Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Denis Tudor, elevul de nota 10 din Aiud, după contestații: „M-am simțit nedreptățit. Aș vrea să rămân în România, dar vreau dreptate”

Publicat

în

Absolvent al Școlii Gimnaziale „Ovidiu Hulea” Aiud, Denis Tudor Ștefănuț, a obținut media 10 la Evaluarea Națională după recorectarea lucrărilor. Acesta spune că a depus contestație pentru că s-a simțit nedreptățit și ca vrea să-și clădească viitorul în țară, dar dorește ”să fie dreptate, nu așa cum este acum”.

Denis Tudor a luat, inițial, 10 la limba și literatura română și 9,2 la matematică, materie la care a și depus contestație. Era convins că a rezolvat subiectele fără greșeală și nu înțelegea unde sunt cele 0,8 puncte, însă bănuia că a fost depunctat la subiectul al treilea.

”După examen, am urmărit baremul și știam că am rezolvat toate problemele corect. Când am văzut notele finale am simțit o mândrie, dar într-un fel mă așteptam să iau zece. L-am sunat pe fratele meu și pe bunici. M-au felicitat. S-au bucurat. Da, au avut încredere în mine”, a spus elevul.

Denis Tudor susține că a obținut media zece la Evaluarea Națională pregătindu-se în fiecare zi, iar după ce a văzut că a luat 9,2 la matematică s-a simțit nedreptățit și nu avea niciun dubiu că în urma contestației nota lui ar putea scădea.

”Vreau să merg la Colegiul Național ”Titu Maiorescu” Aiud, secția biologie-chimie, deoarece vreau sa urmez Medicina. Este o meserie bine plătită care îmi place deoarece ajut oamenii”, a mai declarat elevul.

El ar vrea să studieze și să-și clădească un viitor în România, însă totul depinde de ce i se oferă.

”Da, cred ca pot avea un viitor în Romania. Vreau ca în țara noastră oamenii să aibă un trai mai bun, să fie dreptate, nu așa cum este acum. De asemenea, aș vrea locuri de muncă mai bine plătite. Pasiunile mele sunt fotbalul, tenisul de câmp și jocurile pe calculator. În timpul liber mă uit la filme sau practic sport”, a mai spus Denis Tudor Ștefănuț.

Astfel, el este al cincilea elev din județul Alba care a obținut media 10 la Evaluarea Națională 2017.

Inspectorul școlar general adjunct al IȘJ Alba, Monalisa Borza, a declarat, vineri, că 212 elevi au depus contestații, iar în urma recorectării lucrărilor 125 de note au crescut, 77 de note au scăzut, iar alte 10 note s-au menținut.

Cea mai mare creștere a fost la limba și literatura română, de 1,2 puncte, iar cea mai mare scădere a fost de 0,7 puncte, la matematică, potrivit sursei citate.

De asemenea, alți cinci elevi au obținut note de 10 la matematică, iar astfel numărul celor care au luat nota maximă la această disciplină a ajuns la 112, la nivelul județului.

Numărul candidaților care au luat zece la limba și literatura română a rămas același, doisprezece, și după contestații.

Totodată, procentul celor care au obținut medii peste cinci a crescut de la 79,57% la 79,60%.

În județul Alba au fost examinați 2.460 de elevi.




Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. Roxana Nistea

    01.07.2017 la 19:26

    Felicitari Denis !
    Asteptam o reglementare legala sau organiztorica prin care profesorii ce au gresit aprecierea elevilor sa fie sanctionati !
    La bac e la fel sute de contestatii ce demonstraza neprofesionalismul corectorilor ! pana cand ? pana cand destinele copiilor sa fie marcate de profesori incompetenti ? daca nu sunt sanctionati niciodata , incompetenta lor de manifasta mereu !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Învățământ-Cultură

Elevi din cadrul Școlii Gimnaziale „Ovidiu Hulea” din Aiud au descoperit frumusețea bisericii în cadrul programului „Școala altfel”

Publicat

în

Marți, 20 octombrie 2026, elevii clasei I A de la Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud au participat la o activitate educativ-catehetică desfășurată la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiu, în cadrul programului național „Școala altfel”. Intitulată „Micii exploratori în Casa lui Dumnezeu”, întâlnirea le-a oferit copiilor ocazia de a descoperi semnificația locașului de cult prin rugăciune, lectură, activități creative și jocuri educative.

Activitatea a debutat cu rugăciunea „Tatăl nostru”, rostită în comun, după care părintele paroh Nicolae-Ioan Aloman le-a vorbit celor mici despre rolul bisericii ca spațiu al întâlnirii cu Dumnezeu și al comuniunii dintre credincioși.

Pe înțelesul copiilor, preotul a prezentat principalele elemente ale locașului de cult, semnificația icoanelor, importanța rugăciunii și regulile de comportament în biserică. Un moment deosebit de interesant a fost dedicat prezentării obiectelor de cult, printre care Sfânta Evanghelie, cădelnița, epitrahilul, cristelnița, Sfântul Potir și Sfântul Disc. Elevii au aflat informații despre rolul și utilizarea acestora în cadrul sfintelor slujbe.

Povești cu tâlc despre bunătate, prietenie și generozitate

Programul a continuat cu un moment de lectură și reflecție, având ca punct de plecare două povestiri cu tâlc: „Darul cel mai frumos” și „Locul de lângă mine”. Lecturile au fost urmate de discuții interactive, prin care elevii au fost încurajați să descopere importanța bunătății, a generozității, a prieteniei și a grijii față de aproapele.

Pornind de la exemple apropiate de experiența lor cotidiană, copiii au înțeles că gesturile simple și faptele bune pot aduce bucurie celor din jur și pot contribui la construirea unor relații bazate pe respect și solidaritate.

Creativitatea și imaginația și-au găsit locul în cadrul unui atelier de colorat, în care fiecare copil și-a exprimat sensibilitatea prin desen. După o scurtă pauză pentru gustare, elevii s-au bucurat de momente de joacă și recreere în curtea bisericii, într-o atmosferă veselă și prietenoasă.

Învățarea prin joc, la finalul activității

La întoarcerea în biserică, elevii au participat la un exercițiu interactiv de recapitulare. Prin extragerea unor cartonașe cu întrebări despre informațiile prezentate pe parcursul vizitei, copiii și-au verificat cunoștințele într-un mod atractiv, bazat pe dialog și implicare activă.

Întâlnirea s-a încheiat cu o rugăciune de mulțumire, iar la despărțire fiecare copil a primit un mic dar, ca amintire a acestei experiențe.

Activitatea „Micii exploratori în Casa lui Dumnezeu” a reprezentat un prilej de apropiere a elevilor de viața Bisericii și de familiarizare cu valorile creștine. Prin îmbinarea explicațiilor religioase cu lectura, creativitatea și jocul, întâlnirea a demonstrat că educația religioasă poate fi transmisă într-un mod accesibil și atractiv, contribuind la dezvoltarea cunoașterii, a credinței și a dragostei față de semeni.

 

Înv. Luminița Manole




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Echipa de fotbal a Liceului Tehnologic Aiud a câștigat Cupa Viitorilor Polițiști

Publicat

în

Elevii din opt licee ale județului Alba au participat, pe 12 octombrie 2026, la Cupa Viitorilor Polițiști la fotbal, competiție organizată de Biroul Pregătire Profesională Alba.

Evenimentul a urmărit promovarea profesiei de polițist și încurajarea tinerilor interesați să se alăture Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Pe teren s-au întâlnit echipe de la unități de învățământ din Alba Iulia, Sebeș, Teiuș, Câmpeni, Aiud, Baia de Arieș și Ocna Mureș.

Trofeul a fost câștigat de echipa Liceului Tehnologic Aiud. Locul al doilea i-a revenit Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, iar pe poziția a treia s-a clasat Colegiul Național „Avram Iancu” din Câmpeni. Mențiunea a fost obținută de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.

Organizatorii au mulțumit instituțiilor și organizațiilor care au sprijinit desfășurarea competiției, între care Asociația Județeană de Fotbal Alba, CSM Unirea Alba Iulia și Serviciul Județean de Ambulanță Alba.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, celebrată la Liceul Tehnologic Aiud

Publicat

în

Vineri, 9 octombrie 2026, la Liceul Tehnologic Aiud, a avut loc un eveniment dedicat Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Manifestarea a avut ca scop, păstrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului prin prezentări realizate de elevi, un concurs tematic și vizionarea filmelor „Băiatul cu pijama în dungi” și „Tatuatorul de la Auschwitz”.

„Prin aceste activități, elevii au reflectat asupra consecințelor urii, discriminării și intoleranței, înțelegând importanța respectului, a solidarității și a demnității umane”, ne-a transmis profesoara de istorie, Corina Valentina Voicu.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud