Rămâi conectat

Actualitate

Zeno Millea, medicul aiudean cunoscut pentru rezultatele deosebite propus pentru titlul de cetăţean de onoare al municipiului Aiud

Publicat

în

aiudMedicul aiudean Zeno Millea, cunoscut pentru rezultatele sale deosebite obţinute în medicină şi a contribuţiilor în activitatea de cercetare ştiinţifică şi publicistică, este propus pentru titlul de “Cetăţean de Onoare al municipiului Aiud, potrivit unui proiect de hotărâre ce va fi supus votului consilierilor locali în şedinţa ordinară de miercuri, 26 februarie. Propunerea a fost făcută de Oliviu Socaciu, un alt cetăţean de onoare al municipiului Aiud.

“Preocupările constante ale renumitului medic aiudean, Zeno Milea, în aceste domenii demonstrate cu cinste de-a lungul întregii sale cariere profesionale foarte vaste, se repercutează în mod favorabil asupra imaginii municipiului nostru şi asupra comunităţii în care locuim. Rezultatele deosebite ale muncii sale de o viaţă, confirmate prin contribuţiile la realizarea a peste 100 de studii, recunoscute în unanimitate în cele mai înalte cercuri ale intelectualităţii în domeniul cercetării ştiinţifice justifică oportunitate acordării titlului de cetăţean de onoare al municipiului Aiud domnului Zeno Milea”, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre a Consiliului Local, ce va fi supus la votul consilierilor locali în şedinţa ordinară de miercuri, 26 februarie.

“Prin vasta sa activitate ştiinţifică şi prin rezultatele sale remarcabile, domnul Zeno Milea a contribuit şi contribuie din plin la ridicarea prestigiului municipiului nostru, demonstrând totodată că pasiunea şi devotamentul pentru medicină, cercetarea ştiinţifică şi publicistică sunt reale dovezi ale rolului său evident de lider al comunităţii. Exemplul pe care domnul Zeno Milea îl dă tuturor aiudenilor, nu poate decât să îndemne la perpetuarea unor asemenea practici şi la influenţarea pozitivă a tuturor concepţiilor despre practicarea mediciniei, cercetarea ştiinţifică şi nu în ultimul rând despre calităţile umane de excepţie. Respectabilul medic aiudean face aşadar cinste comunităţii noastre şi poartă, cu onoare numele municipiului nostru, peste tot în lume”, se mai precizează în referatul de aprobare a proiectului.

În argumentarea propunerii, înafara activităţii profesionale cunoscută şi în unanim apreciată a medicului Zeno Milea, Oliviu Socaciu mai precizează câteva pasagii din caraterizările emise de către personalităţi autorizate din viaţa ştiinţifică, istorică, culturală, religioasă, umanistică, socială şi politică:

1. Dintr-un volum de lexicografie publicat la Cluj:
-medic primar de chirurgie generală şi chirurgie plastică-reconstructivă
– autor sau coautor a peste 100 de lucrări, 35 publicate, celelalte comunicate în sesiuni ştiinţifice şi reviste de specialitate
– studiu pe 100 de cazuri privind apendicita acută catarală-cronică
2. Apreciat la superlativ de către un cărturar şi publicist de elită, într-un săptămânal pe care Zeno Milea îl onorează cu colaborarea sa.
3. Apreciat de către un erudit teolog al BOR, citează fragmentarea: “…taina lui de poveste şi de lume, de singurătate liniştită, de onestitate şi dăruire fără seamăn (a fost cu adevărat doctorul fără de arginţi), chiar dacă pare înfrăţită cu o anumită fatalitate …rămân dincolo de cuvinte”.
4. Cunoscutul cărturar şi patriot Raul Şerban, spune: domnul Zeno Milea nu este o persoană, ci o instituţie”.




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Doliu la Spitalul Municipal Aiud. A murit medicul Azzam Afaneh

Publicat

în

Colectivul Spitalului Municipal Aiud este în doliu după moartea medicului specialist în Anestezie și Terapie Intensivă, Azzam Afaneh.

Reprezentanții unității medicale au transmis un mesaj de condoleanțe și au descris medicul drept un profesionist dedicat și un coleg apreciat, care și-a pus întreaga activitate în slujba pacienților.

„Prin întreaga sa activitate medicală, prin devotamentul față de pacienți și prin omenia sa, doctorul Azzam Afaneh a fost o parte importantă a comunității noastre medicale. Plecarea sa lasă un gol profund în inimile celor care l-au cunoscut și apreciat”, au transmis reprezentanții Spitalului Municipal Aiud.

Conducerea și angajații spitalului și-au exprimat solidaritatea față de familia îndoliată și au transmis sincere condoleanțe în aceste momente dificile.

„Suntem alături de familia îndurerată și îi transmitem întreaga noastră compasiune, sincere condoleanțe și putere pentru a trece peste această dureroasă pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se mai arată în mesajul transmis de unitatea medicală.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 40 de ani din Aiud, reținut pentru agresiune sexuală

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru agresiune sexuală.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 30 septembrie 2026, în jurul orei 22:50, bărbatul ar fi abordat o femeie de 29 de ani, pe strada Axente Sever din Aiud, și ar fi atins-o în zona bustului, fără consimțământul acesteia.

În aceeași seară, pe strada Transilvaniei, bărbatul ar fi abordat verbal o altă femeie, în vârstă de 47 de ani, și ar fi prins-o de mână. Femeia ar fi reușit să intre în scara blocului.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale.




Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de peste 2.200 de lei aplicate de polițiștii din Aiud, în urma unei acținuni cu efective mărite

Publicat

în

Joi, 1 octombrie 2026, în intervalul orar 09.00 – 12.00, polițiștii din municipiul Aiud au desfășurat o acțiune, pe raza municipiului, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, peste 100 de verificări de persoane și peste 45 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 14 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 2.270 de lei.

În cadrul acțiunii, au fost consiliate 15 persoane aflate în situații conflictuale, combaterea violenței fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud