Rămâi conectat

Aiudeni

Un aiudean, reîntors după 15 ani în țară, a recondiționat opt case țărănești în Rachiș, un sat care actualmente mai are doar doi locuitori

Publicat

în

După ce și-a petrecut ultimii 15 ani peste hotare, un aiudean s-a reîntors acasă și s-a hotărât să readucă la viață locul în care a copilărit. Este vorba despre satul Rachiș din comuna Miraslău, un sat aproape pustiu din Alba, cu case abandonate, unde mai locuiesc doar doi oameni.

Revenit în satul natal, Iulian Docea a refăcut opt case ţărăneşti şi vrea să-i atragă şi pe alţii să se mute acolo, în mijlocul naturii.

”Satul era în mare parte o ruină, erau doar câteva ziduri în picioare, fără garduri, fără porţi. De prin 2000 nu mai locuia nimeni aici. M-au chemat locurile copilăriei”, spune Iulian.

Iulian a stat 15 ani departe de casă, în Spania şi Statele Unite ale Americii, unde a lucrat ca preparator fizic. S-a întors în judeţul Alba, în satul natal – Rachiș, unde a început să recondiţioneze casele străvechi, abandonate, scrie Pro TV.

Până acum, bărbatul a reuşit să refacă opt case în stil tradiţional. Una dintre casele pe care a renovat-o era a bunicii lui, iar Iulian a povestit că a păstrat toate elementele naturale.

″În baie am folosit din resturile de materiale de la un jug, de la boi a străbunicilor şi am făcut o poliţia pentru baie”, explică bărbatul.

”Casele arătau cam într-o stare jalnică, se lua ţigla de pe acoperişuri şi acest nepot a început să le renoveze. E bine, că se face drumul. Sunt numai eu singur aici. Eu și încă unul mai avem buletin de unul, doi – doi mai suntem cu buletin de Mirăslău”, spune o rudă.

”Mă detaşez total de tot ce înseamnă civilizaţie, probleme, stres, uit noţiunea timpului, n-am nevoie de nimic, decât să-mi regăsesc locurile unde am copilărit cândva”, explică Iulian motivele ce l-au determinat să restaureze satul bunicilor.

Peste vară, bărbatul de 40 de ani s-a mutat într-una dintre casele salvate, împreună cu soţia şi cele două fiice. “Locul în sine are un aer aparte, îţi dă linişte, îţi dă pace, îţi dă bucuria de a te trezi dimineaţă. Nu am mai trăit asta de mult, cel puţin nu în civilizaţie. În acest moment, satul este cumva în curs de a fi plin de viaţă iarăşi”, este entuziasmată soția.

Iulian speră să atragă cât mai mulţi vizitatori în zona. Iar, în unele case, vrea să îi cazeze în mod gratuit pe cei care aleg să trăiască în mijlocul naturii.




Aiudeni

Aiudeanca Andreea Fleșer, desemnată să reprezinte România la FIBA European Women’s Basketball Summit 2026

Publicat

în

O nouă recunoaștere pentru baschetul din județul Alba. Andreea Fleșer, fondatoarea ACS Flash Basketball Zone Aiud și implicată în dezvoltarea noii echipe feminine CSM Unirea – CSU Alba Iulia, va reprezenta România la FIBA European Women’s Basketball Summit 2026, unul dintre cele mai importante programe europene dedicate dezvoltării antrenoarelor.

Evenimentul va avea loc în perioada 7-11 iulie 2026, la Postojna, în Slovenia, iar participarea Andreei Fleșer vine în urma desemnării făcute de Federația Română de Baschet.

Selecția reprezintă o recunoaștere a activității desfășurate de antrenoarea din Aiud în ultimii ani, atât prin intermediul ACS Flash Basketball Zone Aiud, cât și prin proiectele dedicate promovării sportului în rândul copiilor și tinerilor din Alba. Printre acestea se numără și organizarea Cupei „Nicușor Marcu”, precum și numeroase evenimente sportive și educative desfășurate în Aiud și Alba Iulia.

În prezent, Andreea Fleșer contribuie și la construirea noii echipe feminine CSM Unirea – CSU Alba Iulia, proiect care își propune revitalizarea baschetului feminin la nivel județean.

Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Andreea Fleșer a transmis că participarea la summit reprezintă o onoare și o oportunitate importantă pentru dezvoltarea proiectelor dedicate copiilor din Alba.

„Să reprezint România la FIBA European Women’s Basketball Summit 2026, unul dintre cele mai importante programe dedicate dezvoltării antrenoarelor din Europa, este o onoare. Pentru ACS Flash Basketball Zone Aiud este dovada că un proiect pornit din pasiune, muncă și implicare poate ajunge să fie remarcat la nivel european.

În ultimii ani am ales să mă întorc acasă și să investesc în ceea ce cred că poate schimba generații: educația prin sport. (…) La acest summit voi avea ocazia să învăț de la unele dintre cele mai valoroase femei din baschetul european, să schimb experiențe, să creez legături și să descopăr idei noi pe care îmi doresc să le aduc acasă.

Îmi doresc ca tot ceea ce voi învăța la Postojna să se transforme în proiecte, competiții, oportunități și experiențe mai valoroase pentru copiii care aleg să joace baschet. (…) Acest drum nu este doar despre mine. Este despre toți oamenii care cred că sportul poate schimba vieți”, a transmis Andreea Fleșer.

Participarea la FIBA European Women’s Basketball Summit oferă antrenoarelor selectate acces la sesiuni de formare, schimburi de experiență și întâlniri cu unele dintre cele mai importante personalități ale baschetului european. Pentru Andreea Fleșer, experiența de la Postojna reprezintă un nou pas în dezvoltarea proiectelor dedicate baschetului juvenil și sportului din județul Alba.




Citește mai mult

Aiudeni

Aiudeanca Eszter Emese Lazar, recunoscută la nivel internațional pentru talentul fotografic

Publicat

în

Aiudeanca Eszter Emese Lazar a primit un certificat de participare din partea Global Photographic Union (GPU) pentru prezența sa în cadrul expoziției internaționale de fotografie „Pulse of Life”, desfășurată la Carei în luna iunie 2026.

Această recunoaștere confirmă pasiunea, creativitatea și dedicarea artistei în domeniul fotografiei, promovând totodată numele municipiului Aiud în cadrul unui eveniment cu participare internațională.

Felicitări, Eszter Emese Lazar, pentru această realizare și mult succes în proiectele viitoare!




Citește mai mult

Aiudeni

Bogdan Bregar, un tânăr fotbalist din Aiud, protagonist în clipul de promovare al derby-ului dintre „U” și CFR Cluj

Publicat

în

Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” Cluj a meciului cu rivala locală CFR din prima etapă a play-off-ului SuperLigii de fotbal.

Meciul de pe „Cluj Arena” se va disputa luni, 16 martie 2026, de la ora 20.30. Cele două echipe din Cluj-Napoca încep play-off-ul cu același număr de puncte, 27.

Atmosfera de pe „Cluj Arena” se anunță senzațională și la ea va contribui și Bogdan Bregar. Tânărul de 13 ani este toboșar în Peluza „Șepcile Roșii”. El e fan al lui „U” Cluj de la frageda vârstă de 6 ani.

Bogdan Bregar se află în galeria lui „U” Cluj nu doar la meciurile de fotbal, ci și la cele de baschet. Bogdan joacă la rândul său fotbal, evoluând pe postul de portar la una dintre grupele Academiei de Fotbal „Bogdan Andone” din Aiud.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud