Știri din zonă
Tânăr de 27 de ani din Lopadea Nouă reținut de polițiștii din Aiud, după ce a condus băut și fără permis o motocicletă cu care a provocat un accident rutier
Ieri, 1 aprilie 2021, polițiștii rutieri din Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față un tânăr de 27 de ani, din localitatea Lopadea Nouă, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, la data de 1 aprilie 2021, în jurul orei 20.00, pe raza localității Lopadea Nouă, în timp ce a condus o motocicletă, ar fi ieșit în afara părții carosabile și s-ar fi răsturnat, după care ar fi părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea poliției, cu toate că, un tânăr de 18 ani, din comuna Lopadea Nouă, pasager pe motocicletă, a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital.
Conducătorul motocicletei a fost depistat și testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul de 27 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cursul zilei de azi, 2 aprilie 2021, acesta va fi prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.
FOTO: ARHIVĂ


Știri din zonă
Cel puțin 10 străzi din comuna Rimetea urmează să fie modernizate, printr-o investiție de peste 4,5 milioane de lei
Administrația din comuna Rimetea ar urma să modernizeze traficul din zonă după ce a depus un memoriu de prezentare la APM Alba pentru a primi acordul de mediu. Scopul este: realizarea proiectului cu numele: „Modernizare infrastructură rutieră în comuna Rimetea, județul Alba”.


Potrivit documentației, realizarea investiției propuse din comuna Rimetea este impusă de necesitatea de a realiza o infrastructură la standarde europene, astfel încât accesul locuitorilor din zona către localizați și către rețeaua județeană de transport să se desfășoare în condiții maxime de siguranță și confort.
Peste 10 străzi, ar urma să fie modernizate
Prin realizarea acestui proiect, se urmărește să se asigure accesibilitatea unor zone cu potențial la nivel de regiune, unde condițiile economice au împiedicat dezvoltarea regională, economisirea timpului şi a carburanților, reducerea costurilor de operare a autovehiculelor, îmbunătățirea capacității portante a drumului. Modernizarea acestor străzi va duce și la dezvoltarea economică a zonei.
Amplasamentul proiectului este reprezentat de străzile localității Rimetea propuse spre modernizare în lungime totală de 3472 m. Suprafața totală ocupată de lucrări este de aproximativ 20900,50 mp, reprezentând terenuri situate în intravilanul localității. Astfel, 14 străzi ar urma să fie modernizate în comuna Rimetea.
Descrierea proiectului
Elementele geometrice ale traseelor proiectate ale drumurilor, se desfășoară în plan suprapunându-se peste traseul existent în totalitate, prin succesiuni de aliniamente şi curbe amenajate, eliminându-se porţiunile amenajate necorespunzător. S-a prevăzut racordarea cu drumurile laterale pe lungimea L=15.0 m. În funcție de configurația existentă, traseele drumurilor au fost sistematizate prin proiectarea elementelor geometrice, astfel încât drumurile să îndeplinească condițiile impuse de circulația rutiera moderna și să corespunda categoriei IV pentru străzi.
Se vor păstra traseele existente ale drumurilor, alcătuite din succesiuni de aliniamente și curbe amenajate conform STAS 863-85, eliminându-se porțiunile amenajate necorespunzător, care prezinta disconfort și nesiguranță pentru desfășurarea circulației.
Valoarea investiției este de 4.531.414 lei fără TVA, iar perioada de realizare este de 16 luni.
Știri din zonă
Microbuz electric pentru transportul elevilor, achiziționat de CJ Alba pentru comuna Mirăslău
Comuna Mirăslău a făcut un pas important către mobilitatea sustenabilă odată cu achiziționarea primului microbuz electric destinat transportului elevilor.


Primarul comunei, Aurel Mărginean, a explicat că vehiculul a fost achiziționat prin eforturile Consiliului Județean Alba și va fi folosit pentru transportul copiilor de pe raza localității către școala din reședința comunei.
„Așa este, prin Consiliul Județean Alba s-a făcut demersul și s-a achiziționat acest microbuz electric pentru a transporta elevii de pe raza comunei Mirăslău la școala din reședință”, a declarat edilul, pentru ziarulunirea.ro.
• Microbuzul școlar va fi alimentat prin noile stații de reîncărcare din Mirăslău
Primarul a precizat că pentru microbuz va fi realizat un racord la curentul electric printr-o stație de reîncărcare, care va deservi și alte mașini electrice ce ar putea fi achiziționate de cetățeni. „Avem o stație de reîncărcare aici, chiar în apropierea școlii, și încă una în satul Lopadea Veche”, a menționat Aurel Mărginean.
El a explicat că stațiile au fost construite printr-un proiect european, finanțat prin PNRR: „Stațiile de reîncărcare sunt gata, numai trebuie să facem racordul și să montăm contorul electric pentru înregistrarea consumului. Atât mai este de realizat”.
Primarul a adăugat că, până acum, nu existau mașini electrice în comună, deoarece nu existau condiții de încărcare. „Sperăm acum, cu această ocazie, că le oferim cetățenilor posibilitatea să-și achiziționeze mașini electrice sau hibride”, a afirmat acesta.
Microbuzul electric va prelua elevii din satele aparținătoare comunei. „Cea mai mare distanță de la școală este satul Rachiș, aproximativ 10 km. Decea și Cicău, câte 4 km, Ormeniș – 7 km, Lopadea – 4 km. Din aceste sate aducem elevii”, a explicat primarul.
În ceea ce privește autonomia microbuzului, edilul a precizat că nu se așteaptă la probleme cu bateria: „Toate diligențele au fost depuse la Electrica, chiar ieri am depus aceste documente. Urmează să vină să legăm la rețea și să montăm contorul”.
Primarul a estimat că microbuzul va putea fi alimentat încă de anul viitor: „Categoric. Noi sperăm în decurs de două săptămâni, nu mai este niciun impediment. Vedem cum se va mișca partea de la Electrica, dar în ceea ce privește investiția, care a trebuit să o facem, este realizată și se poate da în funcțiune”.
Știri din zonă
Elevii Școlii Primare din Livezile, vizitați de preotul paroh din localitate, la ora de religie
În dimineața zilei de marți, 18 noiembrie 2025, am efectuat cu bucurie o vizită la Școala Primară din localitatea Livezile, aflată în subordinea Școlii Gimnaziale „Ovidiu Hulea” din Municipiul Aiud.


La invitația prof. Răzvan Fugaciu, le-am vorbit elevilor despre însemnătatea postului pentru fiecare credincios, subliniind rolul deosebit de important al abstinenței din punct de vedere spiritual și alimentar. De asemenea, în contextul Zilei Mondiale a Bibliei, moment pe care l-am celebrat la data de 13 noiembrie, am punctat câteva aspecte esențiale privitoare la conținutul Sfintei Scripturi.
În continuare, la sugestia prof. Răzvan Fugaciu, am amintit despre semnificația milosteniei în această perioadă binecuvântată a Postului Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Tot în acest sens, am accentuat importanța participării noastre la sfintele slujbe, cu precădere la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, evidențiind prin aceasta faptul că avem datoria de a mărturisi dreapta credință în fiecare clipă a traiului de zi cu zi.
La final, în numele comunității parohiale, am oferit tinerilor elevi daruri și cărți de rugăciuni, în semn de binecuvântare și apreciere pentru rezultatele obținute la învățătură.
Acest moment de suflet s-a desfășurat în contextul parteneriatului educațional intitulat „Școala din tinda bisericii”, derulat pe parcursul ultimilor ani. Pe această cale, s-a urmărit sporirea și întărirea legăturilor existente între Parohia Ortodoxă Livezile, păstorită de către părintele Răzvan Petru Țârău, și Școala Primară din comuna Livezile, aflată în subordinea Școlii Gimnaziale „Ovidiu Hulea” din municipiul Aiud, reprezentate de către prof. Gheorghe Georgescu, directorul unității de învățământ.
Pr. paroh Răzvan Petru Țârău
-



Din Județacum 8 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 4 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniCe nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2025. Cui îi spunem ”la mulți ani” | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 7 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 7 luniMESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 4 săptămâniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 8 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | aiudinfo.ro










































