Rămâi conectat

Sport

Bianca Valc de la Atletich Aiud, medalie de bronz la naționalele de Juniori II

Publicat

în

Atleta Bianca Ioana Valc (Atletich Aiud) a cucerit medalia de bronz în proba de 800 de metri din cadrul Campionatului Național Under 18.

Sportiva pregătită de antrenoarea Ioana Bozdog s-a clasat pe ultima treaptă a podiumului, cu rezultatul 2:20.62 (un nou record personal, după o săptămână), performanță cu atât mai notabilă cu cât Bianca a concurat la un nivel superior ca vârstă, ea fiind în primul an ca junioară 3!

De asemenea, Alexandra Maria Hudea (CSȘ Mediaș/AC „Mica Romă” Blaj) a devenit vicecampioană națională în proba de 1500 metri (timpul 4:32.97) și a cucerit aurul pe distanța de 3000 de metri (rezultatul 10:02.87).

La competiția desfășurată în capitală au mai luat startul și alți sportivi din Alba. La 800 de metri feminin, Andreea-Maria Bogdan (CSȘ Blaj/ AC “Mica Romă” Blaj) a terminat a 7-a (2:32.07), iar Marta Popescu (CSȘ Blaj) a fost a 14-a (rezultatul 2:41.11), ambele pregătite de Cristina Man.

Tot pe locul 7 a încheiat Andreea Bogdan proba de 1500 de metri, cu timpul 5:10.78 (record  personal). În cursa masculină de 800 de metri, cei 3 atleți din Alba au reușit recorduri personale: David George Cozma (Atletich Aiud) – locul 6 (2:06.61), Bogdan Mihai Popa (LPS Alba Iulia) – locul 9 (2:09.01) și Darius Filip – locul 26 (2:17.58), ultimii doi pregătiți de mărșăluitoarea Ana Rodean. Cea de-a 40-a ediție a Campionatelor Naționale indoor – etapă finală și probe combinate, rezervată cadeților, s-a desfășurat în sala „Ioan Soter”, din cadrul CSNB „Lia Manoliu”.

Săptămâna trecută, la Bacău, ACS Atletich Aiud a cucerit primele sale medalii naționale, la Naționalele de atletism pentru juniori 3 (Under 16). Astfel, cu rezultatul de 2:08.65, George Cozma a câștigat proba de 800 de metri, clasându-se pe treapta a doua a podiumului în cursa de 1500 de metri (4:31.28). Bianca Vâlc a devenit în două rânduri vicecampioană națională, în probele de 1500 de metri (5:10.46), respectiv pe distanța de 800 de metri (timpul de 2:20.67).




Sport

Aiudul, o noua înfrângere în SuperLiga Alba: ACS Academia Șona – CSM Aiud 3-1 (2-1)

Publicat

în

Academia Șona a obținut o victorie importantă în fața formației CSM Aiud, impunându-se cu scorul de 3-1, după ce la pauză conducea cu 2-1. Gazdele au avut o evoluție convingătoare și au reușit să își concretizeze superioritatea pe tabela de marcaj.

Succesul are o semnificație aparte pentru formația din Șona, care a bifat astfel prima victorie pe teren propriu din actuala ediție de campionat. De cealaltă parte, CSM Aiud nu a reușit să întoarcă soarta partidei, fiind nevoită să se recunoască învinsă la finalul celor 90 de minute.




Citește mai mult

Sport

CSM Aiud rezistă în zece oameni și smulge un punct în fața Performanței Ighiu

Publicat

în

CSM Aiud a obținut un punct important sâmbătă, în partida de pe teren propriu cu Performanța Ighiu.

Gazdele au jucat în inferioritate numerică din minutul 73, după eliminarea lui Val. Drăgan, dar au rezistat până la final.

Pentru Performanța Ighiu, considerată favorită înaintea întâlnirii, aceasta este prima remiză din acest sezon. Echipa a acumulat un singur punct în ultimele două partide.




Citește mai mult

Sport

Aiudeanul Cătălin Chețan, campion la Spartan Fight Arena

Publicat

în

Cătălin Chețan, un sportiv în vârstă de 12 ani din Aiud, a obținut o performanță remarcabilă la gala Spartan Fight Arena, desfășurată la Târgu Mureș.

Tânărul a concurat la categoria „Piramida – 50 kg, 12 ani” și a reușit să câștige centura de campion a competiției.

„Performanță deosebită la Târgu Mureș, în cadrul galei Spartan Fight Arena! La categoria Piramida – 50 kg, 12 ani, aiudeanul Cătălin Chețan a reușit să câștige centura de campion a galei! Multă muncă, disciplină și curaj, răsplătite pe măsură!”, se arată într-o postare publicată pe o rețea de socializare.

Felicitări, Cătălin, și mult succes în competițiile viitoare!




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud