Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Demers artistic inedit al aiudenilor Ioan Hădărig şi Ştefan Balog concretizat în Expoziţia de grafică „Aripile cerului”

Publicat

în

vernisaj-expozitie-aripile-ceruluiPrintr-o colaborare reuşită, scriitorul Ioan Hădărig şi artistul plastic Ştefan Balog au organizat recent vernisajul Expoziţiei de grafică „Aripile cerului”, eveniment ce a coincis cu lansarea cărţii purtând acelaşi titlu. Cei doi oameni de cultură, originari din Aiud, au pornit în demersul lor artistic – fiecare prin harul propriu – de la dorinţa de a îmbina versurile cu grafica.

Astfel, poemele lui Ioan Hădărig au fost strânse între coperţile unei cărţi şi, după ele, Ştefan Balog a creat 30 de lucrări în tuş. Ele nu s-au dorit a fi piese asociate poeziei, ci derivate din aceasta, în funcţie de modul în care artistul plastic a receptat mesajul liric. Pentru că nu era potrivit ca lucrările grafice să fie admirate de cititori doar în miniatură, ele au fost înfăţişate publicului şi la scară mărită, între rame, în două dintre încăperile Muzeului Naţional al Unirii.

De fapt, poezia şi grafica, au constituit un proiect gândit ca o „carte de vizită” prin care să se puncteze personalitatea lui Grigore Vieru, unul dintre poemele sale reprezentând primul pasul al iniţiativei culturale.

Lucrări grafice au fost concepute în perioada august 2014-ianuarie 2015, ele constituind o simbioză între stilul poetic al lui Ioan Hădărig şi modul de exprimare plastică a lui Ştefan Balog. Ele reprezintă o „incursiune în abstract şi o tendinţă spre interiorizare, fiind adevărate poeme în imagini care, uneori, te invită – ca privitor – să regândeşti un spaţiu obişnuit”. Se adresează, deopotrivă, minţii şi sufletului, fiind o concretizare a unei maniere moderne de a „deschide ferestre” din interiorul creatorului spre lumea externă.

În premieră absolută, cele 30 de lucrări au fost expuse la muzeul albaiulian, urmând ca pe viitor să „circule” spre Aiud, Geneva, New York, iar în final vor intra în patrimoniul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, spre a-i împodobi noul sediu.

Nouă nu ne rămâne decât apreciem astfel de parteneriate artistice şi să vedem în ele şansa artei de a se afirma prin suprapunerea unor paliere diferite, dar complementare.

Ioan Adrian POPA




Învățământ-Cultură

Profesoara Corina Voicu, de la Liceul Tehnologic Aiud, prezentă la reuniunea ambasadorilor eTwinning din stațiunea Venus

Publicat

în

Între 3 și 5 august 2026, a avut loc în stațiunea Venus, evaluarea aplicațiilor pentru Certificatul Național de Calitate (NQL) eTwinning 2026, un demers important pentru recunoașterea proiectelor eTwinning de calitate din România.

Astfel, 40 de ambasadori eTwinning au analizat 4700 de aplicații, evaluând proiectele în raport cu criteriile de calitate eTwinning.

Printre evaluatorii implicați s-a numărat și prof. Corina Valentina Voicu de la Liceul Tehnologic Aiud (foto stânga), ambasador eTwinning și membră a Comisiei de evaluare pentru acordarea Certificatului Național de Calitate eTwinning 2026. Prin implicarea în acest proces, evaluatorii contribuie la recunoașterea creativității, colaborării și impactului educațional al proiectelor eTwinning realizate de profesorii români. Rezultatele evaluării sunt așteptate până la sfârșitul lunii septembrie.

Experiența a continuat în perioada 6–7 august 2026, la Venus, unde 72 de ambasadori eTwinning din România s-au reunit pentru „Conferința anuală a ambasadorilor eTwinning”, Județul Alba fiind reprezentat de cei trei ambasadori eTwinning: Corina Valentina Voicu – Liceul Tehnologic Aiud, Georgeta Bădău – Colegiul Național „Horea Cloșca și Crișan” Alba Iulia și Nicoletta Huștiuc – Colegiul Național „David Prodan” Cugir.

„Întâlnirea a oferit un cadru pentru schimb de experiențe, idei și bune practici, dar și pentru elaborarea unor activități și inițiative menite să răspundă mai bine nevoilor profesorilor și să sprijine realizarea unor proiecte eTwinning de calitate. Cele două evenimente au evidențiat, prin evaluare și colaborare, rolul important al ambasadorilor în dezvoltarea unei comunități eTwinning active, conectate și orientate spre inovare și calitate în educație”, a dorit să precizeze prof. Corina Voicu.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Andreea Dreghiciu, profesor la Liceul Tehnologic Aiud, a obținut singura notă de 10 din județ la Titularizarea 2026

Publicat

în

Andreea Dreghiciu, profesor la Liceul Tehnologic Aiud, a obținut singura notă de 10 din județul Alba la examenul național de Titularizare 2026, reușind cea mai bună performanță înregistrată la nivel județean.

Cadrul didactic a susținut examenul la disciplina Economic, Administrativ, Poștă, obținând punctajul maxim.

Reprezentanții Liceului Tehnologic Aiud au transmis un mesaj de felicitare, apreciind rezultatul excepțional al profesoarei și subliniind că această performanță reflectă profesionalismul, competența și dedicarea sa față de actul educațional.

„Această performanță remarcabilă reflectă excelența profesională, competența și dedicarea față de educație și reprezintă un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate a Liceului Tehnologic Aiud”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud, locul I la concursul județean „Educație pentru Viață”

Publicat

în

Luni, 8 iunie 2026, în Cetatea Alba Carolina din municipiul Alba Iulia, s-a desfășurat etapa județeană a concursului „Educație Rutieră – Educație pentru Viață”, o competiție prin care elevii de gimnaziu ai județului Alba și-au testat cunoștințele și abilitățile practice privind circulația pe drumurile publice și au demonstrat că siguranța rutieră începe cu educația.

Competiția a cuprins probe teoretice și practice, eleviii fiind evaluați atât în ceea ce privește cunoșterea legislației rutiere, dar și modul de aplicare a acesteia în situații concrete.

Clasamentul pe echipe:

– Locul I – Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud
– Locul II – Școala Gimnazială „Ion Breazu” Mihalț
– Locul III – Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud

Fiecare participant a fost recompensat cu premii din partea Consiliului Județean Alba.

Prin respectarea regulilor și adoptarea unui comportament preventiv, fiecare dintre noi contribuie la menținerea siguranței rutere.

Adresăm felicitări tuturor participanților și cadrelor didactice pentru implicare și rezultatele obținute!




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud