Actualitate
Tânăr de 20 de ani din Aiud condamnat la închisoare cu suspendare, pentru tentativă de tâlhărie
Un tânăr de 20 de ani din Aiud a fost condamnat la închisoare cu suspendare, după săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la tâlhărie pentru o sumă în valoare de 10 lei.
Fapta a avut loc în noaptea de 16/17 februarie 2020. M. Raul a consumat băuturi alcoolice, la un prieten de-al său din cartierul Bufa din Aiud. Dimineaţa, în jurul orei 07.50, în timp ce se deplasa spre domiciliul lui, l-a observat pe un bărbat care venea pe aceeaşi stradă, singur, din direcţie opusă.
Când aceasta a ajuns în faţa lui, la aproximativ 5 metri, profitând de faptul că nu se mai afla în zonă nicio persoană, i-a spus, pe un ton ameninţător, să-i dea 10 lei ca să îl lase în pace.
”Inculpatul a continuat să se apropie ameninţător de persoana vătămată, înjurând-o şi repetând încontinuu să îi dea 10 lei dacă vrea să fie lăsată în pace şi să îi fie bine. Speriată, întrucât nu avea la ea bani şi inculpatul continua să îi spună dea banii dacă vrea să îi fie bine, persoana vătămată şi-a deschis borseta să scoată telefonul mobil pentru a solicita sprijin, iar în acel moment inculpatul a prins-o de mână. Persoana vătămată l-a împins pentru a se apăra, inculpatul a căzut şi a încercat să o lovească cu pumnii şi picioarele, lovind-o în zona piciorului şi spunându-i încontinuu să îi dea 10 lei”, se menţionează în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.
Agresorul s-a ridicat, iar victima a reuşit să sune la 112 şi a anunţat ce s-a întâmplat, timp în care a fost ameninţată cu acte de violenţă, spunându-i te prind eu, te bat eu şi a fugit de la faţa locului. Bărbatul agresat a început să fugă după el, în timp ce vorbea cu operatorul 112. La un moment dat a sosit o patrulă de poliţie care l-a prins pe inculpat şi l-a dus la sediul Poliţiei Municipiului Aiud penrtu audieri. În final, M. Raul a fost condmanat la pedeapsa de 8 luni de închisoare cu suspendare, sub supravegere, pe un termen de 2 ani. În această perioadă, acesta trebuie să efectueze şi un număr de 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
”Instanţa reţine că fapta săvârşită de inculpat prezintă un pericol social relativ redus, ca urmare a modalităţii concrete de comitere a acesteia şi a cuantumului sumei de bani solicitate. De asemenea, instanţa are în vedere vârsta inculpatului, posibilităţile de reintegrare în societate şi de conştientizare a caracterului grav al faptei comise. Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Faţă de întreaga activitate infracţională derulată, inculpatul trebuia să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii. Doar o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija şi elibera de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea săvârşirii de infracţiuni”, astfel a motivat Judecătoria Aiud decizia de condamnare, care a rămas definitivă.
sursa: adevarul.ro
Actualitate
Accident rutier pe DJ 107M, la ieșirea din Aiud spre Măgina. Un autoturism a derapat și a ieșit în afara spatiului carosabil
Secția de pompieri Aiud a intervenit luni, în jurul amiezii, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs pe DJ 107M, la ieșirea din Aiud spre Măgina.
În accident a fost implicat un autoturism, care a derapat și mai apoi s-a lovit de un copac de pe marginea DJ 107M. Nu s-au înregistrat persoane încarcerate. Pompieri militari din Aiud au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
Actualitate
Acțiune a polițiștilor în Aiud: 16 sancțiuni contravenționale și amenzi de peste 2.300 de lei
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud au desfășurat, duminică, 25 octombrie 2026, o acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice și prevenirea faptelor de violență. În urma controalelor, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.362 de lei.
Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 17:00–20:00 și a vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și menținerea unui climat de siguranță în municipiul Aiud.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, în cadrul activităților au fost efectuate 91 de verificări de persoane și 25 de verificări de autovehicule, prin intermediul aplicației eDAC.
În urma neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 2.362 de lei.
De asemenea, polițiștii au consiliat cinci persoane aflate în situații conflictuale, prevenirea și combaterea violenței reprezentând unul dintre obiectivele principale ale acțiunii.
La activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.
Astfel de acțiuni urmăresc prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță pentru cetățenii din municipiul Aiud.
Actualitate
Femeie din Aiud, trimisă în judecată după moartea fetiței născute acasă. Copilul ar fi fost ascuns timp de 13 ore
O femeie în vârstă de 42 de ani din Aiud a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, fiind acuzată de violență în familie în varianta omorului calificat, după ce și-ar fi ascuns nou-născuta într-un coș de rufe, în locuință. Potrivit procurorilor, fetița s-ar fi născut vie, însă a murit în lipsa asistenței medicale.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus trimiterea în judecată a femeii prin rechizitoriul întocmit la data de 23 octombrie 2026. Dosarul va fi judecat de Tribunalul Alba.
Femeia ar fi născut singură, acasă, în Aiud
Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 17 decembrie 2025, femeia ar fi născut singură, la domiciliul său din Aiud, o fetiță prematură, fără asistență medicală.
După naștere, în loc să solicite ajutor, aceasta ar fi pus copilul într-o pungă de plastic și l-ar fi ascuns în coșul de rufe din baie.
În jurul orei 20:20, când soțul și fiica sa s-au întors acasă, femeia i-ar fi spus soțului că are o menstruație abundentă. Aproximativ 40 de minute mai târziu, a sunat la 112 și a solicitat intervenția unei ambulanțe, fiind transportată la Spitalul Municipal Aiud.
Conform procurorilor, femeia nu le-ar fi spus cadrelor medicale că născuse, deși investigațiile ecografice indicau semne ale unei nașteri recente.
Copilul a fost găsit mort în coșul de rufe
În dimineața următoare, după ce medicul ginecolog a confruntat-o cu rezultatele investigațiilor, femeia ar fi recunoscut că născuse acasă. Medicul a sesizat poliția, iar oamenii legii, împreună cu soțul femeii, au găsit fetița decedată în coșul de rufe din locuință.
Anchetatorii susțin că nașterea ar fi fost ascunsă timp de aproximativ 13 ore.
Potrivit concluziilor medico-legale, fetița s-a născut vie și a respirat spontan cel puțin 20 de minute. Decesul ar fi fost provocat de probleme respiratorii apărute în contextul nașterii fără asistență medicală, când intervenția rapidă a personalului medical ar fi fost esențială pentru supraviețuirea copilului.
Inculpata a fost arestată preventiv, apoi plasată sub control judiciar
Pe parcursul anchetei, femeia a fost reținută și ulterior arestată preventiv, în ianuarie 2026. Începând din aprilie 2026, măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu arestul la domiciliu, iar ulterior cu măsura controlului judiciar.
Cauza a fost trimisă spre judecare Tribunalului Alba, instanță competentă să soluționeze dosarul în primă instanță.
Trimiterea în judecată nu înseamnă că inculpata este vinovată. Vinovăția poate fi stabilită numai printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar până atunci femeia beneficiază de prezumția de nevinovăție.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
O femeie din Aiud și-a ucis copilașul, imediat după ce l-a născut. L-ar fi pus într-un sac menajer și l-a ascuns în coșul cu haine
-
Aiudeniacum 11 luni
O tânără originară din Aiud i-a cucerit pe jurații de la „Chefi la cuțite”



