Știri din zonă
Un tânăr de 24 de ani a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu autoturismul pe DN 1, între Aiud și Decea
Miercuri, 9 iulie 2025, în jurul orei 16.30, polițiștii rutieri din Municipiul Aiud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DN 1, la kilometrul 419+850 de metri, s-a produs un eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 24 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1, pe direcția de mers Aiud-Decea, nu ar fi adaptat o viteză corespunzătoare, într-o curbă deosebit de periculoasă, și ar fi pierdut controlul asupra autoturismului, răsturnându-se în afara părții carosabile.
Conducătorul auto a suferit leziuni corporale, fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Știri din zonă
Cadouri oferite de polițiștii din Mirăslău pentru o fetiță de 10 ani din Decea, care locuiește împreună cu bunicii
În această săptămână, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, desfășoară, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, o campanie de informare și sprijinire a persoanelor cu dizabilități, a seniorilor și a familiilor aflate în dificultate.


Polițiștii își propun, prin intermediul campaniei ,,MAI aproape de oameni”, să aducă un strop de bucurie în sufletele oamenilor și să discute cu ei, în vederea creșterii gradului de siguranță și informare.
Astăzi, 23 decembrie, polițiști din cadrul Postului de Poliție Mirăslău, împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au vizitat-o pe Ștefania, o fetiță de 10 ani, din satul Decea, care locuiește împreună cu bunicii ei.
Isteață, cuminte și harnică, pe Ștefania au bucurat-o cel mai mult cărțile primite în dar de la polițiști. E convinsă că, într-o zi, la fel ca fratele ei, va absolvi o facultate și va putea avea grijă de bunicii ei, care au învățat-o să fie cinstită, responsabilă și respectuoasă, valori care, din punctul ei de vedere, o vor ajuta să-și îndeplinească visul de a fi polițistă.
O contribuție esențială în derularea acestei campanii o au Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Regiunea I Alba, Corpul Național al Polițiștilor Alba, Sindicatul EUROPOL, Sindicatul Național Pro Lex și Sindicatul Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual.
Știri din zonă
Tânăr de 23 de ani din Beța reținut de polițiștii din Aiud, după ce ar fi provocat indendiul în care au fost distruși zeci de baloți din paie
Sâmbătă, 20 decembrie 2025, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 23 de ani, din localitatea Beța, județul Alba, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.


Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la data de 19 decembrie 2025, în jurul orei 20.30, fiind sub influența băuturilor alcoolice, bărbatul ar fi incendiat 50 de baloți de lucernă situați pe raza localității Beța.
Citește și: Incendiu izbucnit la mai mulți baloți de paie, în localitatea Beța. Intervin pompierii miltari din Aiud și SVSU Lopadea Nouă
Astfel, bărbatul ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 15.000 de lei.
În cursul zilei de azi, 21 decembrie 2025, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.
Știri din zonă
Incendiu izbucnit la mai mulți baloți de paie, în localitatea Beța. Intervin pompierii miltari din Aiud și SVSU Lopadea Nouă
Pompierii miltari din Aiud și SVSU Lopadea Nouă au fost solicitați să intervină, vineri seara, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la mai mulți baloți de paie, în localitatea Beța, comuna Lopadea Nouă.


„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu în loc. Beța, com. Lopadea-Nouă. Este vorba despre un incendiu ce se manifestă la aproximativ 60 de baloți de paie, fară pericol de extindere. Forțe alocate: 3 x autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 x echipaj de prim ajutor și SVSU Lopadea-Nouă”, a transmis ISU.
-



Din Județacum 8 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 5 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniCe nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2025. Cui îi spunem ”la mulți ani” | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 7 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 8 luniMESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 2 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 8 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | aiudinfo.ro



































