Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Au fost finalizate lucrările la Grădinița cu Program Normal, de pe strada Unirii

Publicat

în

Reprezentanții Ministerului Educației Naționale au recepționat astăzi, în calitate de titulari ai proiectului, obiectivul de investiții „Grădinița cu Program Normal Aiud, județul Alba”.

În principal, autoritatea publică locală a avut responsabilități precum: punerea la dispoziție a terenului și împrejmuirea acestuia, asigurarea utilităților necesare obiectivului sau achiziția centralei termice.

Grădinița de pe strada Unirii cuprinde 4 săli de grupă, capacitatea sălilor fiind de 20 de copii/grupă și va funcționa începând din această toamnă cu program normal. Sălile de grupă sunt dotate cu grup sanitar propriu. De asemenea, există un spațiu multifuncțional care permite accesul spre curtea cu spații pentru joc, recreație și sport. Pentru educatoare/educatori există o cancelarie cu grup sanitar, ambele cu acces din sala multifuncțională.

Proiectul „Construcții grădinițe în regiunea Centru”, cod MySMIS 125151, a fost implementat de către Ministerul Educației Naționale în parteneriat cu 34 de Unități Administrativ Teritoriale din regiunea Centru, printre care și municipiul Aiud.

Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritate de investiții 10.1 Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare Obiectiv Specific 10.1 Creșterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

Erdelyi Alexandru Ștefan, elev al Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud, comportare exemplară la etapa națională a Olimpiadei de Istorie

Publicat

în

Elevul Erdelyi Alexandru Ștefan, de la Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud, a reușit o comportare exemplară la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, obținând un punctaj foarte bun, 74 de puncte.

„În perioada 27 aprilie-1 mai 2024, s-a desfășurat la Brașov, Etapa Națională a Olimpiadei de Istorie, competiție la care au participat cei mai buni elevi la istorie reprezentând județele țării.

Felicitări elevului Erdelyi Alexandru Ștefan din clasa a VIII-a C de la școala noastră, care a obținut un punctaj foarte bun, 74 de puncte, și doamnei profesor care l-a pregătit, Oniga Corina, pentru obținerea acestui frumos rezultat!”, au trimis reprezentanții Școlii Gimnaziala „Axente Sever” Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Peste 700 de elevi și cadre didactice au vizitat Muzeul de Științele Naturii Aiud, în perioada 23 – 26 aprilie 2024

Publicat

în

În cadrul programului „Săptămâna verde”, elevi și profesori din județele Alba, Cluj, Hunedoara și Mureș au descoperit colecțiile Muzeului de Științele Naturii, cea mai veche instituție de acest gen din România, fondată în anul 1796 și a doua ca valoare de patrimoniu și diversitate după Muzeul „Grigore Antipa” din București.

Muzeul păstrează colecții importante de animale împăiate din diverse colțuri ale lumii, fosile, minerale, roci (chiar și meteoriți), precum și multe alte exponate valoroase.

Fascinați de diversitatea și calitatea exponatelor din colecția muzeului, vizitatorii au plecat acasă nu doar cu noi cunoștințe, ci și cu suveniruri care să le amintească de experiența trăită în muzeul aiudean.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Maier Maria Nicoleta de la Liceul Tehnologic Aiud – Diplomă de Merit, la Concursul Național „Made for Europe”

Publicat

în

În perioada 24 – 27.04.2024 s-a desfășurat la Călimănești, Județul Vâlcea, etapa națională a Concursului Național „Made for Europe”, ediția a XVI-a 2024.

La eveniment au participat 124 de elevi din toată țara, care au prezentat produse finale obținute prin colaborare în diferite proiecte europene.

Eleva Maier Maria Nicoleta, de la Liceul Tehnologic Aiud a făcut parte din lotul județului Alba și a promovat proiectul eTwinning „Fight for your rights”, fondat de profesoara de istorie Voicu Corina Valentina în colaborare cu Emine Kaya din Turcia.

Produsul final ,,Human Rights and Personalities” este un e-book realizat de elevi despre drepturile omului și cuprinde personalități din țările participante care luptă pentru ele.

Concursul a debutat în 24 aprilie cu deschiderea oficială și a continuat cu Expoziția de produse finale realizate în proiectele europene.

În zilele de joi și vineri, elevii au fost împărțiți în mai multe grupe în care au fost evaluați de un juriu format din 17 evaluatori cu experiență în implementarea proiectelor europene. Pe lângă competiție, elevii au avut parte și de momente de relaxare deoarece organizatorii au inclus în program vizite la obiective istorice, culturale și turistice din zonă.

După mai multe zile pline de competiție și emoție a venit și Festivitatea de premiere care a adus rezultate deosebite: Diplomă de Merit și locul VI la categoria Proiecte eTwinning, pentru Maier Maria Nicoleta, de la Liceul Tehnologic Aiud, prof. coordonator Voicu Corina Valentina.

„Made for Europe 2024” a reprezentat o experiență unică în care am cunoscut oameni minunați, mi-am făcut prieteni, pe Dorothea, Rareș și Octavian și am fost apreciată pentru munca depusă alături de echipa eTwinning în proiectul „Fight for your rights”, a declarat Nicoleta Maier, elevă în clasa a XII-a B.

„Conducerea instituției dorește să-i felicite pe toți cei implicați în acest demers: elevi, părinți, profesori și să aducă calde mulțumiri inspectorului de proiecte europene, Alina Miron pentru  încrederea pe care ne-a acordat-o”, ne-a declarat prof. Corina Voicu.

 

Constantin PREDESCU


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud