La Aiud, restaurarea cetăţii se face cu beton armat, cu încălcarea normelor internaţionale privitoare la intervenţia asupra monumentelor istorice.

Execuţia în regim de maximă urgenţă a lucrărilor de consolidare este un factor obligatoriu la majoritatea monumentelor istorice, din cauza degradărilor şi deteriorărilor avansate şi este necesară pentru a preîntâmpina un dezastru în cazul unui cutremur şi pentru a preveni punerea în pericol a vieţii oamenilor împreună cu inestimabile valori de patrimoniu. La Aiud, cetatea medievală cu o vechime de peste 600 de ani, una dintre cele mai bine păstrate cetăţi urbane din Transilvania, a fost propusă de administraţia locală pentru includerea în Lista Patrimoniului Mondial, motiv pentru care operaţiunile de întreţinere şi refacere a sectoarelor mai slab păstrate au întârziat. Astăzi, lucrări de restaurare se fac la două bastioane, conform unui proiect aprobat de toate forurile responsabile. Lucrul ar fi lăudabil dacă s-ar respecta anumite reguli privind modul în care se fac astfel de intervenţii asupra monumentelor arhitectonice, fapt care o poate pune în pericol.
În cazul cetăţii din Aiud, Carta International Council on Monuments and Sites (ICOMOS), care prevede principiile conservării şi restaurării structurale a patrimoniului naţional, este doar consultativă, deşi ţara noastră a semnat, acceptând în acest fel respectarea unor reguli stricte în domeniu.  Contrar celor stipulate în Carta ICOMOS, la cele două bastioane ale cetăţii aiudene la care se lucrează, consolele de piatră profilată ce susţin meterezele sunt înlocuite cu… beton armat.  În acest fel, după ce au rezistat timp de 600 de ani, consolele de piatră sunt lăsate în voia sorţii prin încălcarea punctului 3.12 din Carta ICOMOS care spune clar că „Fiecare intervenţie, pe cât posibil, trebuie să respecte conceptul original, tehnicile şi valoarea istorică a etapelor precedente ale structurii” dar şi punctul 3.15, unde se spune că se va da prioritate „întotdeauna reparaţiei, decât înlocuirii părţilor deteriorate ale structurilor vechi”. Ştiind că restaurarea patrimoniului naţional construit este o treabă de specialişti şi cu siguranţă că aceştia cunosc reglementările în vigoare, care obligă la păstrarea pe timpul lucrărilor de restaurare a tehnicilor şi materialelor originale folosite la construirea obiectivului, se naşte întrebarea: De ce nu se folosesc materiale compatibile, din aceeaşi sursă, pentru că incompatibilităţile survenite la folosirea unui material vechi (original) şi a unuia nou duc deseori la o degradare ulterioară mult mai rapidă? Probabil singurul răspuns este că în acest fel se face economie, cariera de piatră de la Podeni fiind la peste 20 de kilometri depărtare iar tăierea şi profilarea blocurilor de piatră costă mai mult decât câţiva metri cubi de beton.
Potrivit primarului municipiului Aiud, inginer Mihai Horaţiu Josan, „Proiectul are toate avizele şi autorizaţiile necesare pentru punerea lui în aplicare. Noi, Primăria municipiului Aiud, nu suntem cei care decidem modul de intervenţie asupra acestor bastioane. Nu suntem de specialitate. Firma proiectantă este cea care hotărăşte şi este autorizată de Ministerul Culturii. Dacă specialiştii ministerului spun că metoda folosită este bună noi nu avem ce să comentăm”. Nu ştim sigur, dar mai ştii, te pomeneşti că persoanele care au  gândit acest sistem de „restaurare” vor să facă ceea ce nu au reuşit răsculaţii anilor 1435-1438, hoardele turco-tătare în jurul anului 1600, ori curuţii lui Farancisc Rakoczi al II-lea în anul 1704?!

Dorel LAZĂR