Știri din zonă
Un bărbat a fost rănit grav, după ce a căzut cu parapanta în zona Piatra Secuiului. A fost solicitată intervenția elicopterului SMURD
Un bărbat a fost rănit grav, duminică după amiază, după ce a căzut cu parapanta într-o zonă abruptă a Pietrei Seciului. Acesta prezintă suspiciune de fractură la nivelul costelor și de col femural, iar drept urmare a fost solicitată intervenția elicopterului SMURD.

„Echipajul SMURD din cadrul Secției de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT Alba pentru salvarea unui bărbat cazut cu parapanta in zona Piatra Secuiului, loc. Rimetea. Din informațiile primite, persoana prezintă multiple traumatisme, conștient, cazut într-o zona greu accesibilă. La locul producerii evenimentului a fost solicitat elicopterul SMURD”, a transmis ISU Alba.
„Intervenție a SALVAMONT Alba la Rimetea pe Piatra Secuiului, pentru un parapantist căzut în zona de abrupt, cu suspiciune de fractură de femur, intervine în sprijin și elicopterul SMURD de la Tg Mureș”, a transmis SALVAMONT Alba.
UPDATE 1: „Persoana a fost evaluată de către echipajul SALVAMONT, acesta prezentând suspiciune de fractură la nivelul costelor și col femural. Se intervine in continuare pentru extragerea bărbatului”, a mai transmis ISU Alba.
UPDATE 2: „Persoana a fost predată elicopterului SMURD, urmând a fi transportată la spital”, a transmis ISU Alba.
Știri din zonă
Semn de avertizare, montat de Salvamont Alba în zona Peșterii Studenților din masivul Piatra Secuiului
Salvamont Alba a montat vineri, 25 septembrie 2026 un semn de avertizare într-o zonă cu risc situată deasupra Peșterii Studenților, în masivul Piatra Secuiului. Măsura a fost luată pentru semnalizarea suplimentară a unei porțiuni în care, cu câteva săptămâni în urmă, salvatorii montani au intervenit de mai multe ori ca urmare a producerii unor incidente.

Potrivit Salvamont Alba, zona semnalizată se află în afara traseului turistic marcat. Salvatorii le recomandă turiștilor să respecte marcajele și să nu părăsească traseele amenajate, chiar dacă anumite puncte sau variante din apropiere par ușor accesibile.
Reprezentanții Salvamont atrag atenția că terenul din afara traseului poate prezenta porțiuni abrupte, stâncă expusă și zone cu risc de alunecare sau cădere. O abatere de la traseul marcat poate astfel crește semnificativ riscul producerii unor accidente.
Salvamont Alba le recomandă turiștilor să respecte semnele de avertizare, să rămână pe traseele turistice marcate și să evite zonele nemarcate sau expuse.
„Prevenția rămâne cea mai sigură formă de salvare”, transmit salvatorii montani.
Știri din zonă
Duminică, 27 septembrie 2026: Prima ediție a Festivalului de Folclor Băgău aduce pe scenă formații din Alba și Mureș
Locuitorii comunei Lopadea Nouă și iubitorii folclorului sunt invitați, duminică, 27 septembrie 2026, la prima ediție a Festivalului de Folclor Băgău – „Cântec, joc și voie bună”. Evenimentul va avea loc la Căminul Cultural din Băgău, începând cu ora 14:00.

Festivalul își propune să reunească pe aceeași scenă ansambluri și formații folclorice din județele Alba și Mureș, într-un spectacol dedicat cântecului, dansului popular și tradițiilor locale.
În cadrul evenimentului vor evolua Ansamblul Folcloric „Plaiuri Noșlăcene” din Noșlac, Ansamblul Folcloric „Mirăslăianca” din Mirăslău, Ansamblul Folcloric „Datina din Cristești” din județul Mureș, Taraful de Muzică Populară „PirosPantliKas” din Lopadea Nouă, Formația de Dansuri Populare din Băgău și Ansamblul Folcloric „Doina Aiudului” din Aiud.
Spectacolul va fi prezentat de Camelia Ilea, care va asigura legătura dintre momentele artistice și va introduce publicul în atmosfera specifică manifestărilor folclorice.
Prima ediție a festivalului este organizată de Asociația Tradiții și Obiceiuri din Băgău și Primăria Comunei Lopadea Nouă, cu sprijinul Consiliului Județean Alba și al Centrului de Cultură „Augustin Bena”.
Prin această manifestare, organizatorii își propun să aducă în atenția publicului tradițiile și valorile culturale ale comunităților din zonă și să creeze un cadru în care generațiile să se întâlnească prin intermediul cântecului și jocului popular.
Festivalul de Folclor Băgău – „Cântec, joc și voie bună” se desfășoară duminică, 27 septembrie, de la ora 14:00, la Căminul Cultural din Băgău.
Știri din zonă
Accident pe DJ 107M, între Colțești și Rimetea. Un autoturism s-a răsturnat pe carosabil
Traficul rutier este îngreunat, marți, pe DJ 107M, între localitățile Colțești și Rimetea, în urma unui accident rutier.

Potrivit primelor informații, un autoturism condus de un bărbat s-a răsturnat pe partea carosabilă. Nu au fost raportate persoane încarcerate.
La locul accidentului au intervenit polițiștii, care efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier. Totodată, aceștia acționează pentru fluidizarea traficului în zonă.
Pentru asigurarea măsurilor specifice, la fața locului intervine și Secția de Pompieri Aiud, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
În acest moment, circulația pe DJ 107M se desfășoară cu dificultate în zona accidentului.
ACTUALIZARE: „Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a mai transmis IPJ Alba.
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine






























