Rămâi conectat

Actualitate

Un hoț din Aiud care a spart şapte autoturisme şi a sustras bani şi alte bunuri, condamnat la închisoare cu executare

Publicat

în

Persistența în infracțiuni i-a adus unui tânăr în vârstă de 30 de ani, din Aiud, condamnarea la un an de închisoare cu executare. Husac Cosmin Cătălin a ajuns după gratii după ce a spart, într-o noapte, șapte autoturisme parcate în fața unui bloc din municipiul Aiud.

Bărbatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată și a recunoscut integral comiterea faptelor în fața judecătorului. Acest lucru nu l-a scăpat, însă, de închisoare. Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Aiud, în luna mai 2018, și a fost finalizată la Curtea de Apel Alba Iulia la sfârșitul anului trecut.

Prin actul de trimitere în judecată s-a reținut faptul că în perioada 10 martie – 1 aprilie 2018, inculpatul ar fi sustras în mod repetat, pe timp de noapte, prin forțarea sistemului de asigurare a portierelor față, sume de bani și bunuri din autoturismele celor 7 persoane vătămate, în timp ce autoturismele erau parcate în fața locuinței blocului. Hoțul a intrat în mașini prin forțarea butucului de la sistemul de închidere al unei portiere, furând, în principal, sume de bani. În total este vorba de circa 1.400 de lei.

Din autoturismul unei societăți comerciale a sustras un aparat foto și două telefoane mobile, precum și un încărcător extern pentru telefon mobil. În cursul urmăririi penale s-au identificat, în cadrul percheziției domiciliare la locuința inculpatului, o parte dintre obiectele sustrase.

”Instanța de fond a apreciat că faptele inculpatului prezintă o periculozitate sporită, reținând atitudinea de sfidare pe care acesta o are față de autoritate, precum și disprețul față de valorile protejate de legea penală, neezitând să săvârșească fapte de furt cât timp se afla sub măsura controlului judiciar luată tot pentru săvârșirea unor furturi și, nu în ultimul rând, încălcând obligațiile impuse în sarcina sa prin măsura arestului la domiciliu.

Inculpatul nici în ultimul moment nu conștientizează și nu-și asumă faptele decât strict la nivel declarativ și formal, pentru a beneficia de o pedeapsă mai ușoară. Vârsta tânără a inculpatului nu poate fi un motiv pentru aplicarea unei pedepse mai reduse câtă vreme în mod evident activitatea infracțională a acestuia este începută din minorat și continuată în același mod în prezent. Nu manifestă un minim interes pentru a găsi un loc de muncă care să-i asigure un venit licit, lucru de care instanța s-a convins câtă vreme a permis inculpatului părăsirea domiciliului pentru a se deplasa la locul de muncă, iar acesta s-a folosit de ocazie pentru a se sustrage judecății”, a precizat magistratul în hotărârea de condamnare la închisoare.

Chiar dacă instanța a redus limitele de pedeapsă cu o treime, inculpatul a fost condamnat la un an de închisoare în regim de detenție, apreciind că doar în acest cuantum pedeapsa e aptă a-și atinge scopul și implicit funcția de reeducare.

Inculpatul a mai fost obligat să returneze banii furați, dar și să plătească cheltuieli judiciare în valoare de 1.000 de lei.

FOTO: ARHIVĂ




Actualitate

Bărbat trimis în judecată după o agresiune într-un local din Aiud. Victima ar fi fost lovită cu un ciob de sticlă

Publicat

în

Judecătoria Aiud a dispus începerea judecății într-un dosar penal în care un bărbat este acuzat că ar fi agresat o persoană într-un local din municipiu, folosind inclusiv un ciob provenit dintr-o sticlă de bere.

Decizia a fost luată în procedura de cameră preliminară, printr-o încheiere pronunțată la 27 august 2026. Instanța a constatat că rechizitoriul, probele administrate și actele efectuate în timpul urmăririi penale respectă cerințele legale, astfel că dosarul poate intra în faza de judecată.

Conflictul ar fi pornit pe fondul consumului de alcool

Potrivit situației de fapt reținute în rechizitoriu, incidentul ar fi avut loc în data de 25 mai 2026, într-un local din Aiud. Procurorii susțin că, pe fondul consumului de alcool, între inculpat și persoana vătămată ar fi izbucnit o discuție în contradictoriu, care ulterior ar fi degenerat într-un conflict fizic.

Conform acuzației, bărbatul ar fi lovit victima în zona feței cu pumnul, având în mână un ciob provenit dintr-o sticlă de bere. Anchetatorii susțin că sticla ar fi fost spartă anterior de inculpat, de o bordură aflată în exteriorul localului, iar fragmentul rezultat ar fi fost folosit ulterior în timpul agresiunii.

Rechizitoriul mai arată că agresiunea ar fi continuat și după ce persoana vătămată ar fi căzut la pământ.

În urma incidentului, victima ar fi suferit mai multe plăgi la nivelul feței, inclusiv o plagă penetrantă la obrazul stâng. Potrivit actelor medico-legale aflate la dosar, leziunile ar fi necesitat între 15 și 17 zile de îngrijiri medicale, în cazul unei evoluții favorabile.

Probe administrate în dosar

Pentru susținerea acuzației, procurorii au administrat mai multe mijloace de probă, printre care declarația persoanei vătămate, declarația unui martor, acte medico-legale, procesul-verbal de cercetare la fața locului și o planșă fotografică.

Dosarul mai conține un proces-verbal privind vizionarea unor imagini, informații transmise de Spitalul Municipal Aiud, precum și declarațiile inculpatului.

În cadrul procedurii de cameră preliminară nu au fost formulate cereri sau excepții, iar judecătorul nu a identificat din oficiu motive care să impună verificări suplimentare privind legalitatea administrării probelor sau a actelor de urmărire penală.

Instanța a constatat, totodată, că este competentă să soluționeze cauza și că rechizitoriul îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Dosarul intră în faza de judecată

Prin încheierea pronunțată la 27 august 2026, Judecătoria Aiud a dispus începerea judecății, în baza art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Începerea judecății nu reprezintă o pronunțare asupra vinovăției inculpatului, aceasta urmând să fie stabilită de instanță după analizarea acuzațiilor și a probelor în cadrul procesului.

Încheierea prin care s-a dispus începerea judecății poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.




Citește mai mult

Actualitate

Accident rutier pe DJ 107M, între Feleud și Măgina. Pompierii din Aiud au intervenit la fața locului

Publicat

în

Secția de Pompieri Aiud a intervenit, marți, pentru asigurarea măsurilor specifice în urma unui accident rutier produs pe DJ 107M, la ieșirea din localitatea Feleud spre Măgina.

Potrivit primelor informații, în accident a fost implicat un autoturism. Din fericire, nu au fost raportate persoane încarcerate.

La locul evenimentului au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Aiud, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.




Citește mai mult

Actualitate

Peste 300 de verificări și amenzi de peste 4.200 de lei, în urma unei acțiuni a polițiștilor din Aiud

Publicat

în

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud și ai Secției 3 Poliție Rurală Aiud au desfășurat, duminică, 24 august 2026, o acțiune menită să contribuie la menținerea unui climat de siguranță publică și la prevenirea faptelor antisociale.

Activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 16:00–19:00, pe raza de competență a polițiștilor din Aiud, având ca obiective combaterea faptelor de natură penală și contravențională, precum și prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea și siguranța cetățenilor.

În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat, cu ajutorul aplicației eDAC, 264 de verificări de persoane și 45 de verificări de autovehicule, în scopul prevenirii și combaterii unor posibile fapte ilegale.

Totodată, au fost constatate șase abateri contravenționale de la normele privind circulația pe drumurile publice. Pentru acestea au fost aplicate amenzi în valoare totală de 4.205 lei.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, alături de reprezentanți ai Distribuției de Energie Electrică Alba și ai APA C.T.T.A. Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud