Politică
Consilieri locali ai PDL din Aiud îi cer primarului Mihai Horaţiu Josan să demisioneze
După cum se cunoaște, consilierii PDL Aiud au susținut în 29 mai 2013 o declarație politică primită la acel moment cu mult dispreț de către dumneavoastră, artizanul șef al dispariției fostei Întreprinderi Metalurgice. Mai mult chiar, la finalul ședinței, deși tăcerea grea care se așternuse în sala de ședință dovedea gravitatea momentului, ați găsit de cuviință să-l certați „părintește” pe consilierul care a dat citire documentului.
Spuneam noi la acea vreme că „va începe punerea la pământ a doua hectare de hale, sub înaltul patronaj al d-lui primar Josan care va semna, fără să-i tremure mâna, autorizația de demolare a acestor hale”.
Astăzi ceea ce am spus atunci a devenit realitate. Metalurgica se mai zbate pentru un timp, letargic, între tonele de moloz și de fier vechi. Încă o vreme și apoi…tăcere. Dramatic este însă că tăcerii îi urmează marele nimic pe care l-ați clădit pentru viața economică a municipiului Aiud.
De atunci, din mai 2013, în calitate de primar al Aiudului, ați trudit din greu: în perioada 19 – 25 iunie 2013 în deplasarea din Portugalia, apoi ați făcut față efortului solicitant al Festivalului Internațional de Folclor, ați majorat cu 63% taxele de salubrizare, ați supervizat înjumătățirea vegetaţiei arboricole din centrul oraşului, ați reînceput campania de tânguire publică despre cum ați fi făcut marea cu sarea dacă v-ar fi lăsat guvernele și nu în ultimul rând ați proiectat o nouă deplasare în Ungaria pentru septembrie 2013. Muncă peste muncă pentru aiudeni, nu glumă! Poate s-ar impune și un concediu. Noi credem că unul mai lung, chiar nelimitat ar face bine tuturor. Da, ați înțeles bine vă cerem demisia! Ați face mulți, foarte mulți aiudeni fericiți.
Revenind însă la emiterea autorizației de demolare a Metalurgicii Aiud, vă solicităm pe această cale:
• o copie a acestui document;
• situația datoriilor pe care le aveau SC Remarul SA și SC Metalurgica Transilvana către bugetul local la momentul vânzării în cascadă a halelor care, acum, sunt în curs de demolare și copii ale certificatelor fiscale emise;
• informare cu privire la strategia dezvoltării economice a municipiului Aiud, aflat astăzi, ca urmare a viziunii propriilor mandate, în cea mai neagră perioadă din ultimele decenii.
Aiud, 27.08.2013
Grupul consilierilor PDL Aiud
Politică
Fostul viceprimar al Municipiului Aiud, Lörincz Helga, numită președinte cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților
Lörincz Helga (UDMR), fost viceprimar al Municipiului Aiud, a fost numită președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Decizia a fost publicată, vineri, 4 iunie 2026, în „Monitorul Oficial”.

Lörincz Helga (54 de ani) o înlocuiește în funcție pe Cristina Florentina Stanca.
„Având în vedere Adresa Cancelariei Prim-Ministrului nr. 3.104 din 28 mai 2026, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/6.604 din 28 mai 2026 și la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/15.921/DR din 29 mai 2026, în temeiul art. 29 și al art. 31 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 4 alin. (1) și (11) din Hotărârea Guvernului nr. 572/2013 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu modificările și completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.
Articol unic. — Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Lörincz Helga se numește în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților”, se arată în decizia de numire.
Politică
Spitalul Municipal Aiud primește un milion de lei pentru achiziționarea de echipamente medicale noi
Spitalul Municipal Aiud a primit o primă tranșă de 1.000.000 de lei pentru achiziția unor echipamente medicale esențiale, menite să crească calitatea îngrijirilor oferite pacienților. Fondurile au fost alocate de Ministerul Sănătății, condus de social-democratul Alexandru Rogobete, în cadrul unui proiect de modernizare a unității medicale, care include atât secțiile spitalului, cât și ambulatoriul.

Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, a declarat: „Ministerul Sănătății, condus de social-democratul Alexandru Rogobete, sprijină dezvoltarea serviciilor medicale de la Spitalul Municipal Aiud. Recent, a fost alocată o primă tranșă de 1.000.000 de lei pentru achiziția unor echipamente medicale esențiale, care vor aduce un plus real în calitatea îngrijirii oferite pacienților.”
Potrivit lui Mureșan, „Cu aceste fonduri vor fi cumpărate ecografe, aparate EKG, monitoare pentru funcții vitale, un artroscop și un computer tomograf, echipamente moderne, necesare atât în secțiile spitalului, cât și în ambulatoriu.”
El a mai subliniat că, odată cu preluarea mandatului de primar de către Dragoș Crișan, „spitalul din Aiud a intrat într-o etapă nouă, în care modernizarea devine o prioritate reală. Timp de ani buni, spitalul a rămas în urmă față de alte unități medicale din județ, iar aiudenii, la fel ca oamenii din localitățile din jur, au nevoie de servicii medicale de calitate, oferite de medici buni și cu dotări pe măsură.”
Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a confirmat sprijinul obținut: „Dragi aiudeni, mă bucur să vă anunț că am reușit să atragem fonduri de peste 1 milion de lei pentru Spitalul Municipal Aiud. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a identificat sursa de finanțare pentru a dota Spitalul Municipal Aiud cu aparatură nouă, care corespunde standardelor actuale.”
Primarul a detaliat și lista echipamentelor ce vor fi achiziționate: „De la ecografe și EKG-uri, până la colposcop, monitoare pentru funcții vitale, artroscop, autoclav, CT și alte echipamente esențiale – acestea vor sprijini activitatea secțiilor Boli Infecțioase, Obstetrică-Ginecologie, Neurologie, Pediatrie, Ortopedie, Chirurgie și a ambulatoriului.”
El a menționat și contribuția administrației locale: „Pentru a face posibile aceste achiziții, administrația locală aiudeană participă cu o cofinanțare de 10% (100.000 lei). Această finanțare nu ar fi fost posibilă fără contribuția vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu, și a Președintelui PSD Alba, Corneliu Mureșan, cărora țin să le mulțumesc personal pentru tot sprijinul constant oferit orașului nostru.”
Politică
Intenția consilierului local Lucian Alba de a-și dona indemnizația se lovește de o… poprire
Recent, un comunicat al consilierului local PNL din Aiud, Lucian Alba, ne anunța că acesta a renunțat la indemnizația sa lunară de circa 900 de lei pe care o donează Primăriei Aiud, pentru a sprijini reformele Guvernului Bolojan. Practic, acesta a ales să nu o mai încaseze.

„Nu vreau să fac parte dintr-un sistem care oferă beneficii fără responsabilitate,”, declara la data respectivă consilierul local PNL din Aiud, exprimându-și poziția critică față de modul în care e gestionată problema venitului aleșilor locali.
Gestul altruist al consilierului local a fost „faultat” însă de o încheiere judecătorească din 25 februarie 2025 a Judecătoriei Aiud, prin care s-a încuviințat executarea silită împotriva lui pentru o datorie de circa 100.000 lei a uneia din firmele pe care le are și pentru care a garantat personal printr-un contract de fidejusiune.
Potrivit acestei încheieri de încuviințare a executării silite, consilierul are poprire pe venituri, ca urmare a unui credit restant contractat de firma sa, Alba Line Spedition SRL pentru care a garantat și personal.
Poprirea, încuviințată de Judecătoria Aiud și trimisă Primăriei Municipiului Aiud de către un executor judecătoresc din Sibiu, prevede ca o treime din venitul lunar al consilierului local să fie virată direct către Alpha Bank România, până la achitarea unei sume totale de aproape 100.000 lei, reprezentând credit restant, dobânzi și cheltuieli de executare.
Contactat telefonic de ziarulunirea.ro, consilierul local PNL a declarat: „Poprirea aplicată pe persoana mea fizică a fost instituită eronat și urmează a fi corectată prin procedurile legale deja în curs. În cel mai scurt timp măsura va fi ridicată oficial. Momentan, doar două treimi vor rămâne în bugetul local”, a declarat Lucian Alba pentru ziarulunirea.ro.
Gestul altruist, pe care puțini politicieni aleg să îl facă, se împiedică câte-odată și de… popriri, o treime din indemnizația consilierului local fiind folosită pentru a achita datoriile către o bancă!
-



Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 3 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
























