Actualitate
Un bărbat de 47 de ani din Aiud a provocat un accident rutier mortal, pe raza localității clujene Cornești. Victimele sunt tot din județul Alba
Un bărbat de 47 de ani, din Aiud care conducea un ansamblu cap tractor+semiremorca pe DN 75 a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism Dacia înmatriculat în județul Alba.
Două victime în stare gravă, fiind solicitat un elicopter SMURD”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj. Mai multe echipaje de salvare, printre care și un elicopter SMURD au intervenit la fața locului.
„O autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, unul SAJ și un elicopter SMURD intervin pentru a gestiona o situație de urgență ca urmare a unui grav accident rutier, produs pe raza localității Cornești (com. Mihai Viteazul), în jurul orei 10:10. Pompierii au intervenit penrtu a descarcera o persoană dintr-un autoturism avariat și pentru a sprijini manevrele de resuscitare pentru două persoane”, a transmis ISU Cluj.
Conform primelor informații, bărbatul de 47 de ani ar fi pătruns pe sensul opus, pentru a evita coliziunea cu autovehiculul care circula în fața sa, față de care nu ar fi păstrat o distanță de siguranță în mers.
În urma impactului a rezultat rănirea a patru persoane din autoturism, două în stare foarte gravă și două rănite ușor.
UPDATE 1: Din ultimele informații se pare ca una din persoanele implicate în accident a decedat în urma impactului.
UPDATE 2: Din nefericire, un bărbat și o femeie, care se pare că era însărcinată, au pierit în urma cumplitului accident.


Actualitate
Grenadă ofensivă cu focos și sute de cartușe, ridicate de echipa pirotehnică a ISU Alba de pe un teren din Poiana Aiudului
Echipajul pirotehnic din cadrul ISU Alba a fost solicitat să intervină vineri, 19 iunie 2026, pentru asanarea unei teren de muniții rămase neexplodate, în localitatea Poiana Aiudului.


„Echipajul pirotehnic din cadrul Detașamentului de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să intervină pentru asanarea unei teren de muniții ramăne neexplodate în localitatea Poiana Aiudului. Ca urmare asanării terenului, au foat ridicate o grenadă de mână ofensivă,un focos și 249 cartușe. Aceastea au fost preluate și transportate în siguranță. urmând a fi distruse ulterior. La acțiune a participat o autospecială pirotehnică”, a transmis ISU Alba.
Actualitate
O femeie de 58 de ani a ajuns la spital, în urma unui accident rutier produs în localitatea Măgina
Joi, 18 iunie 2026, în jurul orei 17.50, Poliția Municipiului Aiud a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Simion Probu din localitatea Măgina, a avut loc un eveniment rutier.


Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din localitatea Sălciua, în timp ce conducea un autoturism, pe direcția de mers Aiud-Livezile, nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și ar fi pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în coliziune cu un podeț de beton.
În urma evenimentului rutier, o femeie, în vârstă de 58 de ani, din localitatea Sălciua, pasageră în autoturism, a suferit leziuni corporale, fiind transportată la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Actualitate
Bărbat de 45 de ani din Aiudul de Sus, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
Miercuri, 17 iunie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 17 iunie 2026, de către Judecătoria Aiud, împotriva unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, din localitatea Aiudul de Sus.


Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor în formă continuată și rele tratamente aplicate minorului.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud pentru executarea pedepsei.
-



Din Județacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 3 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului

































