Rămâi conectat

Actualitate

Ansamblul ”Doina Aiudului” a câștigat premiul de popularitate la Festivalul Internațional de Folclor de la Zakopane, Polonia

Publicat

în

Între 18 și 25 august 2017, Ansamblul „Doina Aiudului” a participat cu succes la cea de a 49-aediție a Festivalului Internațional de Folclor din Zakopane, festival cu caracter competițional la care au participat 24 de ansambluri din 18 țări.

Ansamblul aiudean a susținut spectacole de un real succes, în fața a peste 3000 de spectatori, reprezentațiile artistice fiind răsplătite cu importante premii.

Îndrăgitul ansamblu a obținut premiul de popularitate, unicul acordat în cadrul concursului, ocupând totodată locul 4 la categoria „Coregrafii artistice”. De asemenea, la categoria soliști vocali și instrumentiști, solista Camelia Ilea a ocupat locul 2, iar instrumentistul Cornel Bic a fost răsplătit cu mențiunea I.

Dintre dansurile cu care încântă publicul pe orice scenă ar evolua, amintim: Haidău cu bâtă, Haidău cu fată, Crihalma, Dans de Sibiu, Dans de Codru, Dans de Oaș și Dans de Someș (Năsăud).

„Cu o experiență de peste 20 de ani, cu un repertoriu coregrafic din toate zonele țării, ansamblul nostru a crescut calitativ de la an la an, astfel că a devenit un competitor serios, la cele mai multe și importante festivaluri, atât la nivel național cât și internațional”, transmit reprezentanții primăriei Aiud.

Felicitări coregrafului Moldovan Nicolae, instrumentiștilor: Oltean Alin (dirijor), Șimandi Marcel, Perșea Doru, Bic Cornel, Stănciulete Ion, Bela Petru, Petric Cătălin, Emilia și Marius Moga, precum și dansatorilor: Stanciu Ciprian, Focșan Nicolae, Bradea Adrian, Irimie Andrei, Bleza Andrei, Ocnean Florin, Grozav Paul, Poriuțiu Sorin, Moldovan Iuliu Valentin, Danciu Ionuț, Irimie Iulian, Varga Levente, Goia Andrada, Pandrea Diana, Pandrea Andreea Ioana, Rusu Claudia, Szabo Karla, Oltean Giulia, Boancă Andreea, Popa Giorgiana, Grozav Adelina, Fecior Mihaela, Bleza Ioana, Poruțiu Ramona, Molnar Emilia și nu în ultimul rând, solistei Camelia Ilea.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Bărbat de 36 de ani cercetat de polițiștii din Aiud, după ce a fost depistat conducând cu permisul suspendat, pe strada Transilvaniei

Publicat

în

Vineri, 17 mai 2024, în jurul orei 10.30, polițiștii din Aiud au depistat un bărbat de 36 de ani, municipiul Zalău, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Transilvaniei din Aiud, având permisul de conducere suspendat.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 44 de ani din Aiud reținut de polițiști, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat

Publicat

în

Sâmbătă, 18 mai 2024, în jurul orei 11.15, polițiștii rutieri din Aiud au depistat un bărbat de 44 de ani, din Aiud, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Transilvaniei din Municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de bărbat, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 31 de ani din Aiud reținut pentru distrugere, după ce a spart geamurile unei cofetării din Municipiu

Publicat

în

Sâmbătă, 18 mai 2024, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au identificat și reținut un bărbat de 31 de ani, din Aiud, care este bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de distrugere.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în dimineața zilei de 18 mai 2024, în jurul orei 06.00, ar fi spart gemurile unei cofetării din Municipiu și ar fi aruncat pământ în interiorul acestuia.

Bărbatul reținut va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud