Rămâi conectat

Știri din zonă

Starea copilului din Livezile care a căzut în fântână se menține critică. Este sedat și intubat, la Secția ATI a Spitalului Județean din Târgu Mureș

Publicat

în

Copilul de doi ani, din comuna Livezile, care a căzut, marți în fântâna din curtea casei, este în stare gravă. Potrivit reprezentantului Spitalului Județean Târgu Mureș, micuțul este internat la secția de Terapie Intensivă, sedat și intubat, iar mâine va fi reevaluat neurologic și se vor stabili măsurile medicale de urmat în continuare.

”Este internat în secția ATI pentru copii, este încă în stare gravă. Deocamdată astăzi rămâne sedat și intubat iar mâine va fi reevaluat neurologic. În funcție de aceasă evaluare medicii vor decide, eventual detubarea”, a declarat Mariana Muntean, purtător de cuvânt al spitalului Clinic Târgu Mureș.

Reamintim că micuțul a cazut, marți, într-o fântână adâncă de aproximativ 8 metri, în timp ce a fost lăsat nesupravegheat în curtea casei.

Potrivit ISU Alba, după copil a coborât un localnic care l-a menținut deasupra nivelului apei. Pompierii l-au extras cu ajutorul dispozitivului existent respectiv scripete, lanț și găleată.

La extragerea din fântână copilul era în stop cardio respirator și hipotermic. Echipajul de prim ajutor SMURD Aiud a început manevrele de resuscitare continuate aproximariv 30 de minute, până la sosirea echipajului SMURD Terapie Intensivă Mobilă care a preluat copilul. Ulterior, micuțul a fost transportat cu elicopterui SMURD, la spitalul din Târgu Mureș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Bărbat de 49 de ani din Colțești cercetat de polițiștii din Aiud, după ce a folosit articole pirotehnice din categoria P1 care sunt interzise publicului larg

Publicat

în

La data de 16 decembrie 2025, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au depistat, pe raza localității Colțești, un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din localitatea Colțești, care  deținea și folosea articole pirotehnice din categoria P1, interzise publicului larg.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept.

Reamintim cetățenilor faptul că este interzisă utilizarea articolelor pirotehnice de către publicul larg a articolelor pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1,P2, cele din categoria P1 putând fi puse la dispoziţia persoanelor fizice doar integrate într-un vehicul sau într-o piesă detaşabilă a unui vehicul. De asemenea, este interzisă comercializarea oricărui tip de articole pirotehnice de către persoanele fizice sau juridice neautorizate. Operatorii economici autorizați pot comercializa către publicul larg (persoanele care au împlinit 16 ani) doar articole pirotehnice din categoria F1.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Investiție de peste 4,5 milioane lei în modernizarea infrastructurii rutiere din comuna Rimetea

Publicat

în

Infrastructura rutieră din comuna Rimetea va fi modernizată la standarde europene, astfel încât accesul locuitorilor din zonă către alte localități și către rețeaua județeană de transport să se desfășoare în condiții maxime de siguranță și confort. APM Alba a dat undă verde proiectului, marți, 9 decembrie 2025.

Prin realizarea acestui proiect se urmărește să se asigure accesibilitatea unor zone cu potențial la nivel de regiune, unde condițiile economice au împiedicat dezvoltarea regională, economisirea timpului și a carburanților, reducerea costurilor de operare a autovehiculelor, îmbunătățirea capacității portante a drumului. Modernizarea acestor străzi va duce și la dezvoltarea economică a zonei.

• Peste 10 străzi, ar urma să fie modernizate

Prin realizarea acestui proiect, se urmărește să se asigure accesibilitatea unor zone cu potențial la nivel de regiune, unde condițiile economice au împiedicat dezvoltarea regională, economisirea timpului şi a carburanților, reducerea costurilor de operare a autovehiculelor, îmbunătățirea capacității portante a drumului. Modernizarea acestor străzi va duce și la dezvoltarea economică a zonei.

Amplasamentul proiectului este reprezentat de străzile localității Rimetea propuse spre modernizare în lungime totală de 3472 m. Suprafața totală ocupată de lucrări este de aproximativ 20900,50 mp, reprezentând terenuri situate în intravilanul localității. Astfel, 14 străzi ar urma să fie modernizate în comuna Rimetea.

Valoarea investiției este de 4.531.414 lei fără TVA, iar perioada de realizare este de 16 luni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Veste bună (de Crăciun) pentru sătenii din Rădești: Au început lucrările de amenajare a trotuarelor, în urma finalizării investiției de înlocuire a rețelei de gaze

Publicat

în

În urmă cu mai bine de o jumătate  de an, în satul Rădești s-a finalizat un proiect de înlocuire a mai multor conducte de gaz, o investiție ce a avut drept scop îmbunătățirea sistemului de distribuție a gazelor naturale, în vederea eliminării defectelor care ar fi putut să apară.

Conductele din oțel au fost înlocuite cu conducte din polietilenă pozate subteran. De asemenea, au fost înlocuite branșamentele existente din oțel cu branșamente din polietilenă pozate subteran. Lungimea totală a conductelor proiectate a fost de peste 6000 m, iar numărul branșamentelor care s-au înlocuit a fost de peste 40.

După o perioadă destul de mare de la finalizarea investiției, timp în care disconfortul i-a afectat în bună măsură pe localnici, firma mureșană de instalații de gaze a contractat o societate pentru refacerea a tot ceea ce a fost decopertat.

De circa o săptămână, s-a trecut la refacerea a tot ceea ce a fost deranjat: refacere trotuare prin   așezare la locul lor a plăcilor de beton și dalele pe suprafețele afectate trotuarelor, s-a asfaltat partea din carosabil unde au fost realizate lucrări specifice proiectului, precum și amenajearea rigolelor pentru a deveni funcționale.

„A fost realizată o impotrantă investiție, finalizată în avans, executată în condiții de caltate superioară, fapt ce dovedește că firma de gaze din Tg Mureș și-a făcut datoria cum se cuvine. Vreau să mulțumesc pe această cale constructorului, dar și cetățenilor din satul Rădești, care au acceptat disconfortul creat, destul de greu de suportat, dar considerăm că a meritat, astfel că sărbătorile de iarnă să fie întmpinatecu cu linișe și bucurie ”, ne-a relatat primarul comunei Rădești, Alin Nicula.

 

Constantin PREDESCU


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud