Actualitate
Un francez este “tată” pentru 17 copii din Aiud
Am văzut la ştirile unui post de televiziune că undeva prin Moldova o familie creşte 17 copii şi m-am întrebat cât de greu este. Atunci nu ştiam că în Aiud voi întâlni un om căruia 17 copii să-i spună “tată”.
Nu, nu este vorba despre un aiudean. Nimeni nu a îndrăznit să dea naştere şi să crească 17 copii, nici în Aiud, şi nici în judeţ. Şi totuşi, unui om, unui cetăţean francez, 17 copii din Aiud îi spun “tată” şi îl aşteaptă ori de câte ori are drum spre ei. Pe „tata” celor 17 copii l-am cunoscut prin intermediul unui prieten la Casa de tip familial din Aşezământul Social ”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” – Aiud. Maurice Plasse, cetăţean francez care are în jur de 80 de ani, este un om jovial, de statură mijlocie, subţire la trupul care-i adăposteşte o inimă mare. În două cuvinte, un om simpatic. Ne-a mărturisit că din 1990 şi până acum a făcut peste o sută de vizite în România, toate numai în judeţul Alba, de care s-a îndrăgostit. „Vizitele mele în România se datorează unui program mai vechi de 1989, prin care voluntari din vest luptau să împiedice aplicarea politicilor regimului comunist de a demola satele. Iniţial am venit la Stremţ. Satul a fost ales prin tragere la sorţi în Bruxelles, înainte de 1990, de organizaţiile de voluntari care luptau contra dărâmării caselor de la sate”, ne-a mărturisit Maurice. „Mă credeţi sau nu, dar atunci când am păşit peste graniţă şi am intrat în România, am avut un sentiment deosebit şi m-am simţit ca acasă”, ne-a mai spus simpaticul francez. Acesta ne-a informat că după câteva vizite, la proiectul respectiv, în care a cunoscut casa de copii de la Stremţ, s-a lipit şi o asociaţie din localitatea Ferney-Voltaire, apoi, după ce a pus la punct casa de copii de acolo, a descoperit aşezământul aiudean gospodărit de părintele Teofil Sas. „Unul dintre translatori, o simpatică doamnă, m-a adus la Aiud. Aici, la Aiud, l-am cunoscut pe părintele Teofil Sas şi am văzut ce face şi cum se străduieşte să susţină aceşti 17 copii. Atunci, în 2003, când am venit la acest aşezământ, m-am hotărât pe loc. Trebuia să fac ceva să-l ajut pe părintele Teofil.
Uite aşa am început conlucrarea. Gândiţi-vă că aici, în Casa de tip familial din Aşezământul Social ”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Aiud trăiau la acea vreme 20 de copii. Cel mai mic, o fetiţă, avea doar două săptămâni”, ne-a spus Maurice. Acesta ne-a mărturisit că niciodată nu a dat aşezământului ajutoare în bani. „Am cumpărat tot ceea ce a fost nevoie. Din banii strânşi de organizaţia din Divon les Bains, localitatea în care am casa, am plătit totul. Am cumpărat centralele termice, mobilier, alimente şi tot ceea ce lipsea”, ne-a spus Maurice Plasse. Peste o sută de vizite în România pentru a face gesturi caritabile spun multe despre inima unui om. Bunătatea şi dragostea pentru aproape i-a făcut mulţi prieteni adevăraţi. Atunci când am intrat împreună în aşezământul aiudean, m-am lămurit. Personalul l-a întâmpinat cu o bucurie nedisimulată, iar copiii… ce să mai spun? L-au înconjurat şi l-au îmbrăţişat rapid. Unii dintre ei s-au repezit în camere, spunându-le celorlalţi: „A venit Maurice”. Un puştiulică blonduţ, având vreo 6 sau 7 anişori, l-a luat pe Maurice de mână şi l-a dus spre camerele copiilor. Unii dormeau, alţii citeau. Nu mi-a venit să cred ce bucurie am văzut în ochii uneia dintre fetele de acolo atunci când, mângâind-o pe obraz, a fost trezită de Maurice. Nu mică mi-a fost mirarea atunci când unul dintre copii i-a spus „tată”. Mai mirat am fost când am aflat de la copiii cu care am vorbit că majoritatea dintre ei îi spun “tată”. Părintele Teofil Sas ne-a confirmat faptul că între Maurice Plasse şi copii s-a legat o relaţie de prietenie bazată pe dragoste şi înţelegere: „Domnul Maurice este un om cu suflet bun. Avem o colaborare extraordinară. El este permanent acolo unde trebuie şi când trebuie. Parcă are un simţ pentru aceasta. Ne-a ajutat cu tot ceea ce trebuie pentru bunul mers al aşezământului. Cred că ceea ce face este un fel de recunoştinţă pentru faptul că şi el a trăit fără părinţi. Ai lui au murit în război, iar el a fost crescut de un preot. Face lucrul acesta total dezinteresat. Este unul dintre cei mai consecvenţi oameni cu care centrul nostru a colaborat. Dragostea pentru copii l-a apropiat de cei mici, fapt pentru care mulţi dintre ei îi spun tată”. Pentru mulţi dintre semenii noştri, să fii tată pentru unul sau doi copii este mai mult decât greu. De aceea, în astfel de aşezăminte precum cel din Aiud, sun mulţi copii abandonaţi. Cu toate acestea, să fii tată este unul dintre cele mai nobile idealuri ale unui bărbat. Cineva spunea că a fi tată este un act de curaj şi de nobleţe, în care trebuie să ai puterea de a lua decizii şi de a deschide o poartă către univers. A fi tată înseamnă să devii un sens, o direcţie, o imagine, o stea călăuzitoare. Acesta ar fi, rezumat, Maurice Plasse pentru aceşti micuţi, un tată care se ocupă de ei şi pe care îi iubeşte ca pe copiii lui.
Dorel LAZĂR
Actualitate
Levente Polgar, invitat la ceremonia de acordare a titlului de Cetățean de onoare al municipiului Aiud. Va participa ultramaratonistul?
Ultramaratonistul aiudean Levente Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” în cadrul unei ceremonii programate pentru 29 octombrie 2026. Sportivul nu a decis, însă, dacă va participa la eveniment, invocând timpul îndelungat scurs de la aprobarea distincției până la organizarea ceremoniei oficiale.

Evenimentul este programat să aibă loc de la ora 15:30, la Colegiul Național „Bethlen Gábor” din Aiud, în cadrul Festivalului Internațional de Film și Artă Fotografică 2026.
Invitație din partea primarului municipiului Aiud
Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, i-a transmis lui Levente Polgar o invitație oficială pentru a participa la ceremonia de decernare a titlului onorific.
„Acordarea acestei distincții reprezintă o expresie a recunoașterii și aprecierii comunității aiudene pentru meritele și contribuția dumneavoastră deosebită. Ne-ar face o deosebită plăcere să fiți alături de noi la acest moment de recunoaștere și apreciere”, se arată în invitația adresată ultramaratonistului.
În prezent, sportivul înclină să nu participe la ceremonie, nemulțumit de perioada mare de timp care s-a scurs între aprobarea acordării distincției în Consiliul Local Aiud și momentul în care aceasta ar urma să îi fie înmânată oficial.
Levente Polgar cere părerea comunității
Joi, 15 octombrie 2026, Levente Polgar a lansat pe pagina sa personală de Facebook un sondaj de opinie, prin care le solicită urmăritorilor să își exprime punctul de vedere cu privire la participarea sa la eveniment.
Rămâne de văzut dacă opiniile celor care îl susțin îl vor determina să accepte invitația autorităților locale și să fie prezent la ceremonia din 29 octombrie.
Performanțe remarcabile în ultramaratoanele montane
Levente Polgar s-a remarcat de-a lungul anilor prin rezultatele obținute în competițiile de anduranță montană, reușind să depășească limitele impuse de dizabilitatea sa.
Printre participările sale se numără prestigioasa competiție UTMB Mont-Blanc, una dintre cele mai cunoscute întreceri de ultramaraton montan din lume.
De asemenea, sportivul aiudean a reușit o performanță deosebită la TOR330 – Tor des Géants, una dintre cele mai solicitante curse de anduranță montană, pe care a încheiat-o de trei ori consecutiv, în anii 2023, 2024 și 2025.
Acordarea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” reprezintă o recunoaștere oficială a meritelor sale sportive. Participarea lui Levente Polgar la ceremonia de decernare rămâne, deocamdată, incertă.
Actualitate
Bărbat din Aiud trimis în judecată după ce a folosit un card bancar găsit pe stradă
Tribunalul Alba a încheiat luni, 12 octombrie 2026, procedura de cameră preliminară și a dispus începerea judecății în dosarul unui bărbat acuzat că a folosit la cumpărături un card bancar găsit pe o stradă din Aiud.

Potrivit rechizitoriului, în august 2023, bărbatul ar fi găsit un card bancar pierdut de o persoană din Aiud, l-ar fi păstrat și l-ar fi folosit fără știrea titularului. Procurorii susțin că acesta ar fi făcut zece plăți contactless, prin terminale POS, în magazine din municipiu, în valoare totală de 561,62 lei. Șase tranzacții ar fi fost efectuate la un magazin Profi, iar câte două la alte două unități comerciale.
Inculpatul este trimis în judecată pentru însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată — zece acte materiale — și acces ilegal la un sistem informatic, tot în formă continuată — zece acte materiale. Faptele sunt reținute în concurs.
Titularul cardului a sesizat poliția
Persoana vătămată a anunțat poliția la 20 august 2023. Aceasta a declarat că își pierduse cardul în împrejurări necunoscute și că a observat a doua zi, în aplicația de mobile banking, mai multe plăți pe care nu le efectuase.
Potrivit rechizitoriului, printre probe se numără declarația persoanei vătămate, imaginile surprinse de camerele de supraveghere, extrasul de cont și detaliile tranzacțiilor, procesul-verbal de identificare a autorului și declarația unei martore.
Dosarul a fost transferat între parchete
Cauza a trecut de mai multe ori de la un parchet la altul. În decembrie 2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. În noiembrie 2024, dosarul a fost trimis înapoi la Aiud, iar în februarie 2026, prim-procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus preluarea cauzei.
Încadrarea juridică s-a modificat, de asemenea, pe parcursul anchetei. Acuzația de acces ilegal la un sistem informatic a fost eliminată temporar, apoi reintrodusă în mai 2026, alături de forma continuată a celorlalte fapte. La 6 mai 2026, procurorul a pus în mișcare acțiunea penală, iar rechizitoriul a fost înregistrat la Tribunalul Alba la 27 iulie 2026.
Nu au fost contestate probele
În camera preliminară, inculpatul și partea civilă au avut la dispoziție 20 de zile pentru a formula cereri și excepții sau pentru a solicita excluderea unor probe. Inculpatului i-a fost comunicat rechizitoriul prin afișare la ușa instanței, la 9 septembrie, și la domiciliu, la 11 septembrie. Partea civilă a fost înștiințată la 16 septembrie.
Niciuna dintre părți nu a formulat cereri sau excepții, iar judecătorul nu a identificat motive pentru a ridica unele din oficiu. Instanța a constatat că Tribunalul Alba este competent să judece cauza și că rechizitoriul îndeplinește cerințele legale și a fost verificat de procurorul ierarhic superior.
În dosar nu au fost dispuse măsuri preventive sau asigurătorii față de inculpat.
Avocatul din oficiu va fi plătit de stat
Inculpatul este reprezentat de un avocat din oficiu, pentru care s-a stabilit un onorariu de 821 de lei, ce va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției.
Încheierea poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare. Dacă nu va fi contestată, dosarul va trece la judecata pe fond. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei eventuale hotărâri definitive de condamnare.
Actualitate
Incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe de pe strada Strâmtă. Intervin pompierii militari din Aiud
Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe de pe strada Strâmtă, din municipiul Aiud.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
ACTUALIZARE 1: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Se intervine pentru localizarea și stingerea in totalitate a incendiului”, a mai transmis ISU Alba.
ACTUALIZARE 2: „La momentul de față incendiul este localizat, se intervine în continuare pentru stingerea în totalitate a incendiului și înlăturarea efectelor negative produse de acesta. Fară victime”, a treansmis ISU Alba.
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine























