Rămâi conectat

Actualitate

Veste bună pentru aiudeni: De joi se deschide publicului larg ștrandul municipal

Publicat

în

A început numărătoarea inversă pentru iubitorii înotului din municipiul Aiud. Concesionarul celui mai vechi ștrand din Transilvania, domnul Nicolae Crăciun ne-a informat că pe data de 13 iunie 2019 va deschide publicului larg ștrandul municipal.

Potrivit acestuia pentru asigurarea celor mai optime condiții au fost investiți, numai în acest an peste 30.000 de euro, bani folosiţi în modernizare. Au fost placate cu faianţă bazinele mici și au fost modernizate sistemele de filtrare, tratare și încălzire a apei.  Pe lângă acestea în aceste zile se lucrează intens la terasa restaurant din incintă astfel încât cei care își vor dori să facă plajă și să înoate să aibă la dispoziție absolut tot pentru a petrece clipe de neuitat.

„Pe lângă modernizările ie care le-am făcut în anii trecuți, în acest an am investit peste 30.000 de euro pentru asigurarea tuturor condiţiilor celor care, în sezonul cald, vor să se bucure de binefacerile unei băi sau să facă plajă. Au fost modernizate instalaţiile aferente, au fost placate bazinele u apă și instalațiile de duș. Pe lângă aceasta am intervenit în incinta cabinelor și acum modernizăm teras restaurant unde am montat un cuptor special pentru cei care doresc o pizza” ne-a declarat administratorul Nicolae Crăciun.

Din cele discutate cu administratorul Nicolae Crăciun, cel mai vechi ștrand din Transilvania a beneficiat în ultimii 19 ani de investiții importante pentru a putea face față cererii populației și mai ales normelor impuse de legislația actuală.  Astfel după învestiția făcută de administrația locală în anul 2000, investiție care s-a ridicat la peste 5 miliarde de lei vechi, bani publici cheltuiți pentru nişte modernizări care nu şi-au dovedit eficienţa, firma pe care o administrează a făcută în urmă cu câţiva un efort financiar de aproximativ 80.000 euro, alte mii de euro fiind cheltuite în fiecare vară, fapt care  a făcut din cel mai vechi ştrand din Transilvania un loc de atracţie pentru mii de oameni.

„Întotdeauna am încercat și încercăm să oferim aiudenilor și nu numai o variantă plăcută de petrecere a timpului liber. Sunt sigur că totul o să meargă bine, la fel ca și în anii precedenți. Noi suntem pregătiți să facem față cererilor celor care vina să se relaxeze. Sperăm că de acum să ne lai lase în pace aceste ploi care parcă nu se mai termină, să să fie vreme bună și însorită, astfel încât doritorii, în special copii și tinerii să aibă parte de o vacanță cât mai frumoasă aici la noi”, ne-a declarat Nicolae Crăciun, managerul ştrandului din Aiud.

Potrivit datelor pe care le avem, ștrandul Municipal din municipiul Aiud este cel mai vechi ștrand din Transilvania. Se pare că administrația „Băii publice” despre care înscrisurile vremii atestă existența ei încă la sfârşitul secolului XIX a construit ştrandul imediat după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, astfel încât la începutul deceniului al doilea al secolului trecut (XX) echipa de polo a Universității din Cluj Napoca își făcea aici antrenamentele și cantonamentele.

Dorel Lazăr




Actualitate

Femeie din Aiud, trimisă în judecată după moartea fetiței născute acasă. Copilul ar fi fost ascuns timp de 13 ore

Publicat

în

O femeie în vârstă de 42 de ani din Aiud a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, fiind acuzată de violență în familie în varianta omorului calificat, după ce și-ar fi ascuns nou-născuta într-un coș de rufe, în locuință. Potrivit procurorilor, fetița s-ar fi născut vie, însă a murit în lipsa asistenței medicale.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus trimiterea în judecată a femeii prin rechizitoriul întocmit la data de 23 octombrie 2026. Dosarul va fi judecat de Tribunalul Alba.

Femeia ar fi născut singură, acasă, în Aiud

Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 17 decembrie 2025, femeia ar fi născut singură, la domiciliul său din Aiud, o fetiță prematură, fără asistență medicală.

După naștere, în loc să solicite ajutor, aceasta ar fi pus copilul într-o pungă de plastic și l-ar fi ascuns în coșul de rufe din baie.

În jurul orei 20:20, când soțul și fiica sa s-au întors acasă, femeia i-ar fi spus soțului că are o menstruație abundentă. Aproximativ 40 de minute mai târziu, a sunat la 112 și a solicitat intervenția unei ambulanțe, fiind transportată la Spitalul Municipal Aiud.

Conform procurorilor, femeia nu le-ar fi spus cadrelor medicale că născuse, deși investigațiile ecografice indicau semne ale unei nașteri recente.

Copilul a fost găsit mort în coșul de rufe

În dimineața următoare, după ce medicul ginecolog a confruntat-o cu rezultatele investigațiilor, femeia ar fi recunoscut că născuse acasă. Medicul a sesizat poliția, iar oamenii legii, împreună cu soțul femeii, au găsit fetița decedată în coșul de rufe din locuință.

Anchetatorii susțin că nașterea ar fi fost ascunsă timp de aproximativ 13 ore.

Potrivit concluziilor medico-legale, fetița s-a născut vie și a respirat spontan cel puțin 20 de minute. Decesul ar fi fost provocat de probleme respiratorii apărute în contextul nașterii fără asistență medicală, când intervenția rapidă a personalului medical ar fi fost esențială pentru supraviețuirea copilului.

Inculpata a fost arestată preventiv, apoi plasată sub control judiciar

Pe parcursul anchetei, femeia a fost reținută și ulterior arestată preventiv, în ianuarie 2026. Începând din aprilie 2026, măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu arestul la domiciliu, iar ulterior cu măsura controlului judiciar.

Cauza a fost trimisă spre judecare Tribunalului Alba, instanță competentă să soluționeze dosarul în primă instanță.

Trimiterea în judecată nu înseamnă că inculpata este vinovată. Vinovăția poate fi stabilită numai printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar până atunci femeia beneficiază de prezumția de nevinovăție.




Citește mai mult

Actualitate

Târgul de Crăciun din Aiud se deschide în decembrie. Patinoarul de 450 mp, principala atracție

Publicat

în

Aiudul se pregătește pentru sărbătorile de iarnă, iar atmosfera Crăciunului va cuprinde orașul începând din 4 decembrie 2026, când vor fi aprinse luminile festive și își va deschide porțile Târgul de Crăciun. Ediția din acest an vine cu noi atracții pentru vizitatori, printre care un patinoar de aproximativ 450 de metri pătrați, concerte, spectacole pentru copii, un carusel și plimbări gratuite cu trenulețul Moșului.

Potrivit reprezentanților Primăriei Aiud, organizatorii își propun să transforme evenimentul într-un punct de atracție pentru locuitorii municipiului și pentru turiștii care vor să se bucure de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Față de ediția precedentă, iluminatul festiv va fi extins cu aproximativ 25%, iar clădirea Primăriei va beneficia de un decor special.

Bradul de Crăciun, cu o înălțime de aproximativ 10 metri, va fi amplasat în parcul din fața Primăriei, în timp ce patinoarul va ocupa un loc central în cadrul târgului.

Patinoar de 450 mp, deschis zilnic până la ora 22:00

Una dintre principalele atracții ale ediției din acest an va fi patinoarul, care va avea aproximativ 450 de metri pătrați și va funcționa zilnic, între orele 12:00 și 22:00. Activitatea pe gheață va fi asigurată de Transylvania Ice Skating din Cluj, însă tarifele pentru închirierea patinelor nu au fost stabilite deocamdată.

Organizatorii pregătesc și alte activități pentru familiile cu copii. Trenulețul Moșului va oferi plimbări gratuite prin oraș în fiecare sâmbătă și duminică, iar cei mici se vor putea bucura de un carusel și de un trenuleț pe șine.

Atelierul Copiilor, povești la gura sobei și teatru de păpuși

Programul dedicat celor mici va include ateliere de creație și activități tematice organizate în cadrul Atelierului Copiilor. Acesta va funcționa într-un cort de 5 x 10 metri, decorat cu ghirlande luminoase și voal alb, unde copiii vor putea participa la activități creative și vor asculta povești la gura sobei.

De asemenea, vizitatorii vor putea urmări un spectacol de păpuși susținut de Teatrul de Păpuși Puck din Cluj, una dintre surprizele pregătite pentru publicul tânăr.

Târgul va include zece căsuțe și trei rulote, unde vizitatorii vor putea descoperi oferta comercianților. Una dintre căsuțe va fi amenajată special sub denumirea de „Căsuța Faptelor Bune” și va fi pusă gratuit la dispoziția fundațiilor și asociațiilor din Aiud, pentru promovarea inițiativelor comunitare.

Concerte, artiști locali și petrecere de Crăciun cu DJ

Programul artistic va reuni artiști naționali și locali, ansambluri și coruri din comunele învecinate. Numele artiștilor care vor urca pe scenă nu au fost anunțate încă, însă reprezentanții administrației locale au precizat că vor fi incluse genuri muzicale adresate tuturor categoriilor de vârstă.

Pe scena târgului va avea loc și tradiționala petrecere de Crăciun, cu un DJ din Aiud și un spectacol de lumini. Totodată, școlile din municipiu sunt invitate să organizeze propriile spectacole de sărbători, fiecare instituție urmând să beneficieze gratuit de scenă pentru o seară dedicată programului artistic.

Iluminat festiv mai bogat și decor special la Primărie

Pregătirile pentru eveniment au început deja, angajații Primăriei Aiud lucrând la decorațiunile care vor împodobi orașul. Iluminatul festiv va include cu aproximativ 25% mai multe beculețe față de anul trecut, iar comercianții din centrul municipiului sunt încurajați să își decoreze spațiile cu lumini în nuanțe de alb cald, pentru a păstra unitatea vizuală a evenimentului.

Clădirea Primăriei va avea un decor diferit față de cel din anii precedenți, iar organizatorii anunță și o surpriză în fața instituției, pe trotuar.

„Magia Crăciunului revine la Aiud pe 4 decembrie, atunci când vom aprinde iluminatul festiv în oraș, vom deschide Târgul de Crăciun și îl vom aștepta pe Moș Crăciun, care vine pregătit cu cadouri pentru toți copiii”, au transmis reprezentanții Primăriei Aiud.

Prin diversitatea atracțiilor și a activităților pregătite, administrația locală își propune ca ediția din 2026 să atragă mai mulți vizitatori și să transforme centrul municipiului într-un spațiu de întâlnire pentru întreaga comunitate, pe durata sărbătorilor de iarnă.




Citește mai mult

Actualitate

Acțiune împotriva migrației ilegale în Aiud. Peste 50 de cetățeni străini, verificați de polițiști

Publicat

în

Polițiștii din Aiud și reprezentanții Serviciului pentru Imigrări Alba au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale. În cadrul controalelor, au fost verificați 53 de cetățeni străini cu drept de muncă în România, 16 autovehicule și două unități de cazare, fără a fi constatate nereguli.

Acțiunea a avut loc în 22 octombrie 2026, în intervalul orar 14:00–16:00, pe raza municipiului Aiud, și a vizat respectarea legislației privind regimul străinilor și prevenirea migrației ilegale.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, verificările persoanelor și ale autovehiculelor au fost realizate inclusiv prin intermediul aplicației eDAC. În urma controalelor, nu au fost identificate nereguli.

De asemenea, polițiștii au verificat două unități de cazare în care sunt găzduiți cetățeni străini. Cu această ocazie, persoanelor străine le-au fost reamintite regulile de conviețuire socială pe care trebuie să le respecte.

Reprezentanții autorităților anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, prevenirea și combaterea migrației ilegale rămânând o prioritate.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud