Politică
USR Aiud: Consilierul Local, Dragoș Crișan, semnalează derapajele administrației locale din Aiud
O zi neagră pentru arhitectura și patrimoniul aiudean. „Clădirea Administrației Financiare a comitatului Alba de Jos” și mai apoi internat al Școlii de Șoferi Profesioniști Aiud va fi demolată. Aceasta este realitatea crudă din Municipiul Aiud. Ne dorim să fim un oraș turistic, însă demolăm o clădire din patrimoniul aiudean, acest lucru ducându-ne cu ideea doar la incompetența actualei administrații.
Am solicitat public Primăriei Aiud să aducă la cunoștința cetățenilor următoarele lucruri:
1. Documentația tehnico-economică aferentă demolării clădirii fostului internat al Școlii de Șoferi Profesioniști Aiud;
2. Hotărârea Consiliului Local Aiud prin care s-a aprobat documentația de desființare/demolare a clădirii fostului internat al Școlii de Șoferi Profesioniști Aiud și votul dat de consilieri, în funcție de apartenența politică;
3. Autorizația de demolare emisă în condițiile prevederilor Art. 8 din Legea 50/1991 republicată cu modificările și completările ulterioare.
Aceste documente vor rămâne cu tristețe în memoria aiudenilor, iar actuala administrație din Aiud se va regăsi pe lista celor care distrug arhitectura și patrimoniul aiudean. O administrație care ar fi trebuit să facă mult mai mult pentru a găsi soluții pentru reabilitarea acestei clădiri și nu să privească neputincioasă cum se degradează, apoi invocând faptul că sunt mult mai mari costurile de reabilitare decât cele ale unei construcții noi.
Ne întrebăm care este costul arhitecturii și patrimoniului aiudean în ochii actualei administrații locale. Și cu tristețe am adăuga următoarea întrebare: cetățenii Aiudului au fost consultați pe această temă?
Suntem siguri că împreună cu comunitatea aiudeană și cu o administrație competentă această clădire ar fi avut un viitor.
Consilier Local USR Aiud,
Dragoș Cristian

Politică
Ciprian Bogdan, președinte ALDE Alba: „În timp ce prețurile cresc în ritm galopant, marea grijă a guvernanților a fost să crească salariile primarilor!”
Indicele preţurilor de consum (IPC) a crescut peste aşteptări şi în luna septembrie 2022, cu o rată anuală de 15,9%, cea mai mare din septembrie 2003, după o creştere de 15,3% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,33%, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).
În ultimele 12 luni, rata anuală medie de creştere a IPC a fost de 11,7%, cu mult peste definiţia acceptată a stabilităţii preţurilor, respectiv o rată anuală a inflaţiei de 2%, şi cu mult în afara intervalului ţintă al BNR, stabilit între 1,5% şi 3,5% din 2013.
La nivelul produselor alimentare, preţul zahărului a înregistrat cea mai mare creştere anuală, de 50%, după un avans de 30,9% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 15,3%. Preţul cartofilor şi-a temperat creşterea anuală până la 42,8%, de la 54,3%. Preţul gazelor naturale a înregistrat cea mai mare creştere anuală în categoria produselor nealimentare, de 70,6%, după o creştere similară în luna precedentă, pe fondul unei stagnări lunare, iar preţul energiei electrice şi-a accelerat creşterea anuală până la 25%, de la 16,4% în luna anterioară, în condiţiile unei creşteri lunare de 7,4%. Preţul combustibililor a inregistrat o creşterea anuală de până la 29%.
Rata medie lunară a inflaţiei a fost de 1,24% în ultimele 12 luni, iar dacă această medie lunară se va menţine până la sfârşitul anului, atunci rata anuală a inflaţiei va fi de 17,3% în decembrie 2022.
În urma noii creşteri a preţurilor de consum, puterea de cumpărare a leului din luna septembrie 2022 a scăzut cu 52,9% sub puterea de cumpărare a monedei naţionale din iunie 2005.
În tot acest timp guvernantii nu au alta grija decat sa majoreze indemnizațiile și salariile primarilor și președinților de consilii județene, de parca nu ar fi suficient slariiile si indemnizatiile mai mult decat decente pe care acestia le primesc lunar.
Ganditi-va cum o sa fie in campania electorala cand primarii va trebui să meargă în fața oamenilor, si sa le spuna ca în condiții de criză ei au fost de acord sa isi mareasca salariile iar pentru acest lucru a trebuit sa mărească taxele și impozitele locale. Evident că va exista rezistență și de nemulțumire din partea oamenilor, care pe buna dreptate vor spune: „ de ce să măriti impozite și taxe locale, ca să vă măriți voi salariile în administrația locală?
Majorarea salariilor și a indemnizațiilor pentru primari a fost un cadou otrăvit pentru aceștia, pentru că în momentul de față s-a creat un val de numultumiri din partea cetatenilor, iar să mai vină și cu majorări de impozite și taxe locale, pur și simplu este de neacceptat.
Ciprian Bogdan, Președinte ALDE Alba
Politică
Curtea Supremă a Statelor Unite a luat o măsura istorică de a anula hotărârea din 1973 cazul Roe vs. Wade, care a recunoscut dreptul constituţional al femeii la avort
Legea care permitea uciderea pruncilor prin avort a fost abolită in SUA!
Curtea Suprema din SUA și-a corectat Decizia prin care a susținut timp de jumătate de secol avortul.
Mișcarea de apărare a vieții (pro-life) din SUA a obținut pana la urma o victorie istorică. După mai bine de 50 ani, iată ca decizia se muta de la Washington la popor.Prin urmare, fiecare stat, va decide in privința avortului. Probabil ca vor fi state unde avortul va fi interzis, iar in alte state avortul va fi permis!
Lupta nu se va incheia aici, sunt deja multe conflicte si nemultumiri, pareri pro si contra, dar Decizia Curții Supreme trebuie respectata!
Fostul vicepreședinte republican al Statelor Unite, Mike Pence, a salutat vineri decizia Curții Supreme de revocare a dreptului constituțional la avort. El a scris pe retelele de socializare urmatorul mesaj: „Prin lăsarea acestei probleme la latitudinea statelor și a oamenilor, Curtea Supremă a corectat o eroare istorică”.
Apropo, stiati ca România se afla pe locul II in lume, și locul I in Europa, in ceea ce privește rata avorturilor, conform Institutului Allan Guttmacher? Doar Rusia ne intrece la numarul de avorturi… In fiecare zi se avorteaza 400 bebeluși, si aprox 100.000 / an.
Din 1958 pana in prezent in România au fost uciși prin avort peste 22 Milioane bebeluși.
O cifra uriasa, care pune in pericol viitorul tarii noastre.
Efectele au inceput sa se văda prin scăderea drastică a populației, iar peste câțiva ani, exista riscul ca sistemul de pensii sa se prăbușească. De asemenea ducem lipsa de forta de munca. Nu mai avem cine sa ne înlocuiască…
Cred ca a venit vremea sa discutam și in România despre aceasta problema și sa căutam soluții! Instituriile centrale, judetene si locale se pot apleca mai mult spre a sprijini FAMILIA.
In tara noastra avem un Minister al Familiei insa mare lucru nu s-a intamplat de la infiintarea acestui nou minister.
Iata cum procedeaza alte state, unde exista un Minister al Familiei:
- In Germania familiile se pot baza pe o gamă largă de beneficii de la stat. Acestea includ o alocație de stat consistenta pentru copii, precum și alte prestații legate de familie, cum ar fi alocația parentală, suplimentul pentru copii și alocația scutită de impozit pentru părinții singuri – care sunt legate de circumstanțe sau nevoi specifice. Deasemenea se acorda sprijin substantial pentru achizitionarea unei locuinte pentru tinerii casatoriti.
- În Finlanda se ocupă de bunăstarea socială, protecția copilului, asistența socială și servicii pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv servicii de interpret, servicii pentru persoanele în vârstă, servicii de sănătate, asistență medicală școlară și servicii pentru elevi, cu politici împotriva violenței domestice
- În Norvegia, cea mai mare parte a bugetului merge pe beneficiile (în bani) pentru familiile cu copii
Emigratia masiva, saracia extrema, si avorturile au adus Romania pe locul III in lume in ceea ce priveste declinul demografic (dupa Syria si Ucraina, tari implicate in razboi) Guvernul Romaniei trebuie sa investeasca urgent in masuri de sprijin pentru FAMILIE, daca ne dorim sa avem viitor!
Ciprian Bogdan
Politică
Dragoș Crișan, consilier local: „Spitalul Municipal Aiud penalizat cu 856.055 lei pentru că a limitat nejustificat concurența la licitația pentru achiziția de echipamente medicale”
Spitalului Municipal Aiud i s-a aplicat o corecție financiară foarte mare, în valoare de 856.055, lei de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare, pentru că a limitat nejustificat concurența la licitația pentru achiziția de echipamente medicale.
Consider că pierderea acestei sume mari de bani prin nerespectarea legii și prin incompetență, reprezintă un lucru extrem de grav pentru orașul nostru. Corecția financiară a fost efectuată prin două rapoarte de neconformitate emise de instituția de stat, care inițial nu ne-a fost prezentată în ședință, ci doar ulterior după ce am solicitat, în mod expres, acest lucru.
Cel mai grav aspect este că gaura de 856.055 lei a fost astupată prin reducerea cheltuielilor spitalului pentru materiale sanitare, medicamente, hrană pentru oameni, încălzire, iluminat și forță motrică, alte bunuri și servicii, materiale și prestări servicii cu caracter funcțional.
Pe scurt, incompetența este suportată de către cetățeni și nu de cei vinovați. În urma acestei corecții financiare, cetățenii bolnavi vor beneficia de materiale sanitare mai puține, de medicamente mai puține și în general de servicii mai proaste și nu din cauza personalului medical ci din cauza incompetenței și/ sau părtinirii unora aflați „la butoane”.
În data de 19 mai 2022 am fost chemați în ședința de Consiliu Local, pentru a aproba rectificarea bugetului Spitalului Municipal Aiud, în urma acestei corecții financiare, în valoare de 856.055 lei. Potrivit Procesului verbal nr. 14110/17.05.2022, suma de 856.055 lei care nu va mai fi finanțată din fonduri europene a determinat o reducere a sumelor destinate funcționării optime a Spitalului astfel:
1. Scăderea cheltuielilor Spitalului cu suma de 385.000 lei, pentru materiale și prestări servicii cu caracter funcțional;
2. Scăderea cheltuielilor Spitalului cu suma de 170.000 lei, pentru alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare;
3. Scăderea cheltuielilor Spitalului cu suma de 55.220 lei, pentru încălzit, iluminat și forță motrică;
4. Scăderea cheltuielilor Spitalului cu suma de 80 lei, pentru hrană pentru oameni;
5. Scăderea cheltuielilor Spitalului cu suma de 21.880 lei, pentru medicamente;
6. Scăderea cheltuielilor Spitalului cu suma de 223.960 lei, pentru materiale sanitare;
Iată un pasaj extras din Raportul prin care i s-a aplicat corecția financiară Spitalului Municipal:
”Nici anunțul de participare/concesionare/invitația la procedura concurențială publicat/publicată nici documentația de atribuire sau răspunsurile autorității/entității contractante la solicitările de clarificări ale operatorilor economici nu descriu suficient de detaliat criteriile de atribuire împreună cu factorii de evaluare și ponderile acestora având astfel un efect de limitare nejustificată a concurenței (ca de exemplu, absența detaliilor suficiente ar fi putut avea un efect de descurajare a potențialilor ofertanți)”
În opinia acestei autorități a statului, Spitalul Municipal Aiud a descurajat concurența pentru a nu se depune mai multe oferte în procedura de licitație a materialelor medicale. Culmea-culmilor este că se discută tocmai despre achiziția acelor materiale medicale despre care aproximativ acum un an, colega mea, doamna consilier Nistea, afirma că sunt supraevaluate cu prețuri astronomice.
În loc să fie profund preocupate de acest subiect și de stabilirea vinovaților și de recuperarea sumelor, atât doamna primar cât și doamna viceprimar au afirmat că aceste corecții sunt obișnuite. M-au facut curios, sincer să fiu, cu aceste afirmații.
Consider că autoritățile competente trebuie să facă lumină în acest caz, chiar dacă consilierii PNL-UDMR au votat rectificarea bugetului spitalului și ”acoperirea găurii”. Consider că orașul nostru a fost prejudiciat direct sau indirect cu această sumă iar vinovații trebuie să plătească și nu cetățenii.
Supărată de intervențiile mele în legătură cu spitalul și cu operatorul de salubritate, doamna primar a afirmat în ședință faptul că eu am ajuns la apogeul incompetenței.
Consider că nu privește unde trebuie atunci când se referă la incompetență. Oare dânsa consideră competenți pe cei care prejudiciază acest oraș?
O să revin cu detalii și despre acest subiect cât și despre situația operatorului de salubritate dezbătută în CL.
Dragoș Crișan,
Consilier local USR – Aiud
-
Din Județacum 8 luni
Mesaje de Paște fericit. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 10 luni
Cum vor sărbătorii românii Crăciunul și Anul Nou 2021. Ce spune Raed Arafat | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Mesaje de Paste. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Mesaje de Florii. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
MESAJE de 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor. FARSE și PĂCĂLELI pe care le poţi transmite prietenilor | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare din Postul Paștelui: Care este semnificația fiecarei zile | aiudinfo.ro