Absolut deloc liniştitor voi supune atenţiei aiudenilor din Aiud şi din întreg judeţul Alba, deocamdată, trei obiective ameninţate cu dispariţia din peisajul acestei urbe multiseculare.

Cauze: ignoranţa în timp, lipsa de profesionalism, judecata pripită a gospodarilor îndrituiţi prin vot de către populaţie, lipsa simţului civic cetăţenesc, de implicare şi responsabilizare faţă de istoria oraşului, absenţa patriotismului provincial. Şi-ar mai urma altele, pe care hârtia nu le suportă.

Despre clădirea fostei Administraţii Financiare a comitatului Alba de Jos, academicianul Ion Simionescu (1873-1944), în cartea sa: „Oraşe din România”, ediţii 1925 şi 1929, începând chiar cu oraşul Aiud, scria următoarele: „Clădiri frumoase, nouă, gata în preajma războiului, înşirate pe marginea terasei. Aici e Sanatoriul… mai la vale e Liceul „Titu Maiorescu”, lângă el e Administraţia Financiară, mai încăpătoare decât liceul. Tot la clădirile moderne (devenite istorice s.n.) e de pus şi Palatul Prefecturii, în pretenţios stil florentin. De pe terasa dindărătul Administraţiei financiare te ademeneşte şiragul munţilor. Într-o stradă paşnică e vestitul Colegiu „Bethlen Gabor”, vechiu de trei secole… una din cele mai însemnate citadele de cultură… din Ardeal. În aceeaşi ordine arhitectonică şi istorică a clădirilor de patrimoniu, Penitenciarul – o adevărată cetate cu ziduri înalte…”
Descrierea oraşului Aiud este însoţită de o imagine desenată a Cetăţii Medievale, ca simbol identitar pregnant.

cladirea-fostei-administratii-financiare-a-comitatului-alba-de-jos-din-aiudEi, asupra clădirii Administraţiei Financiare din Aiud, în zilele acestui an 2016, mai-marii, mai-tinerii diriguitori municipali, după „îndelungi cugetări” au hotărât, vai, nici mai mult nici mai puţin, decât radierea de pe suprafaţa pământului, adică demolarea integrală a acestei minunate şi atât de folositoare în timp clădiri impunătoare cu trei nivele (p+2), cu subsol multifuncţional, cu pod acoperitor şi găzduitor aşijderea, curte largă cu pomi ornamentali şi bănci de odihnă, inclusiv construcţii anexe gospodăreşti. Clădirea are o capacitate volumetrică de găzduire a multor activităţi de-a lungul timpului. După desfiinţarea comitatelor în 1925-1929, clădirea de-acum a fostei Administraţii Financiare a avut rol de cazarmă militară, apoi sediu agricol. Şcoala de Şoferi Profesionişti cu elevi din tot Ardealul şi Maramureşul, inclusiv de dincolo de Carpaţi, internat şcolar pentru sute de elevi anual, săli de clase, laboratoare, cantină cu bucătărie proprie, săli de mese, instalaţii sanitare şi de încălzire, în fapt toate utilităţile.

Clădirea de o rară frumuseţe, devenită astăzi victimă edilitară, îşi etalează insistent apareiajul din cărămizi mici de arhitectură colorată, care, cu toate vicisitudinile vremurilor, îşi păstrează locul lor neştirbit în tencuiala faţadei. E adevărat, faţada vizibilă în principal din stradă arată ca după cine ştie ce cataclism, care de fapt e consecinţa incompetenţei. Geamuri sparte cu rame rupte, instalaţia pluvială distrusă şi astfel provocatoare de igrasii, cu ţigle lipsă şi sparte de pe acoperiş, cu devalizări ale instalaţiilor interioare etc., cu o curte interioară înnăbuşită cu bălării şi gunoaie.

Dar toate acestea au apărut în timp sub privirile nepăsătoare ale gospodarilor responsabili aiudeni, de fapt iresponsabili şi insensibili faţă de pericolul permanent al urâţirii oraşului ce-l aveau în administrare. E falsă scuza că vreo clădire din domeniul privat nu ne-ar aparţine (ceea ce nu e cazul în speţă), căci urâţenia unei clădiri de pe teritoriul oraşului urâţeşte oraşul, care nu cu mulţi ani în urmă era apreciat de trecători şi de vizitatori ca „un orăşel cochet, curat, îngrijit, cu multă verdeaţă”.

Revenind la subiect, în mod sigur clădirea are o structură de rezistenţă solidă, pe care doar „bomba atomică” ar putea-o distruge (îmi spunea un concitadin din zonă, care a lucrat până la pensie în acea incintă). Sau răutatea oamenilor, căci „bomba” tot omul a realizat-o.

În motivaţia HCL Aiud se scrie că refacerea acestei clădiri ar costa mai mult decât demolarea. Ce argument stupid! Şi că nu sunt bani pentru aşa ceva. Altă stupizenie, care de obicei se invocă pentru a se acoperi incompetenţa.

Oameni buni, pentru Dumnezeu, aţi calculat cât ar costa operaţiunile de demolare într-un şantier apocaliptic? Nu cumva devizul demolării ar fi suficient pentru refacerea cel puţin a faţadei şi acoperişului? Iar pentru interioare, bălării şi gunoaie, se pot găsi soluţii aproape gratuite (munca în folos obştesc), sponsorizări etc. Dar de fonduri europene auzitărăţi? Pentru că ele sigur vor fi atribuite unor proiecte judicios elaborate în scopul salvării patrimoniului.

„Cere şi ţi se va da”. Clădeşte şi nu distruge rezultatele muncii înaintaşilor tăi.
Clădirea refăcută la standarde moderne va primi o valoare patrimonială inestimabilă, de interes lucrativ pentru mulţi întreprinzători, dacă va fi gestionată „cu cap” în folosul Aiudului.

Oliviu SOCACIU