Rămâi conectat

Actualitate

Un condamnat încarcerat în penitenciarul Aiud a recuzat toți judecătorii din Alba

Publicat

în

Un condamnat pentru furt și tâlhărie, care își ispășește pedeapsa în Penitenciarul Aiud, a recuzat toți judecătorii femei din cadrul Tribunalului Alba. Lingurar Ghemant a solicitat instanțelor de judecată contopirea a două pedepse anterioare.

Inițial, procesul s-a desfășurat pe fond la Judecătoria Aiud, care l-a condamnat, în 19 decembrie 2018, la pedeapsa rezultantă de 7 luni și 1.201 zile de închisoare. Aceasta înseamnă că bărbatul în vârstă de 30 de ani ar mai avea de stat la închisoare aproximativ 3 ani și 9 luni.

Nemulțumit de decizie, petentul a formulat apel care a avut ca termen la Tribunalul Alba data de 18 februarie 2019. Încă de la intrarea în sală, condamnatul a precizat că vrea să fie judecat doar de către un complet format din judecători bărbați. Ulterior, acesta și-a completat cererea susținând că vrea ca și procurorul de ședință să fie tot bărbat, iar avocatul din oficiu care îl asistă să fie, de asemenea, de gen masculin.

Președintele completului de judecată a dispus notarea celor solicitate de petent la dosarul cauzei, urmând ca până la termenul următor instanța să se pronunțe cu privire la această cerere. Decizia va fi, cel mai probabil, de respingere. Următorul termen în cauza care are ca obiect ”alte modificări ale pedepsei” a fost stabilit pentru data de 4 martie 2019.

Lingurar Ghement a fost condamnat în 2015 la 5 ani și 4 luni de închisoare pentru furt și tâlhărie comise la Arad. Faptele au constat în aceea că, în iulie 2014, a deposedat prin violență o femeie de o sumă de bani, iar ulterior, în aceeași zi, a furat o bicicletă din fața unui magazin. Condamnatul este originar din Deva și este cunoscut cu antecedente penale. În perioada detenției a mai săvârșit o faptă de distrugere în dauna Penitenciarului Aiud, pentru care a primit 5 luni de închisoare, plus restul rămas neexecutat din condamnarea anterioară.

Distrugerea a constat în faptul că, fiind cazat singur în cameră, pe fondul unor stări de nervozitate generate de neînțelegeri cu alți deținuți din alte camere, a spart geamul de la camera de deținere și vasul wc din baie.




Actualitate

Bărbat din Aiud trimis în judecată după ce a folosit un card bancar găsit pe stradă

Publicat

în

Tribunalul Alba a încheiat luni, 12 octombrie 2026, procedura de cameră preliminară și a dispus începerea judecății în dosarul unui bărbat acuzat că a folosit la cumpărături un card bancar găsit pe o stradă din Aiud.

Potrivit rechizitoriului, în august 2023, bărbatul ar fi găsit un card bancar pierdut de o persoană din Aiud, l-ar fi păstrat și l-ar fi folosit fără știrea titularului. Procurorii susțin că acesta ar fi făcut zece plăți contactless, prin terminale POS, în magazine din municipiu, în valoare totală de 561,62 lei. Șase tranzacții ar fi fost efectuate la un magazin Profi, iar câte două la alte două unități comerciale.

Inculpatul este trimis în judecată pentru însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată — zece acte materiale — și acces ilegal la un sistem informatic, tot în formă continuată — zece acte materiale. Faptele sunt reținute în concurs.

Titularul cardului a sesizat poliția

Persoana vătămată a anunțat poliția la 20 august 2023. Aceasta a declarat că își pierduse cardul în împrejurări necunoscute și că a observat a doua zi, în aplicația de mobile banking, mai multe plăți pe care nu le efectuase.

Potrivit rechizitoriului, printre probe se numără declarația persoanei vătămate, imaginile surprinse de camerele de supraveghere, extrasul de cont și detaliile tranzacțiilor, procesul-verbal de identificare a autorului și declarația unei martore.

Dosarul a fost transferat între parchete

Cauza a trecut de mai multe ori de la un parchet la altul. În decembrie 2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. În noiembrie 2024, dosarul a fost trimis înapoi la Aiud, iar în februarie 2026, prim-procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus preluarea cauzei.

Încadrarea juridică s-a modificat, de asemenea, pe parcursul anchetei. Acuzația de acces ilegal la un sistem informatic a fost eliminată temporar, apoi reintrodusă în mai 2026, alături de forma continuată a celorlalte fapte. La 6 mai 2026, procurorul a pus în mișcare acțiunea penală, iar rechizitoriul a fost înregistrat la Tribunalul Alba la 27 iulie 2026.

Nu au fost contestate probele

În camera preliminară, inculpatul și partea civilă au avut la dispoziție 20 de zile pentru a formula cereri și excepții sau pentru a solicita excluderea unor probe. Inculpatului i-a fost comunicat rechizitoriul prin afișare la ușa instanței, la 9 septembrie, și la domiciliu, la 11 septembrie. Partea civilă a fost înștiințată la 16 septembrie.

Niciuna dintre părți nu a formulat cereri sau excepții, iar judecătorul nu a identificat motive pentru a ridica unele din oficiu. Instanța a constatat că Tribunalul Alba este competent să judece cauza și că rechizitoriul îndeplinește cerințele legale și a fost verificat de procurorul ierarhic superior.

În dosar nu au fost dispuse măsuri preventive sau asigurătorii față de inculpat.

Avocatul din oficiu va fi plătit de stat

Inculpatul este reprezentat de un avocat din oficiu, pentru care s-a stabilit un onorariu de 821 de lei, ce va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției.

Încheierea poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare. Dacă nu va fi contestată, dosarul va trece la judecata pe fond. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei eventuale hotărâri definitive de condamnare.




Citește mai mult

Actualitate

Incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe de pe strada Strâmtă. Intervin pompierii militari din Aiud

Publicat

în

Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe de pe strada Strâmtă, din municipiul Aiud.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

ACTUALIZARE: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Se intervine pentru localizarea și stingerea in totalitate a incendiului”, a mai transmis ISU Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Trafic închis spre Ciumbrud între 13 și 15 octombrie 2026. Vezi ruta ocolitoare

Publicat

în

În perioada 13 octombrie 2026, ora 10:00 – 15 octombrie 2026, ora 18:00, circulația va fi închisă la trecerea la nivel cu calea ferată, la intersecția străzii Gării cu strada Ion Creangă, pentru lucrări de reabilitare a căii ferate.

Ruta ocolitoare: DJ 107E – strada Ostașilor – DN 1 (spre Rădești) – strada Episcop Demetriu Radu, traversarea căii ferate, apoi Drumul Târgului. Executantul va asigura semnalizarea rutieră corespunzătoare.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud