Am văzut la ştirile unui post de televiziune că undeva prin Moldova o familie creşte 17 copii şi m-am întrebat cât de greu este. Atunci nu ştiam că în Aiud voi întâlni un om căruia 17 copii să-i spună “tată”.

Nu, nu este vorba despre un aiudean. Nimeni nu a îndrăznit să dea naştere şi să crească 17 copii, nici în Aiud, şi nici în judeţ. Şi totuşi, unui om, unui cetăţean francez, 17 copii din Aiud îi spun “tată” şi îl aşteaptă ori de câte ori are drum spre ei. Pe „tata” celor 17 copii l-am cunoscut prin intermediul unui prieten la Casa de tip familial din Aşezământul Social ”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” – Aiud. Maurice Plasse, cetăţean francez care are în jur de 80 de ani, este un om jovial, de statură mijlocie, subţire la trupul care-i adăposteşte o inimă mare. În două cuvinte, un om simpatic. Ne-a mărturisit că din 1990 şi până acum a făcut peste o sută de vizite în România, toate numai în judeţul Alba, de care s-a îndrăgostit. „Vizitele mele în România se datorează unui program mai vechi de 1989, prin care voluntari din vest luptau să împiedice aplicarea politicilor regimului comunist de a demola satele. Iniţial am venit la Stremţ. Satul a fost ales prin tragere la sorţi în Bruxelles, înainte de 1990, de organizaţiile de voluntari care luptau contra dărâmării caselor de la sate”, ne-a mărturisit Maurice. „Mă credeţi sau nu, dar atunci când am păşit peste graniţă şi am intrat în România, am avut un sentiment deosebit şi m-am simţit ca acasă”, ne-a mai spus simpaticul francez. Acesta ne-a informat că după câteva vizite, la proiectul respectiv, în care a cunoscut casa de copii de la Stremţ, s-a lipit şi o asociaţie din localitatea Ferney-Voltaire, apoi, după ce a pus la punct casa de copii de acolo, a descoperit aşezământul aiudean gospodărit de părintele Teofil Sas. „Unul dintre translatori, o simpatică doamnă, m-a adus la Aiud. Aici, la Aiud, l-am cunoscut pe părintele Teofil Sas şi am văzut ce face şi cum se străduieşte să susţină aceşti 17 copii. Atunci, în 2003, când am venit la acest aşezământ, m-am hotărât pe loc. Trebuia să fac ceva să-l ajut pe părintele Teofil.

Uite aşa am început conlucrarea. Gândiţi-vă că aici, în Casa de tip familial din Aşezământul Social ”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Aiud trăiau la acea vreme 20 de copii. Cel mai mic, o fetiţă, avea doar două săptămâni”, ne-a spus Maurice. Acesta ne-a mărturisit că niciodată nu a dat aşezământului ajutoare în bani. „Am cumpărat tot ceea ce a fost nevoie. Din banii strânşi de organizaţia din Divon les Bains, localitatea în care am casa, am plătit totul. Am cumpărat centralele termice, mobilier, alimente şi tot ceea ce lipsea”, ne-a spus Maurice Plasse. Peste o sută de vizite în România pentru a face gesturi caritabile spun multe despre inima unui om. Bunătatea şi dragostea pentru aproape i-a făcut mulţi prieteni adevăraţi. Atunci când am intrat împreună în aşezământul aiudean, m-am lămurit. Personalul l-a întâmpinat cu o bucurie nedisimulată, iar copiii… ce să mai spun? L-au înconjurat şi l-au îmbrăţişat rapid. Unii dintre ei s-au repezit în camere, spunându-le celorlalţi: „A venit Maurice”. Un puştiulică blonduţ, având vreo 6 sau 7 anişori, l-a luat pe Maurice de mână şi l-a dus spre camerele copiilor. Unii dormeau, alţii citeau. Nu mi-a venit să cred ce bucurie am văzut în ochii uneia dintre fetele de acolo atunci când, mângâind-o pe obraz, a fost trezită de Maurice. Nu mică mi-a fost mirarea atunci când unul dintre copii i-a spus „tată”. Mai mirat am fost când am aflat de la copiii cu care am vorbit că majoritatea dintre ei îi spun “tată”. Părintele Teofil Sas ne-a confirmat faptul că între Maurice Plasse şi copii s-a legat o relaţie de prietenie bazată pe dragoste şi înţelegere: „Domnul Maurice este un om cu suflet bun. Avem o colaborare extraordinară. El este permanent acolo unde trebuie şi când trebuie. Parcă are un simţ pentru aceasta. Ne-a ajutat cu tot ceea ce trebuie pentru bunul mers al aşezământului. Cred că ceea ce face este un fel de recunoştinţă pentru faptul că şi el a trăit fără părinţi. Ai lui au murit în război, iar el a fost crescut de un preot. Face lucrul acesta total dezinteresat. Este unul dintre cei mai consecvenţi oameni cu care centrul nostru a colaborat. Dragostea pentru copii l-a apropiat de cei mici, fapt pentru care mulţi dintre ei îi spun tată”. Pentru mulţi dintre semenii noştri, să fii tată pentru unul sau doi copii este mai mult decât greu. De aceea, în astfel de aşezăminte precum cel din Aiud, sun mulţi copii abandonaţi. Cu toate acestea, să fii tată este unul dintre cele mai nobile idealuri ale unui bărbat. Cineva spunea că a fi tată este un act de curaj şi de nobleţe, în care trebuie să ai puterea de a lua decizii şi de a deschide o poartă către univers. A fi tată înseamnă să devii un sens, o direcţie, o imagine, o stea călăuzitoare. Acesta ar fi, rezumat, Maurice Plasse pentru aceşti micuţi, un tată care se ocupă de ei şi pe care îi iubeşte ca pe copiii lui.

Dorel LAZĂR