Rămâi conectat

Actualitate

Restaurare periculoasă pentru Cetatea Aiudului

Publicat

în

restaurare Cetate AiudLa Aiud, restaurarea cetăţii se face cu beton armat, cu încălcarea normelor internaţionale privitoare la intervenţia asupra monumentelor istorice.

Execuţia în regim de maximă urgenţă a lucrărilor de consolidare este un factor obligatoriu la majoritatea monumentelor istorice, din cauza degradărilor şi deteriorărilor avansate şi este necesară pentru a preîntâmpina un dezastru în cazul unui cutremur şi pentru a preveni punerea în pericol a vieţii oamenilor împreună cu inestimabile valori de patrimoniu. La Aiud, cetatea medievală cu o vechime de peste 600 de ani, una dintre cele mai bine păstrate cetăţi urbane din Transilvania, a fost propusă de administraţia locală pentru includerea în Lista Patrimoniului Mondial, motiv pentru care operaţiunile de întreţinere şi refacere a sectoarelor mai slab păstrate au întârziat. Astăzi, lucrări de restaurare se fac la două bastioane, conform unui proiect aprobat de toate forurile responsabile. Lucrul ar fi lăudabil dacă s-ar respecta anumite reguli privind modul în care se fac astfel de intervenţii asupra monumentelor arhitectonice, fapt care o poate pune în pericol.
În cazul cetăţii din Aiud, Carta International Council on Monuments and Sites (ICOMOS), care prevede principiile conservării şi restaurării structurale a patrimoniului naţional, este doar consultativă, deşi ţara noastră a semnat, acceptând în acest fel respectarea unor reguli stricte în domeniu.  Contrar celor stipulate în Carta ICOMOS, la cele două bastioane ale cetăţii aiudene la care se lucrează, consolele de piatră profilată ce susţin meterezele sunt înlocuite cu… beton armat.  În acest fel, după ce au rezistat timp de 600 de ani, consolele de piatră sunt lăsate în voia sorţii prin încălcarea punctului 3.12 din Carta ICOMOS care spune clar că „Fiecare intervenţie, pe cât posibil, trebuie să respecte conceptul original, tehnicile şi valoarea istorică a etapelor precedente ale structurii” dar şi punctul 3.15, unde se spune că se va da prioritate „întotdeauna reparaţiei, decât înlocuirii părţilor deteriorate ale structurilor vechi”. Ştiind că restaurarea patrimoniului naţional construit este o treabă de specialişti şi cu siguranţă că aceştia cunosc reglementările în vigoare, care obligă la păstrarea pe timpul lucrărilor de restaurare a tehnicilor şi materialelor originale folosite la construirea obiectivului, se naşte întrebarea: De ce nu se folosesc materiale compatibile, din aceeaşi sursă, pentru că incompatibilităţile survenite la folosirea unui material vechi (original) şi a unuia nou duc deseori la o degradare ulterioară mult mai rapidă? Probabil singurul răspuns este că în acest fel se face economie, cariera de piatră de la Podeni fiind la peste 20 de kilometri depărtare iar tăierea şi profilarea blocurilor de piatră costă mai mult decât câţiva metri cubi de beton.
Potrivit primarului municipiului Aiud, inginer Mihai Horaţiu Josan, „Proiectul are toate avizele şi autorizaţiile necesare pentru punerea lui în aplicare. Noi, Primăria municipiului Aiud, nu suntem cei care decidem modul de intervenţie asupra acestor bastioane. Nu suntem de specialitate. Firma proiectantă este cea care hotărăşte şi este autorizată de Ministerul Culturii. Dacă specialiştii ministerului spun că metoda folosită este bună noi nu avem ce să comentăm”. Nu ştim sigur, dar mai ştii, te pomeneşti că persoanele care au  gândit acest sistem de „restaurare” vor să facă ceea ce nu au reuşit răsculaţii anilor 1435-1438, hoardele turco-tătare în jurul anului 1600, ori curuţii lui Farancisc Rakoczi al II-lea în anul 1704?!

Dorel LAZĂR


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. predator vs terminator

    29.11.2013 la 9:31

    probabil conteaza ”restaurarea” ca proces electoral, sa vada bizonul ca ”se face ceva, ce tot criticati”, insa se tine cont de pret- turnarea de beton e mult mai ieftina decat refacerea cu piatra-eventual cea originala repusa in opera sau -unde nu e posibil- cu piatra cioplita identic; si gura lor ce sa mai mananca?

Lasă un răspuns

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Bărbat de 61 de ani cercetat de polițiștii din Aiud, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut pe strada Cuza Vodă

Publicat

în

Sâmbătă, 2 mai 2026, polițiștii rutieri din Aiud au oprit, pe strada Cuza Vodă din Municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din localitatea Aiudul de Sus.

În urma testării bărbatului, cu aparatul etilometru, a rezultat valoarea de 0,61 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Vineri 15 mai 2026, Primăria Aiud organizează evenimentul „Ziua Familiei”

Publicat

în

Primăria Aiud organizează vineri, 15 mai 2026, evenimentul „Ziua Familiei”, în cadrul caruia vor fi sărbătorite cuplurile din Municipiu care în acest an împlinesc 50 de ani de căsătorie.

„Primăria Municipiului Aiud organizează în data de 15 mai 2026 evenimentul „Ziua Familiei”, în cadrul căruia vor fi sărbătorite familiile care împlinesc 50 de ani de la căsătorie în anul 2026. Cuplurile căsătorite în anul 1976, care domiciliază pe raza municipiului Aiud, sunt invitate la compartimentul Comunicare și Relații publice, în vederea depunerii certificatului de căsătorie, până în data de 11 mai 2026, ora 14:00. Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0258/861310, int. 1029”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 39 de ani reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat un telefon mobil și o geantă, dintr-un autoturism lăsat neasigurat pe strada Gării

Publicat

în

Joi, 16 aprilie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din orașul Sebiș, județul Arad, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 12 aprilie 2026, în jurul orei 19.00, bărbatul ar fi sustras dintr-un autoturism neasigurat, care se afla parcat pe strada Gării din Municipiul Aiud, o geantă în care se afla un telefon mobil, suma de 800 de lei și diverse documente personale.

O parte din prejudiciul cauzat a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud