Ca în fiecare an, în municipiul Aiud, ca de altfel în multe dintre oraşele judeţului, chiar dacă încă nu s-a instalat bine primăvara, prin pieţele agricole încep să apară tot mai mulţi comercianţi de ocazie care-şi scot la vânzare… sărăcia.

Nu este vorba despre cei care-ţi vând lucruri din casă pentru a-şi plăti enormele facturi de gaz, apă sau energie electrică, ci de „urzicari”, acei sărmani ai noştri de la ţară sau de la oraş, care-şi câştigă existenţa vânzându-le orăşenilor plantele pline de vitamine şi fier, numai bune pentru refortifierea organismului. Majoritatea oamenilor ştiu că urzicile sunt un fel de bombă revigorantă pentru organism şi că sunt mai bune când au fost proaspăt culese. Vasile A., un bătrânel simpatic de aproape 70 de ani, avea aşezate câteva grămezi de urzici pe un ziar, aproape de intrarea în Piaţa „Dr. Constantin Hagea” din Aiud. E din Aiud, dintr-un cartier mărginaş şi a venit la piaţă cu o pungă mare plină cu urzici. „Nu-i uşor. Încă urzicile sunt mici şi se culeg destul de greu, una câte una. Lumea nu crede şi nu vrea să înţeleagă şi tot cere să le vând mai ieftin. Am venit la piaţă ca să fac nişte bani pentru analize. Mă costă 120 de lei şi ăştia de la spital zic că nu mai au bani iar pensia mi-au luat-o cei de la gaz”, povesteşte bătrânul, în timp ce-şi expunea palmele muncite şi încheieturile cu siguranţă pline şi roase de reumatism şi artrită. Are doi copii „pe care nu-i mai are”: „Au plecat care încotro, prin străinătate, la lucru, să câştige, că aici în Aiud nu mai este nimic de lucru. Nici ei n-au bani prea mulţi. Au familii şi i-a atins criza şi pe ei. Unul nu mai are servici şi mai are şi de plătit banca, pentru apartamentul pe care şi l-a cumpărat în Spania. Îmi mai trimit ei din când în când nişte bani, dar… nu ajung, viaţa-i scumpă. Cine să-mi dea banii ăştia pentru analize? Iacă, vin la piaţă şi vând urzici. Am lucrat la IMA Aiud, acolo m-am îmbolnăvit. Fac tratament de zece ani de zile”.
Lumea vine pe la taraba improvizată de Vasile, priveşte, întreabă şi… pleacă. Chiar şi aşa, a reuşit până acum (la ora 11.30) să vândă de vreo 40 de lei. „Cam scumpe, aud un glas de femeie din spate. Aş cumpăra urzici pentru că şi eu şi soţul avem probleme cu sănătatea şi doctorul ne-a recomandat mult fier şi mă gândesc ca măcar acum în post, să facem selecţie la ce mâncăm. Ne curăţă sângele”.
Tot pe ziar, undeva în sectorul „industriale” o bătrânică  vinde tot urzici, dar mai are şi câteva legături de leurdă. O cheamă Susana, are peste 70 de ani şi a venit, împreună cu vecina ei, Marişca, dintr-un sat din apropierea municipiului Aiud, pentru a face bani să-şi completeze veniturile. E prima zi, şi deşi nu prea este lume în piaţă, ea este mulţumită, a vândut leurdă de 30 de lei, urzici de 25 de lei, frunze de pătrunjel de 5 lei şi ne-a spus că va mai veni atât cât poate şi „cât ţine postul mare, că marfa are căutare”. „Leurda-i ca medicamentul. Noi mâncăm mereu din asta, o facem salată, cu ceapă şi cu ulei. Ori o băgăm în mâncare sau salate pe post de usturoi, că are un gust uşor de usturoi şi nu-ţi pute gura după ea”, îmi explică Susana.
Printre comercianţii de ocazie, zăresc şi o mai veche cunoştinţă, un bărbat care păzea puţinele frunze ce i-au mai rămas din buruiana miraculoasă. Ioan, de 64 de ani. Şi-a plasat lângă urzici o ciupercă, strategic, ca să priceapă lumea că urzicile lui au fost culese din pădure, şi nu de pe marginea drumului, ca în cazul altora. Ioan este din Aiud, iar gospodăria sa este amplasată foarte aproape de pădure. „Mâine nu mai vin, că nu prea sunt urzici acum. Am fost la pădure, dar aproape degeaba. Poate peste vreo câteva zile, că dacă plouă acum sigur se fac”, se plânge bătrânul. A fost nevoit să vină în piaţă să vândă puţinul ce l-a strâns de prin grădină şi cămări, mai mult pentru că i-au venit facturile la curent şi la gaz. Are de dat 10 milioane de lei vechi, deşi, spune el, nu a consumat atât. „Cu ce să consum atât, dacă eu nu am decât un bec, un televizor şi un frigider? La gaz mi-a venit 8 milioane. Am doar două focuri, ceva nu e la locul lui”, mai spune nea Ioan.
Discret, ni s-a alăturat la discuţie Nicolae, un aiudean de 59 de ani, pensionat de boală. Are probleme cardiace şi un diabet care-l chinuie de ani buni. E nevoit să consume „verdeaţă”, carne aproape deloc. Chiar şi aşa, e optimist, animat mai mult de gândul că mai are alături de el unul dintre copii, student la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, celălalt şi soţia lui fiind plecaţi în Spania, la muncă, aşa că este nevoit să aibă singur de grijă de casă. La fel de optimişti par şi ceilalţi oameni din piaţă, cumpărători, vânzători deopotrivă, care, într-o zi mohorâtă, cu o ploaie măruntă şi rece de început de primăvară, mai bifează încă o zi în calendarul vieţii.