Actualitate
Cetatea Aiudului se schimbă la faţă după cum vrea proiectantul, iar intervenţiile asupra acesteia aduc modificări arhitecturale neconforme
La Aiud, restaurarea cetăţii se face după concepţia unui proiectant al cărui nume nu am putut să-l aflăm, cu ochii închişi ai celor care răspund de patrimoniul construit, şi cu încălcarea normelor internaţionale privitoare la intervenţia asupra monumentelor istorice.
Execuţia în regim de maximă urgenţă a lucrărilor de consolidare este un factor obligatoriu la majoritatea monumentelor istorice, din cauza degradărilor şi deteriorărilor avansate şi este necesară pentru a preîntâmpina un dezastru în cazul unui cutremur şi pentru a preveni punerea în pericol a vieţii oamenilor împreună cu inestimabile valori de patrimoniu. În urmă cu câţiva ani, la Aiud, cetatea medievală cu o vechime de peste 600 de ani, una dintre cele mai bine păstrate cetăţi urbane din Transilvania, a reintrat în atenţia administraţiei locale. S-a intervenit în regim de urgenţă la două dintre bastioane, fiind restaurate cu beton, fier beton şi alte materiale neconforme. Astăzi lucrările continuă la alte bastioane. Tot cu materiale neconforme, tot cu încălcarea tuturor principiilor conservării şi restaurării structurale a patrimoniului naţional. Se pare că pentru proiectant, direcţia de cultură şi administraţia locală aceste principii sunt doar consultative, deşi ţara noastră a semnat, acceptând în acest fel respectarea unor reguli stricte în domeniu. Contrar celor stipulate în Carta „International Concil of Monuments and Sites” (ICOMOS), bastioanele cetăţii aiudene au căzut pradă dezinteresului şi neglijenţei celor care ar trebui să se îngrijească de patrimoniul istoric construit. Astfel, după ce au rezistat timp de 600 de ani, bastioanele cetăţii aiudene sunt lăsate în voia sorţii prin încălcarea punctului 3.12 din Carta ICOMOS care spune clar că „Fiecare intervenţie, pe cât posibil, trebuie să respecte conceptul original, tehnicile şi valoarea istorică a etapelor precedente ale structurii”, dar şi punctul 3.15, unde se spune că se va da prioritate „întotdeauna reparaţiei, decât înlocuirii părţilor deteriorate ale structurilor vechi”. După betonul armat al celor două bastioane „rezolvate” în urmă cu aproximativ doi ani, iată că acum celorlalte li se aplică o altă metodă: modificarea aspectului prin construirea unor şarpante cu învelitoare din ţiglă, motivate probabil prin dorinţa de a proteja construcţia. Ne-am interesat şi se pare că proiectul are toate avizele şi autorizaţiile necesare pentru punerea lui în aplicare, Primăria municipiului Aiud nefiind factorul de decizie asupra modului de intervenţie asupra acestor bastioane. Vina se dă pe firma proiectantă, care se pare că este cea care hotărăşte, ea fiind şi autorizată de Ministerul Culturii. Asta este! Dacă specialiştii ministerului spun că metoda folosită este bună, lumea tace nu mai comentează…
Dorel LAZĂR
Actualitate
Trafic închis spre Ciumbrud între 13 și 15 octombrie 2026. Vezi ruta ocolitoare
În perioada 13 octombrie 2026, ora 10:00 – 15 octombrie 2026, ora 18:00, circulația va fi închisă la trecerea la nivel cu calea ferată, la intersecția străzii Gării cu strada Ion Creangă, pentru lucrări de reabilitare a căii ferate.

Ruta ocolitoare: DJ 107E – strada Ostașilor – DN 1 (spre Rădești) – strada Episcop Demetriu Radu, traversarea căii ferate, apoi Drumul Târgului. Executantul va asigura semnalizarea rutieră corespunzătoare.
Actualitate
Echipa Penitenciarului Aiud a câștigat turneul de minifotbal „Cupa Preieniei”
Penitenciarul Aiud a găzduit vineri, 9 octombrie 2026, turneul de minifotbal „Cupa Prieteniei”, desfășurat la Baza Sportivă a Municipiului Aiud. Competiția a fost organizată la inițiativa IPA 3 Alba, în colaborare cu Sindicatul Liber din Penitenciarul Aiud.

La turneu au participat echipe reprezentând instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională: Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Târgu Mureș, I.P.J. Alba, Poliția Aiud, I.S.U. Alba, Secția de Pompieri Aiud, I.J.J. Alba, U.M. Herja și Batalionul 136 Geniu „Apulum”.
Pe primul loc s-a clasat echipa Penitenciarului Aiud, urmată de I.S.U. Alba și Batalionul 136 Geniu „Apulum”. Distincția pentru cel mai bun jucător al turneului i-a revenit lui Daniel Bucur, angajat al Penitenciarului Aiud.
Organizatorii au descris competiția drept o ocazie de a consolida relațiile de prietenie și colaborare dintre instituțiile participante. După încheierea meciurilor, participanții au continuat să socializeze la Baza Sportivă a Penitenciarului Aiud.
Actualitate
Doliu la Spitalul Municipal Aiud. A murit medicul Azzam Afaneh
Colectivul Spitalului Municipal Aiud este în doliu după moartea medicului specialist în Anestezie și Terapie Intensivă, Azzam Afaneh.

Reprezentanții unității medicale au transmis un mesaj de condoleanțe și au descris medicul drept un profesionist dedicat și un coleg apreciat, care și-a pus întreaga activitate în slujba pacienților.
„Prin întreaga sa activitate medicală, prin devotamentul față de pacienți și prin omenia sa, doctorul Azzam Afaneh a fost o parte importantă a comunității noastre medicale. Plecarea sa lasă un gol profund în inimile celor care l-au cunoscut și apreciat”, au transmis reprezentanții Spitalului Municipal Aiud.
Conducerea și angajații spitalului și-au exprimat solidaritatea față de familia îndoliată și au transmis sincere condoleanțe în aceste momente dificile.
„Suntem alături de familia îndurerată și îi transmitem întreaga noastră compasiune, sincere condoleanțe și putere pentru a trece peste această dureroasă pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se mai arată în mesajul transmis de unitatea medicală.
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine





























