Comunitatea din Aiud se pregătește pentru un moment cu puternică încărcătură istorică și emoțională, programat duminică, 30 noiembrie 2025. În centrul Municipiului va fi inaugurat primul...
Clădirea noului supermarket Kaufland din a Aiud este la un pas de a fi finalizată și urmează să fie inaugurată luna viitoare, potrivit unor surse ziarulunirea.ro....
Luni, 7 aprilie 2025, în Rădești s-a deschis cel de-al treilea magazin de pe teritoriul localității. Este vorba de noua unitate „La Doi Pași”, spatiul fiind...
Recent a fost inaugurat firul I de cale ferată între Teiuș și Aiud, iar momentul a fost unul inedit. O drezină de producție americană, Buick Road...
Marți, 23 aprilie 2024, a avut loc inaugurarea Bibliotecii „Ovidiu Hulea” din cadrul Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” din Aiudul de Sus. Proiectul, realizat pe bază de...
În cursul zilei de vineri, 29 decembrie 2023, a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor la baza sportivă amenajată de aiudeanul Bogdan Andone, care își propune...
Vineri, 15 decembrie 2023, a avut loc inaugurarea Centrului de zi pentru persoane vârstnice din Aiud, obiectiv dezvoltat de Primăria municipiului Aiud și aflat în administrarea...
Finalizarea primei fabrici de preparare și uscare a legumelor din comuna Rădești a intrat în linie dreaptă. La această oră administraţia locală este preocupată de instalarea...
În cursul zilei de joi, 3 august 2023, de la ora 11.00, Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud va inaugura Compartimentul de recuperare medicală respiratorie, unic în județul...
În cursul dimineții de astăzi, 8 septembrie 2022, a fost redeschisă Piața Agro Alimentară „Dr. Constantin Hagea” din Aiud. Aceasta a suferit ample lucrări de reabilitare...