Rămâi conectat

Actualitate

Un bărbat şi o femeie suspectaţi că plasau fete minore din Aiud în vederea prostituţiei, arestaţi

Publicat

în

trafic-de-minore-aiudUn bărbat şi o femeie din Alba au fost reţinuţi miercuri de procurorii DIICOT Alba Iulia şi ofiţerii de la BCCOA Alba sub acuzaţiile de trafic de persoane, proxenetism şi prostituţie.

Este vorba despre Aurelian Radu Nicula şi Mariana Rodica Ţitrom. În sarcina celor doi s-a reţinut că, în cursul anului 2013, la intervale diferite de timp au recrutat mai multe minore domiciliate în municipiul Aiud, judeţul Alba având între 14 şi 17 ani, în scopul exploatării lor sexuale, intermediind legăturile cu diverşi „clienţi” şi transportând minorele la domiciliile acestora. Potrivit unor surse din rândul procurorilor, au fost identificaţi 10 clienţi din Alba şi alte judeţe care au beneficiat de serviciile sexuale ale fetelor. De asemenea, Aurelian Radu Nicula este acuzat de anchetatori că a înlesnit practicarea prostituţiei şi unor persoane de sex feminin majore, activitate de pe urma căreia acesta a obţinut foloase materiale injuste. Preţurile practicate erau cuprinse între 50 şi 150 de lei. În schimb, Mariana Rodica Ţitrom este acuzată şi de practicarea prostituţiei. Pe parcursul anchetei cei doi inculpaţi au încercat zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea unor părţi sau martori. Nicula şi Ţitrom au primit ieri la Tribunalul Alba mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.

I. P.




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Doliu la Spitalul Municipal Aiud. A murit medicul Azzam Afaneh

Publicat

în

Colectivul Spitalului Municipal Aiud este în doliu după moartea medicului specialist în Anestezie și Terapie Intensivă, Azzam Afaneh.

Reprezentanții unității medicale au transmis un mesaj de condoleanțe și au descris medicul drept un profesionist dedicat și un coleg apreciat, care și-a pus întreaga activitate în slujba pacienților.

„Prin întreaga sa activitate medicală, prin devotamentul față de pacienți și prin omenia sa, doctorul Azzam Afaneh a fost o parte importantă a comunității noastre medicale. Plecarea sa lasă un gol profund în inimile celor care l-au cunoscut și apreciat”, au transmis reprezentanții Spitalului Municipal Aiud.

Conducerea și angajații spitalului și-au exprimat solidaritatea față de familia îndoliată și au transmis sincere condoleanțe în aceste momente dificile.

„Suntem alături de familia îndurerată și îi transmitem întreaga noastră compasiune, sincere condoleanțe și putere pentru a trece peste această dureroasă pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se mai arată în mesajul transmis de unitatea medicală.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 40 de ani din Aiud, reținut pentru agresiune sexuală

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru agresiune sexuală.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 30 septembrie 2026, în jurul orei 22:50, bărbatul ar fi abordat o femeie de 29 de ani, pe strada Axente Sever din Aiud, și ar fi atins-o în zona bustului, fără consimțământul acesteia.

În aceeași seară, pe strada Transilvaniei, bărbatul ar fi abordat verbal o altă femeie, în vârstă de 47 de ani, și ar fi prins-o de mână. Femeia ar fi reușit să intre în scara blocului.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale.




Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de peste 2.200 de lei aplicate de polițiștii din Aiud, în urma unei acținuni cu efective mărite

Publicat

în

Joi, 1 octombrie 2026, în intervalul orar 09.00 – 12.00, polițiștii din municipiul Aiud au desfășurat o acțiune, pe raza municipiului, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, peste 100 de verificări de persoane și peste 45 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 14 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 2.270 de lei.

În cadrul acțiunii, au fost consiliate 15 persoane aflate în situații conflictuale, combaterea violenței fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud