Rămâi conectat

Administrație

Zona Urbană Funcțională AIUD – oportunitate de dezvoltare

Publicat

în

Primăria Aiud intenționează realizarea unie Zone Urbane Funcționale, în vederea obținerii de noi finanțări europene și îndeplinirea criteriului aglomerării urbane pentru care se acordă finanțările.

„Municipiul Aiud este deja centrul urban spre care gravitează locuitorii comunelor Livezile, Mirăslău, Lopadea Nouă sau Rădești, dar și locuitori din zona Ocna Mureș sau Râmeț-Ponor. Cetățenii acestor localități vin la Aiud pentru:

– Servicii de sănătate – Spitalul municipal Aiud, cabinete medicale de familie, cabinete stomatologice, puncte farmaceutice, etc.
– Servicii educaționale – Grădinițe, școli primare și gimnaziale, licee și școli profesionale;
– Servicii sociale – Asistență socială, asociații active în domeniul social;
– Activități de petrecere a timpului liber – obiective turistice din oraș (Parcul Municipal Aiud, Cetatea Aiudului, Ștrandul Aiud, etc.), activități culturale, bibliotecă, locașuri de cult, spații comerciale, etc.
– Mediul economic;
Cetățenii localităților menționate anterior furnizează de asemenea Aiudului:
– Forță de muncă;
– Zone naturale / de agrement;
– Locuire accesibilă.

Zona Urbană Funcțională este un instrument de dezvoltare strict necesar comunităților și pe care principalele instituții care se ocupă de strategiile de dezvoltare pun un accent tot mai mare. Pentru accesarea noilor finanțări europene și îndeplinirea criteriului aglomerării urbane pentru care se acordă finanțările, devine obligatorie realizarea unei Zone Urbane Funcționale centrate pe municipiul Aiud.

Primăria Municipiului Aiud a anticipat și a demarat procesul de elaborare a Strategiei pentru Zona Urbană Funcțională Aiud, pentru perioada 2021-2027 în cadrul proiectului „Administrație publică locală eficientă pentru cetățeni (cod SIPOCA 512/MySMIS 126063” – proiect finanțat din POCA 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Administrație Publică și sistem judiciar accesibile și transparente, OS2.1 Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SICAP”, au scris preprezentanții Primăriei Aiud, pe pagina de facebook a instituției.




Administrație

Dragoș Crișan, singurul primar din Zona 1 care s-a opus majorării tarifelor pentru colectarea deșeurilor menajere

Publicat

în

Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a fost singurul reprezentant al unităților administrativ-teritoriale din Zona 1 a ADI Salubris Alba care a votat împotriva majorării tarifelor pentru colectarea deșeurilor menajere, în cadrul Adunării Generale a Asociației desfășurate miercuri, 29 iulie 2026.

Edilul a explicat că nu a susținut creșterea tarifelor deoarece, în opinia sa, măsura ar pune o presiune suplimentară asupra cetățenilor, în condițiile în care costul vieții a crescut semnificativ, iar veniturile populației nu au ținut același ritm.

„Eu spun că, în principiu, o să treacă, având în vedere că o să aibă majoritate de voturi. Pe lotul 1 sunt singurul care a votat împotrivă. Se pare că sunt singurul de aici care știe că nu au crescut salariile cetățenilor, că prețurile au crescut, că cei de la RER Vest n-au făcut nici măcar un pas spre măsurile pe care le-am trasat cu câteva luni în urmă. Așa că nu am considerat că este oportun ca mărirea să aibă loc acum”, a transmis primarul Dragoș Crișan.

Potrivit primarului, operatorul de salubritate RER Vest nu ar fi implementat măsurile discutate cu autoritățile locale în urmă cu câteva luni, motiv pentru care consideră că o majorare a tarifelor nu este justificată în acest moment.

Municipiul Aiud face parte din Zona 1, Subzona 1.2 a ADI Salubris Alba, alături de comunele Livezile, Lopadea Nouă, Miraslău, Ponor, Rădești, Rimetea și Râmeț.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Salubris Alba a fost înființată în anul 2009 pentru implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor la nivelul județului Alba, din aceasta făcând parte toate unitățile administrativ-teritoriale din județ.




Citește mai mult

Administrație

Acțiune amplă în Aiud pentru eliminarea cablurilor aeriene abandonate de pe domeniul public

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud a demarat o acțiune de îndepărtare a cablurilor abandonate de pe stâlpi și fațadele clădirilor, în cadrul unui demers care urmărește îmbunătățirea aspectului urban și creșterea siguranței în spațiul public.

Autoritățile locale au convocat toți operatorii de telecomunicații care dețin rețele aeriene și le-au solicitat să identifice și să elimine, etapizat, cablurile neutilizate. Potrivit administrației locale, aceste rețele abandonate afectează imaginea orașului și pot reprezenta un pericol pentru cetățeni.

Prima companie implicată în această acțiune a îndepărtat deja kilometri de cabluri neutilizate, iar lucrările vor continua în perioada următoare, până la eliminarea tuturor rețelelor abandonate.

Reprezentanții administrației locale transmit că acțiunea face parte dintr-un program mai amplu de modernizare și întreținere a domeniului public, având ca obiectiv un oraș mai curat, mai sigur și mai bine organizat.




Citește mai mult

Administrație

La Aiud au fost amplasate containere pentru colectarea deșeurilor textile. Ce pot depune cetățenii

Publicat

în

La Aiud au fost amplasate containere speciale pentru colectarea deșeurilor textile, oferind locuitorilor o modalitate simplă și responsabilă de a recicla hainele și încălțămintea pe care nu le mai folosesc. 

Autoritățile locale le reamintesc cetățenilor că aceste containere sunt destinate exclusiv deșeurilor textile și că nerespectarea regulilor de utilizare poate atrage sancțiuni. În containerele amplasate în oraș pot fi depuse doar articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Reprezentanții administrației locale îi îndeamnă pe cetățeni să nu depoziteze alte tipuri de deșeuri și să nu abandoneze saci sau obiecte în jurul containerelor, subliniind că păstrarea curățeniei depinde de responsabilitatea fiecăruia.

Totodată, autoritățile avertizează că persoanele surprinse depozitând deșeuri neconforme sau abandonând deșeuri în apropierea containerelor vor fi sancționate, în conformitate cu prevederile legale.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud