În municipiul Aiud, declarat la inițiativa primarului „oraș al artelor”, arta este interzisă dacă autorul nu este pe placul celor care conduc urbea. Deși pare incredibil faptul s-a întâmplat.

La o expoziția găzduită de Centrul Cultural „Liviu Rebreanu”, un autor și lucrările lui nu au fost admisi într-o expoziție dedicată Sărbătorilor Pascale, expoziție realizată cu participarea tuturor artiștilor municipiului Aiud, municipiu care se dorește a fi unul al artelor.

Motivul, nedeclarat, dar de toată lumea știut, este faptul că autorul nu împărtășește părerile și opiniile politice și administrative ale șefului administrației locale, ba mai mult are „impertinența și îndrăzneala” de a mai și critica nerealizările acestuia, nerealizări care dăinue de prea mult timp pentru a mai putea fi îngăduite. 

Refuzul de a expune o lucrare într-o expoziție doar pe baza faptului că semnatarul respectivei lucrări nu împărtășește o idee politică a unui individ sau a unei grupări politice cu siguranțăcă vă aduce, fără să vreți, aminte de unele perioade negre ale istoriei omenirii, perioade de tristă amintire, în care arta nu era pe placul celor ajunși la putere. Oricum, atunci când asiști la așa ceva, la actul de a interzice un autor sau lucrările unui autor, nu poți concluzioana decât că arta a devenit, sau a redevenit, o victimă colaterală a unei lumi care şi-a redescoperit instincte primare şi încearcă să-şi justifice violenţa, intoleranţa, sau absolutismul religios, ori ateismul relativist, sau doctrina unui partid extremist, prin toate mijloacele.

De obicei civilizaţia are puţine căi de reacţie la această nouă barbarie care se ivește în astfel de locuri și la astfel de eveniment ca și cel petrecut în Aiudul zilelor noastre . Oriunde în această lume, arta cu toată pleiada ei de mijloace de exprimare, a fost și va rămâne importantă mai ales pentru modalitatea sa de transmitere a unor idei și sentimente. Tocmai din această cauză unii o consideră periculoasă. Tocmai din această cauză, de multe ori, s-a și încercat interzicerea sau ideologizarea ei.

Nu nu cred că într-o sociatate normală, cu o gândire ce se vrea liberală și progresistă ar trebui să existe autori și lucrări de artă interzise. Ideea este mai mult decât periculoasă și hidoasă. Se prea poate ca uneori să existe unele lucrări care, dat fiind nepriceperii sau a lipsei educației estetice și culturale a unora, trebuiesc explicate cu precauţie pentru a fi înţelese şi judecate de cei în cauză. Arta prin potențialul ei, încă mai este, o armă suficient de puternică deranjează unele orgolii și chiar interese ale unora care se cred „cei aleși” sau se cred, ca și alții din istoria recentă, „arieni”lucru care demonstrează, fără echivoc, că încă nu au o dezvoltaresocio-culturală adecvată epocii în care trăiesc.

Modul în care, la Aiud, au procedat „arienii„ sau aleșii aflați vremelnic la putere, demonstrează faptul că încă mai sunt reminiscențele din vremea celui de al treilea Reich, a conceptelor aberante ale unui führer țicnit, sau a regimului totalitar comunist și că,dat fiind toleranța societății, încă se mai pot arde cărţi și tablouri în public, sau pot fi interziși diverși autori.

Consider cu tărie că arta ,,periculoasă” şi ,,dăunătoare”  este cea proastă, dacă o privești cu cu atenție. ,,Periculoasă”, şi ,,dăunătoare”, cu adevărat este însă și publicitatea care se face în jurul unor rebuturi artistice și unor autori ce se vor „artiști”, dat nu au nimic de a face cu actul artistic. Acest fel de „artă”, dat fiind faptul că nu are valoare, în timp, poate deveni deosebit de periculoasă. Totuși timpul lucrează, timpul filtrează și își va spune cuvântul în privința ei. Fiecare pasăre pe limba ei va pieri!

Faptul ca o grupare politica, sau o administrație, indiferent de care ar fi ea, să interzică expunerea unor lucrări, a unui autor este, astăzi, în secolul XXI, o ruşine şi o pată hidoasă pe obrazul societății în care acest lucru se întâmplă. Este o netrebnicie politică, o faptă necreştinească făcută de unii care se autodenumesc politicieni rasați și creștini. Interzicerea unor lucrări de artă, mai ales într-un „oraș al artelor”, lucrări care respectă perceptele estetice și ale bunului simt acceptate de orice societate civilizară și evoluată, este totodată, şi un veritabil avertisment că practicile inchizitoriale, naționalist-hitleriste și totalitar-comuniste nu au fost date uitării, că ele mai există.

O societate cultă, civilizată discută, polemizează, antrenează în dezbateri personalităţi de marcă sau nu, şi nicidecum nu „interzice”, nu „arde pe rug”. Într-o societate sănătoasă, arta „nesănătoasă” (xenofobia, ura rasială şi religioasă, războiul…) nu are sorţi de izbândă…

Personal nu m-am opus niciodată la faptul de a expune o lucrarea sau alta a unuia sau a mai multora autori. Nu este treaba mea și nici nu se cade să interzici dreptul la libera exprimare, dar întotdeauna mi-am spus opinia despre lucrările respective. Cu sinceritate. Faptul mi-a adus critici virulente și chiar ura unora mai pătimași. Mi-am spus părerea despre aceste lucrări deoarece le-am văzut. Bune sau mai puțin bune, ele, au fost expuse, nu au fost interzise.

Se poate discuta despre o lucrare de artă fără a fi văzută? Poţi emite opinii „pro” sau „contra” despre ceva, bazându-te doar pe faptul că semnatarul acelei lucrări nu-ți împărtășește opiniile politice, că este de alta rasă, sau etnie?

Afirm că ,,periculoasă”, şi ,,dăunătoare”, cu adevărat este publicitatea care se face în jurul unor rebuturi artistice și unor autori ce se vor „artiști”.

Mesajul acestor „izbucniri” cu iz medieval, la noi, se citeşte şi se descifrează mai uşor pe fundalul „încurajator” al atitudinii ostile a regimului hitlerist și a foștilor guvernanţi comunişti faţă de cultură. E, cu siguranţă, ceva putred în Danemarca, dacă în „orașul artelor”, municipiul Aiud miroase aşa de urât…

Nu-i nimic, timpul lucrează oricum şi… filtrează. Fiecare pasăre pe limba ei va pieri!

Lazăr Dorel