Actualitate
Bărbat de 36 de ani cercetat de polițiștii din Aiud, după ce și-a agresat concubina
Joi, 24 noiembrie 2022, Poliția Municipiului Aiud a fost sesizată de către o femeie de 29 de ani, din Aiud, cu privire la faptul că a fost agresată de concubin.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în seara zilei de 23 noiembrie 2022, în timp ce se afla la domiciliul conjugal din localitatea Gâmbaș, împreună cu concubinul său, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, ar fi agresat-o și ar fi amenințat-o cu alte acte de violență și chiar cu moartea.
Polițiștii au emis, față de bărbat, un ordin de protecție provizoriu prin care i-au interzis să se apropie de partenera sa și au întocmit, pe numele său, dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
FOTO: ARHIVĂ


Actualitate
Caz de trichineloză depistat la un porc mistreț vânat pe Fondul de Vânătoare 17 Aiud
Un caz de trichineloză a fost confirmat, recent, la un porc mistreț vânat pe Fondul de Vânătoare 17 Aiud. Acesta este primul caz înregistrat în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, în județul Alba.


Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba reamintește că examenul trichineloscopic este obligatoriu atât pentru porcii sacrificați în gospodării, cât și pentru cei vânați pe fondurile de vânătoare din județ.
Persoanele care consumă carne de porc neexaminată trichineloscopic se expun unui risc major de îmbolnăvire.
Examenul trichineloscopic pentru porcul mistreț a fost realizat la cabinetul medicului veterinar de liberă practică împuternicit din Aiud, iar diagnosticul a fost confirmat prin metoda digestiei artificiale la Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Alba. Carnea infestată a fost neutralizată, nefiind destinată consumului uman, deoarece consumul acesteia provoacă îmbolnăviri grave.
Trichineloza este o boală parazitară care se transmite la om prin consumul cărnii de porc infestată cu larve ale parazitului Trichinella. Infestarea cu Trichinella spp. nu produce semne clinice animalelor parazitate, prin urmare, porcul, în cazul de față, nu manifestă semne clinice de boală.
Înainte de efectuarea examenului trichineloscopic, este strict interzis consumul oricărui produs provenit de la porcul sacrificat, inclusiv urechi sau șorici. Examinarea cărnii pentru depistarea Trichinella spp. este obligatorie atât pentru porcii identificați și înregistrați în baza națională de date, cât și pentru cei neidentificați.
Actualitate
Bărbat de 46 de ani, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
Luni, 8 decembrie 2025, polițiștii de investigații criminale din Aiud au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Municipiul Aiud, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 8 decembrie 2025, de către Judecătoria Aiud.


Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 209 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud, pentru executarea pedepsei.
Actualitate
Incendiu izbucnit la o anexă gospodărească de pe strada Valea Aiudului. Au intervenit pompierii militari din Aiud
Pompierii militari din Aiud au fost solicitați să intervină, luni seara, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească de de strada Valea Aiudului.


„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu în Mun. Aiud, str. Valea Aiudului. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. Forțe alocate: 2 x autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 x echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul se manifestă la o anexă gospodarească, pe o suprafață de aproximativ 20 mp. Se intervine pentru stingerea în totalitate a incendiului”, a mai transmis ISU Alba.
-



Din Județacum 8 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 4 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniCe nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2025. Cui îi spunem ”la mulți ani” | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 7 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 7 luniMESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum o lunăMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 8 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | aiudinfo.ro











































