Rămâi conectat

Știri din zonă

Fabrica de prelucrare a legumelor situată în Rădești își va deschide în curând porțile

Publicat

în

Finalizarea primei fabrici de preparare și uscare a legumelor din comuna Rădești a intrat în linie dreaptă. La această oră administraţia locală este preocupată de instalarea utilajelor necesare pornirii fluxului tehnologic.

Potrivit declarațiilor primarului comunei Rădeşti, Alin Nicula, amenajarea spaţiului în care își vor desfășura activitatea viitorii angajați este finalizat, au fost achiziționate utilajele, urmând ca într-un timp apropiat acestea să fie puse în funcțiune.

„În urmă cu mai bine de trei ani am pornit acest proiect inovator pentru a veni în ajutorul legumicultorilor din comună și din județ, cât și pentru cei din județele învecinate. Va fi o importantă fabrică de acest fel construită în zona noastră și chiar dacă deocamdată produsele nu vor fi bio, cu siguranță că ele vor fi de calitate bună”,a declarat primarul Alin Nicula, la deschiderea ,,Zilei Grădinarului” desfășurată recent în localitatea Leorinț.

Potrivit acestuia implementarea proiectului demarat în urma unui parteneriat dintre administrația locală și legumicultorii din comuna Rădești în dorința de exploatare la maximum a potențialului legumicol al zonei.

„Dorim să eficientizăm la maximum exploataţiile agricole din zonă şi în special ale legumicultorilor din localitățile Leorinț și Rădești, legumicultori care în ultimii 20 sau 30 de ani și-au făcut faimă în județul Alba și nu numai” spune primarul Alin Nicula.

Acesta ne-a informat că finanțarea vine prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) și este în valoare de 85.000 de euro, la care se adăugă o contribuție locală de 37.000 de euro.

Fabrica de procesare și uscare a legumelor din Rădești va funcţiona în clădirea fostei mori de cereale, clădire care a fost reabilitată și modernizată integral și este rodul parteneriatului pe care l-a iniţiat Primăria și Consiliul Local al Comunei Rădești și Consiliului Județean Alba cu    Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Alba de Jos” și Grupul de Acțiune Locală „Pe Mureș și pe Târnave”.

Alin Nicula ne spunea că: „În momentul în care fabrica va intra în funcțiune va avea mai multe linii de procesare, printre care cele de: conserve de legume în oţet, conserve de legume în ulei, conservele de legume în saramură, conservele de fructe (compoturi şi gemuri), murături, rădăcinoase, lavandă, dar și de produse deshidratate sau chiar de produse congelate”.

Pe lângă creșterea gradului de colectare a legumelor din zonă, noua învestiție care, probabil, va intra în funcțiune în toamna acestui an va crea câteva locuri de muncă, astfel încât o parte a populației să aibă o alternativă la munca din agricultură.

Constantin PREDESCU




Știri din zonă

Stație de încărcare pentru autovehicule electrice, pusă în funcțiune în comuna Rimetea

Publicat

în

O nouă facilitate destinată atât locuitorilor, cât și vizitatorilor comunei Rimetea a devenit disponibilă începând de luni, 2 noiembrie 2026, odată cu punerea în funcțiune a stației de încărcare pentru autovehicule electrice.

Stația este amplasată în apropierea sediului Primăriei Rimetea, lângă postul de transformare, și oferă o soluție de încărcare pentru conducătorii autovehiculelor electrice care tranzitează localitatea sau se află în zonă.

Prin realizarea și operaționalizarea acestui proiect, comuna Rimetea își diversifică serviciile puse la dispoziția cetățenilor și vizitatorilor și face un nou pas în direcția dezvoltării infrastructurii pentru mobilitate electrică.

Administrația locală mulțumește tuturor celor care au contribuit la implementarea proiectului și la realizarea acestei investiții, prin care localitatea beneficiază de un nou serviciu adaptat nevoilor actuale de mobilitate.




Citește mai mult

Știri din zonă

O adolescentă de 16 ani din Lopadea Nouă a dispărut. Poliția a declanșat căutările

Publicat

în

Polițiștii din județul Alba sunt în alertă după dispariția unei adolescente în vârstă de 16 ani, din localitatea Lopadea Nouă. Tânăra a plecat de acasă în urmă cu trei zile și nu a mai revenit, iar familia a anunțat dispariția autorităților.

Potrivit IPJ Alba, în cursul zilei de 31 octombrie 2026, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au fost sesizați de tatăl fetei cu privire la faptul că fiica sa, VARZĂ NICOLETA, a plecat de la domiciliu în data de 28 octombrie, în jurul orei 13:00, fără să se mai întoarcă.

Adolescenta are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, cântărește 45 de kilograme, are părul brunet și ochii căprui.

La momentul dispariției, aceasta purta o geacă neagră, o bluză neagră, pantaloni negri și adidași maro.

Tânăra a fost dată în urmărire, iar polițiștii au început imediat verificările și activitățile de căutare. Până în prezent, aceasta nu a fost identificată.

Persoanele care dețin informații care pot conduce la găsirea adolescentei sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze de urgență numărul 112.

Orice informație poate fi importantă pentru găsirea tinerei.

ACTUALIZARE – 2 noiembrie 2026: „Ieri, 1 noiembrie 2026, minora a fost identificată pe raza localității Lopadea Nouă, satul Beța. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care aceasta a plecat de la domiciliu”, a transmis IPJ Alba.




Citește mai mult

Știri din zonă

Panouri fotovoltaice pe acoperișul Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” din Rădești

Publicat

în

Primăria comunei Rădești a demarat proiectul privind înființarea unei capacități de producere a energiei electrice din sursă solară, destinată acoperirii consumului propriu al administrației locale.

Potrivit primarului comunei Rădești, Alin Nicula, panourile fotovoltaice vor fi montate pe acoperișul unei clădiri care aparține Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” din localitate. Suprafața pe care vor fi amplasate instalațiile este de aproximativ 570 de metri pătrați.

Investiția beneficiază de sprijinul Ministerului Energiei, prin Fondul pentru Modernizare – Programul-cheie 1, iar termenul de finalizare a proiectului este stabilit pentru 20 decembrie 2026.

Producție estimată de peste 158 MWh anual

Conform estimărilor tehnice, centrala fotovoltaică va produce aproximativ 158,15 MWh de energie electrică pe an, contribuind la acoperirea unei părți din necesarul de consum propriu al comunei. Valoarea totală a investiției se ridică la 859.000 de lei.

Prin implementarea proiectului, administrația locală urmărește valorificarea energiei solare și reducerea costurilor cu energia electrică, prin utilizarea unei surse regenerabile.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud