Actualitate
Vârsta nu se adună cu anii de cotizaţie pentru pensii
Ca urmare a unor zvonuri privitoare la modificarea temporară a unor prevederi ale legislaţiei privind pensionarea, prin biroul său de presă, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice neagă toate informaţiile apărute referitoare la existenţa unui proiect de act normativ care stabileşte alte condiţii de pensionare decât cele prevăzute de Legea nr. 263 din 2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin intermediul unui comunicat, biroul de presă al MMFPSPV afirmă că ministerul „nu are în lucru un proiect de act normativ care să cuprindă reglementări derogatorii de la Legea 263/2010, prin care stagiul de cotizare şi vârsta de pensionare să poată fi cumulate în vederea deschiderii dreptului la pensie. De altfel, legislaţia de asigurări sociale şi pensii care a reglementat sistemul public de pensii din România nu a cuprins niciodată astfel de reglementări”.
Biroul de presă specifică faptul că legislaţia de asigurări sociale şi pensii publice din ţara noastră nu a prevăzut şi nu prevede cumularea stagiului de cotizare cu vârsta de pensionare în vederea deschiderii dreptului la pensie şi că singurul act normativ care stabileşte categoriile de pensii acordate de sistemul public de pensii dar şi condiţiile de vârstă şi stagiu de cotizare este Legea – cadru nr. 263/2010.
Dorel LAZĂR


Actualitate
Un bărbat de 43 de ani din Aiud a decedat, după ce ar fi căzut de pe plafonul unui autoturism și s-a lovit la cap
În cursul serii de miercuri, 27 mai 2026, Poliția Orașului Cugir a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Șpring, cu privire la faptul că, în zona Râul Mic, pe un drum forestier, o persoană s-ar fi lovit la cap și este inconștientă.


Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Aiud. Acesta, în timp ce se afla pe plafonul unui autoturism, s-ar fi dezechilibrat și a căzut.
Din nefericire, bărbatul a suferit leziuni la nivelul capului, iar echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul acestuia.
Trupul neînsuflețit al bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba pentru efectuarea examenului necroptic și stabilirea cauzei decesului.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Actualitate
Tânăr de 23 de ani REȚINUT de polițiști, după ce a lovit cu o sticla un bărbat, într-un local public din Aiud
Un tânăr de 23 de ani, din Aiud, a fost reținut de oamenii legii după ce l-ar fi lovit pe un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din același oraș, cu o sticlă în zona feței, în timp ce se aflau într-un local.


Bărbatul de 40 de ani a fost transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate. Tânărul de 23 de ani este cercetat de oamenii legii.
Potrivit IPJ Alba, la data de 25 mai 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Aiud, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 25 mai 2026, tânărul de 23 de ani, în timp ce se afla în incinta unui local public din municipiul Aiud, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, l-ar fi lovit pe un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Aiud, cu o sticlă, în zona feței, provocându-i leziuni corporale.
Bărbatul de 40 de ani a fost transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Actualitate
Sâmbătă, 23 mai 2026: „Noaptea Muzeelor”, la Muzeul de Științele Naturii din Aiud
Sâmbătă, 23 mai 2026, evenimentul „Noaptea Muzeelor” va fi organizat la Muzeul de Științele Naturii Aiud, între orele 16.00 și 22.00, iar intrarea va fi liberă.


„Dragi aiudeni și vizitatori, vă invităm la „Noaptea Muzeelor” – o seară specială dedicată istoriei, culturii și descoperirii. Vă așteptăm sâmbătă, între orele 16:00 – 22:00, la Muzeul de Științele Naturii Aiud, cel mai vechi muzeu de acest tip din România, pentru o experiență aparte, într-o atmosferă de poveste. Intrarea este liberă!”, au transmis reprezentanții Muzeului Științele Naturii Aiud.
-



Din Județacum o lunăCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 2 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului





































