Rămâi conectat

Știri din zonă

Sute de oameni din Rimetea au participat la Sărbătoarea Fărşangului prin care în mod simbolic se „îngroapă“ iarna și cheful

Publicat

în

inmormantarea-farsangului-rimetea-feb-2016Comuna Rimetea a fost, sâmbătă, 20 februarie 2016, gazda Sărbătorii Fărşangului. În fiecare an, la Rimetea, localnicii şi participanţii „îngroapă“ iarna și cheful, în mod simbolic, de 300 ani încoace şi se pregătesc de postul Paștelui și un nou an agrar. Totul are loc odată cu lăsatul secului de Paşte. Ceremonialul de la Rimetea este păstrat de secole, se presupune preluat de la populația săsească ce a fost colonizată în zonă și continuată de comunitatea maghiară.

La evenimentul de sâmbătă, a fost prezent președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, însoțit de administratoul public al județului, domnul  Sorin Bumb. De asemenea, a fost prezent și primarul municipiului Aiud, inginerul Mihai Horațiu Josan, însoțit de soția domniei sale, doamna Luminița și posibilul candidat la fotoliul de primar al municipiului Aiud, domnul Alin Florea.

Evenimentul a debutat la orele amiezii, mai précis la ora 13.00, la sediul Primăriei Rimetea, cu primirea invitaţilor, după care la ora 14.00 s-a dar startul desfășurării tradiționalului ceremonial de înmormântare a chefului.

Fărşangul în sine înseamnă perioada de distracţie, de la Bobotează până la prinderea postului Paştelui, în care băieţii se duceau la fete, le făceau curte şi petreceau. Îmnormântarea Fărşangului înseamnă terminarea acestei perioade şi semnifică trecerea de la rău la bine, de la iarnă la primăvară. De aceea, odată cu înmormântarea Făşangului se îngroapă şi anul vechi – privit din punct de vedere agrar, nu calendaristic – cu toate relele sale şi se lasă locul pentru noul an care trebuie să fie mai bun decât precedentul.

La organizarea evenimentului participă numai feciorii satului, iar participanţii la alai sunt doar băieţi, chiar dacă sunt costumaţi în femei și alte personaje care fac parte din alai. Totul începe la Căminul Cultural, unde se strâng baieții din sat, se costumează, se machiază, stabilesc ultimele detalii şi pornesc să colinde ulițele. Alaiul seamănă mai mult cu unul de nuntaşi. Este condus de cei doi muzicanți care interpretează la acordeon și vioară binecunoscuta piesă românească „Ciobanaș cu 300 de oi”. Aceștia sunt urmaţi de tineri în costume populare, preot, cantor, mire, mireasă, domni de „lume bună”, un măgar care trage după el un căruţ pe care se află sicriul reprezentând iarna şi anul vechi, bocitoare şi chiar şi o pereche de beţivi ( cum rar vedem), pentru că în alai trebuie să fie reprezentaţi toţi oamenii din sat, iar beţivii fac parte din orice comunitate. Două „fete bătrâne” se țin de urma alaiului, trăgând după ele o bucată de copac, care reprezintă uscăciunea sau sterilitatea.

O notă aparte o fac flăcăii de dinaintea alaiului. Îmbrăcaţi în haiduci aceștia pocnesc din bice, iar de jur împrejur roiesc cei mici, copii, îmbrăcaţi în costume haioase sau hidoase, înfăţisând moartea, drăcuşori, peţitori, clowni sau cerşetori. Unii bat la porţi cu coşuri în mână, coșuri în care localnicii pun ouă, cozonac sau diferite preparate din carne.

În trecut, acestea erau folosite pentru prepararea bucatelor care se serveau la Balul Fărşangului, care are loc spre seară. Cei mici, „răcuşorii” şi clownii fug în jurul alaiului şi, cu degetele îmbibate în funungine sau cremă de ghete, îi măzgălesc pe cei care asistă la sărbătoare. Preferate sunt fetele tinere ( știu ei de ce), dar nimeni nu scapă nevopsit. Nu au scăpat nici cei doi reprezentanți ai Consiliului Jdețean Alba. Cei care îndrăznesc să se lupte cu „drăcuşorii” au încurcat-o. Sunt înconjuraţi de ceilalţi şi tot nu rămân cu faţa curată, ba din contră vor fi mânjiți cum nimeni nu-și poate închipui.

Ca de obicei, sărbătoarea s-a încheiat seara, la Căminul Cultural din localitate, unde a avut loc un bal.

Dorel Lazăr




Știri din zonă

O adolescentă de 16 ani din Lopadea Nouă a dispărut. Poliția a declanșat căutările

Publicat

în

Polițiștii din județul Alba sunt în alertă după dispariția unei adolescente în vârstă de 16 ani, din localitatea Lopadea Nouă. Tânăra a plecat de acasă în urmă cu trei zile și nu a mai revenit, iar familia a anunțat dispariția autorităților.

Potrivit IPJ Alba, în cursul zilei de 31 octombrie 2026, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au fost sesizați de tatăl fetei cu privire la faptul că fiica sa, VARZĂ NICOLETA, a plecat de la domiciliu în data de 28 octombrie, în jurul orei 13:00, fără să se mai întoarcă.

Adolescenta are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, cântărește 45 de kilograme, are părul brunet și ochii căprui.

La momentul dispariției, aceasta purta o geacă neagră, o bluză neagră, pantaloni negri și adidași maro.

Tânăra a fost dată în urmărire, iar polițiștii au început imediat verificările și activitățile de căutare. Până în prezent, aceasta nu a fost identificată.

Persoanele care dețin informații care pot conduce la găsirea adolescentei sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze de urgență numărul 112.

Orice informație poate fi importantă pentru găsirea tinerei.

ACTUALIZARE – 2 noiembrie 2026: „Ieri, 1 noiembrie 2026, minora a fost identificată pe raza localității Lopadea Nouă, satul Beța. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care aceasta a plecat de la domiciliu”, a transmis IPJ Alba.




Citește mai mult

Știri din zonă

Panouri fotovoltaice pe acoperișul Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” din Rădești

Publicat

în

Primăria comunei Rădești a demarat proiectul privind înființarea unei capacități de producere a energiei electrice din sursă solară, destinată acoperirii consumului propriu al administrației locale.

Potrivit primarului comunei Rădești, Alin Nicula, panourile fotovoltaice vor fi montate pe acoperișul unei clădiri care aparține Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” din localitate. Suprafața pe care vor fi amplasate instalațiile este de aproximativ 570 de metri pătrați.

Investiția beneficiază de sprijinul Ministerului Energiei, prin Fondul pentru Modernizare – Programul-cheie 1, iar termenul de finalizare a proiectului este stabilit pentru 20 decembrie 2026.

Producție estimată de peste 158 MWh anual

Conform estimărilor tehnice, centrala fotovoltaică va produce aproximativ 158,15 MWh de energie electrică pe an, contribuind la acoperirea unei părți din necesarul de consum propriu al comunei. Valoarea totală a investiției se ridică la 859.000 de lei.

Prin implementarea proiectului, administrația locală urmărește valorificarea energiei solare și reducerea costurilor cu energia electrică, prin utilizarea unei surse regenerabile.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Știri din zonă

Tânăr de 19 ani din Rădești, prins la volan fără permis, în localitatea Râmeț

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Rădești, a fost depistat de polițiști conducând un autoturism fără a deține permis de conducere. Acesta a fost oprit pentru control pe DJ 107I, pe raza localității Râmeț.

Potrivit IPJ Alba, incidentul a avut loc în seara zilei de 27 octombrie 2026, în jurul orei 23:00, când polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au oprit autoturismul pentru verificări.

În urma controlului, oamenii legii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud