Actualitate
Un polițist din Aiud a fost trimis în judecată pentru corupție
Daniel Fănel Copil, fost angajat al Serviciului Rutier din cadrul Poliției Aiud, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba iar primul termen a fost fixat pe 13 ianuarie.
Daniel Copil a fost prins în flagrant, la sfârșitul lunii septembrie, în timp ce primea de la un șofer suma de 250 de lei pentru a nu scrie un proces verbal de contravenție. Șoferul respectiv fusese identificat pe radar de către echipajul de poliție conducând cu viteză mare, fără centură de siguranță, iar aplicarea tuturor măsurilor legale ar fi dus la suspendarea permisului, deoarece persoana în cauză avea deja 11 puncte de penalizare. Polițistul i-a cerut suma de 250 de lei și i-a promis că nu îi va face procesul verbal de contravenție și va scăpa fără suspendarea permisului de conducere. În noaptea de vineri spre sâmbătă, procurorii și ofițerii D.G.A. au procedat la organizarea flagrantului, polițistul fiind prins cu banii, marcați în prealabil, asupra lui.
Cu ocazia constatării infracţiunii flagrante şi a cercetărilor efectuate ulterior a fost găsită suma primită de agentul de poliţie şi au fost ridicate mai multe procese verbale întocmite de acesta în perioada 2010-2013, care aveau menţiunea anulat sau care nu au fost predate persoanelor contraveniente (toate cele trei exemplare).
De asemenea, în urma cercetărilor Serviciul Județean Anticorupție Alba a stabilit că polițistul nu era a prima abatere de acest fel. La data de 30 ianuarie 2013, el a mai solicitat şi primit suma de 150 lei de la un lucrător din cadrul D.G.A. cu ocazia efectuării unui test de integritate, în acelaşi scop de a nu dispune măsurile legale cu ocazia constatării abaterilor contravenţionale săvârşite.
FOTO: ARHIVĂ


Actualitate
Un bărbat de 43 de ani din Aiud a decedat, după ce ar fi căzut de pe plafonul unui autoturism și s-a lovit la cap
În cursul serii de miercuri, 27 mai 2026, Poliția Orașului Cugir a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Șpring, cu privire la faptul că, în zona Râul Mic, pe un drum forestier, o persoană s-ar fi lovit la cap și este inconștientă.


Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Aiud. Acesta, în timp ce se afla pe plafonul unui autoturism, s-ar fi dezechilibrat și a căzut.
Din nefericire, bărbatul a suferit leziuni la nivelul capului, iar echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul acestuia.
Trupul neînsuflețit al bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba pentru efectuarea examenului necroptic și stabilirea cauzei decesului.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Actualitate
Tânăr de 23 de ani REȚINUT de polițiști, după ce a lovit cu o sticla un bărbat, într-un local public din Aiud
Un tânăr de 23 de ani, din Aiud, a fost reținut de oamenii legii după ce l-ar fi lovit pe un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din același oraș, cu o sticlă în zona feței, în timp ce se aflau într-un local.


Bărbatul de 40 de ani a fost transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate. Tânărul de 23 de ani este cercetat de oamenii legii.
Potrivit IPJ Alba, la data de 25 mai 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Aiud, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 25 mai 2026, tânărul de 23 de ani, în timp ce se afla în incinta unui local public din municipiul Aiud, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, l-ar fi lovit pe un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Aiud, cu o sticlă, în zona feței, provocându-i leziuni corporale.
Bărbatul de 40 de ani a fost transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Actualitate
Sâmbătă, 23 mai 2026: „Noaptea Muzeelor”, la Muzeul de Științele Naturii din Aiud
Sâmbătă, 23 mai 2026, evenimentul „Noaptea Muzeelor” va fi organizat la Muzeul de Științele Naturii Aiud, între orele 16.00 și 22.00, iar intrarea va fi liberă.


„Dragi aiudeni și vizitatori, vă invităm la „Noaptea Muzeelor” – o seară specială dedicată istoriei, culturii și descoperirii. Vă așteptăm sâmbătă, între orele 16:00 – 22:00, la Muzeul de Științele Naturii Aiud, cel mai vechi muzeu de acest tip din România, pentru o experiență aparte, într-o atmosferă de poveste. Intrarea este liberă!”, au transmis reprezentanții Muzeului Științele Naturii Aiud.
-



Din Județacum o lunăCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 2 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului

































