Rămâi conectat

Actualitate

Spectacol de teatru inedit oferit de elevii Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud

Publicat

în

Elevi de la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, coordonați de actori profesioniști francezi, vor pune în scenă spectacolul de teatru „În Zorii Dictatorilor”. Piesa este despre totalitarism, perioada neagră din istoria României – comunismul de pe vremea lui Ceaușescu, despre acei ani plini de cenzură și total lipsiți de libertatea de exprimare, dar și despre lupta pentru redobândirea libertății.

Spectacolul va avea loc pe 16 și 17 iulie, ora 21:30, pe terenul de sport al Colegiului Național „Bethlen Gabor” Aiud.

Intrarea este liberă și se face în baza unor bilete care se pot ridica de la Biroul de Comunicare și Relații Publice din cadrul Primăriei municipiului Aiud, începând cu data de 10 iulie 2019, ora 08:00. De asemenea, se pot rezerva biletele prin telefon la numărul 0258 861 310 sau se poate scrie instituției pe pagina de Facebook. Locurile sunt limitate. Primul venit, primul servit.

Pe lângă cei 11 elevi aiudeni, pe scenă vor mai urca:
Pauline Larivière, cântăreață de operă din Paris;
Trei elevi din Franța;
Patru elevi din Hida, județul Sălaj;
Arnaldo Ragni, Fabrice Dubusset, Christophe Nurit și Cyril Meysson, actori și muzicieni profesioniști din Franța și Italia.

Regia: Raphaëlle Vassent
Costume: Manon Chataignier
Producător: Clarissa Maninetti

Elevii aiudeni sunt coordonați de doamna prof. Gâlea Gabriela și doamna prof. Hamorszki Andreea.  Elevii din Hida sunt coordonați de doamna prof. Daniela Ardelean.

Spectacol va mai fi pus în scenă pe data de 13 iulie, ora 21:00, în curtea interioară a Muzeului de Artă din Cluj-Napoca. În data de 15 iulie spectacolul se va juca în incinta Penitenciarului Aiud, iar la final elevii vor pleca în paradă către Colegiul Național „Bethlen Gabor”.

Activitățile se derulează în cadrului proiectului Erasmus+ Wim Laboratories Juvenis.

Vă așteptăm cu drag!

Birou Comunicare și Relații Publice,
Primăria Municipiului Aiud




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Bărbat din Aiud trimis în judecată după ce a folosit un card bancar găsit pe stradă

Publicat

în

Tribunalul Alba a încheiat luni, 12 octombrie 2026, procedura de cameră preliminară și a dispus începerea judecății în dosarul unui bărbat acuzat că a folosit la cumpărături un card bancar găsit pe o stradă din Aiud.

Potrivit rechizitoriului, în august 2023, bărbatul ar fi găsit un card bancar pierdut de o persoană din Aiud, l-ar fi păstrat și l-ar fi folosit fără știrea titularului. Procurorii susțin că acesta ar fi făcut zece plăți contactless, prin terminale POS, în magazine din municipiu, în valoare totală de 561,62 lei. Șase tranzacții ar fi fost efectuate la un magazin Profi, iar câte două la alte două unități comerciale.

Inculpatul este trimis în judecată pentru însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată — zece acte materiale — și acces ilegal la un sistem informatic, tot în formă continuată — zece acte materiale. Faptele sunt reținute în concurs.

Titularul cardului a sesizat poliția

Persoana vătămată a anunțat poliția la 20 august 2023. Aceasta a declarat că își pierduse cardul în împrejurări necunoscute și că a observat a doua zi, în aplicația de mobile banking, mai multe plăți pe care nu le efectuase.

Potrivit rechizitoriului, printre probe se numără declarația persoanei vătămate, imaginile surprinse de camerele de supraveghere, extrasul de cont și detaliile tranzacțiilor, procesul-verbal de identificare a autorului și declarația unei martore.

Dosarul a fost transferat între parchete

Cauza a trecut de mai multe ori de la un parchet la altul. În decembrie 2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. În noiembrie 2024, dosarul a fost trimis înapoi la Aiud, iar în februarie 2026, prim-procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus preluarea cauzei.

Încadrarea juridică s-a modificat, de asemenea, pe parcursul anchetei. Acuzația de acces ilegal la un sistem informatic a fost eliminată temporar, apoi reintrodusă în mai 2026, alături de forma continuată a celorlalte fapte. La 6 mai 2026, procurorul a pus în mișcare acțiunea penală, iar rechizitoriul a fost înregistrat la Tribunalul Alba la 27 iulie 2026.

Nu au fost contestate probele

În camera preliminară, inculpatul și partea civilă au avut la dispoziție 20 de zile pentru a formula cereri și excepții sau pentru a solicita excluderea unor probe. Inculpatului i-a fost comunicat rechizitoriul prin afișare la ușa instanței, la 9 septembrie, și la domiciliu, la 11 septembrie. Partea civilă a fost înștiințată la 16 septembrie.

Niciuna dintre părți nu a formulat cereri sau excepții, iar judecătorul nu a identificat motive pentru a ridica unele din oficiu. Instanța a constatat că Tribunalul Alba este competent să judece cauza și că rechizitoriul îndeplinește cerințele legale și a fost verificat de procurorul ierarhic superior.

În dosar nu au fost dispuse măsuri preventive sau asigurătorii față de inculpat.

Avocatul din oficiu va fi plătit de stat

Inculpatul este reprezentat de un avocat din oficiu, pentru care s-a stabilit un onorariu de 821 de lei, ce va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției.

Încheierea poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare. Dacă nu va fi contestată, dosarul va trece la judecata pe fond. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei eventuale hotărâri definitive de condamnare.




Citește mai mult

Actualitate

Incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe de pe strada Strâmtă. Intervin pompierii militari din Aiud

Publicat

în

Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe de pe strada Strâmtă, din municipiul Aiud.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

ACTUALIZARE 1: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Se intervine pentru localizarea și stingerea in totalitate a incendiului”, a mai transmis ISU Alba.

ACTUALIZARE 2: „La momentul de față incendiul este localizat, se intervine în continuare pentru stingerea în totalitate a incendiului și înlăturarea efectelor negative produse de acesta. Fară victime”, a treansmis ISU Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Trafic închis spre Ciumbrud între 13 și 15 octombrie 2026. Vezi ruta ocolitoare

Publicat

în

În perioada 13 octombrie 2026, ora 10:00 – 15 octombrie 2026, ora 18:00, circulația va fi închisă la trecerea la nivel cu calea ferată, la intersecția străzii Gării cu strada Ion Creangă, pentru lucrări de reabilitare a căii ferate.

Ruta ocolitoare: DJ 107E – strada Ostașilor – DN 1 (spre Rădești) – strada Episcop Demetriu Radu, traversarea căii ferate, apoi Drumul Târgului. Executantul va asigura semnalizarea rutieră corespunzătoare.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud