Rămâi conectat

Actualitate

DJ 107I sau „Transalpina de Apuseni”, drumul spectaculos care străbate Apusenii va fi mai scump cu 6,5 milioane de lei

Publicat

în

Proiectul pentru lucrările de modernizare și reabilitare a drumului judeţean DJ 107I Aiud – Râmeţ – Ponor – Mogoş – Bucium, cunoscut şi sub denumirea de Transalpina de Apuseni, drumul spectaculos care traversează munții prin zone de o frumusețe rară, a fost majorat artificial cu o sumă importantă ca urmare a Ordonanţei nr. 114 din 2018.

Creşterea valorii contractului este de apoximativ 5,54 de milioane de lei, fără TVA. Dacă se adaugă şi TVA-ul, suma respectivă ajunge la 6,59 de milioane de lei.

Emisă de Guvernul condus de Viorica Dăncilă, Ordonanţa 114 a prevăzut, printre altele, faptul că muncitorii angajaţi în domeniul construcţiilor trebuie să primească un salariu minim net de cel puţin 3.000 de lei. Prevederea a blocat pentru o perioadă de timp majoritatea proiectelor de investiţii aflate în derulare, având în vedere că a fost nevoie de calcularea efectelor din punct de vedere financiar şi încheierea unor acte adiţionale.

Guvernul nu a prevăzut şi resursele financiare penrtu acoperirea costurilor, astfel încât sumele au trebuit alocate de la bugetele judeţene sau locale. În cazul modernizării Transalpinei de Apuseni, Ordonanţa nr. 114/2018 a însemnat o majorare a preţului contractului cu 4,55% în cazul lotului 1, de la 76,25 milioane de lei, la 79,72 milioane de lei, fără TVA.

În cea ce priveşte lotul 2, majorarea contractului este de 2,79%, de la 74,18 milioane de lei, la 76,25 milioane de lei, fără TVA. Cifrele au fost publicate recent pe SEAP. Valoarea contractului pentru ambele loturi a ajuns, astfel, la 150.439.697 de lei, fără TVA, respectiv circa 30,6 milioane de euro.

Drumul judeţean are o lungime de 78,5 kilometri. Lucrările au început în vara anului 2019 şi ar urma să fie finalizate cel mai devreme în 2022. Ambele loturi au fost câştigate de acelaşi ofertant: Asocierea Societatea de Construcţii Napoca – Operes SRL (Italia) – Cosedil SPA (Italia). Drumul străbate o zonă turistică importantă a judeţului Alba, care, astfel, va fi scoasă din izolare şi va permite ca localităţile de pe traseu să se dezvolte.

Pe lângâ modernizarea drumului, proiectul prevede construirea a aproape 7 km de pistă de biciclete în zona municipiului Aiud, amenajarea a 21 de staţii de autobuz, construirea a 14 poduri şi a circa 200 de podeţe




Actualitate

Bărbat din Aiud, reținut după ce a fost prins la volan cu 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri, după ce a fost depistat conducând un autoturism sub influența alcoolului.

Incidentul s-a produs în noaptea de 13 spre 14 august 2026, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud au oprit pentru control autoturismul condus de bărbat.

În urma testării cu aparatul alcooltest, polițiștii au constatat o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere rezultatul testării, conducătorul auto a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice și stabilirea alcoolemiei.

În data de 14 august, polițiștii rutieri au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.




Citește mai mult

Actualitate

Două persoane din Aiudul de Sus, reținute pentru furt calificat. Ar fi furat 40 de baloți de lucernă din Teiuș

Publicat

în

Două persoane din Aiudul de Sus, un bărbat de 30 de ani și o femeie de 32 de ani, au fost reținute de polițiștii din Teiuș, fiind cercetate într-un dosar de furt calificat.

Potrivit polițiștilor, cei doi ar fi sustras 40 de baloți de lucernă de pe un teren agricol din Teiuș, în cursul zilei de 2 august. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 1.200 de lei.

Pentru documentarea activității infracționale, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Teiuș au efectuat vineri, 14 august, o percheziție domiciliară în baza unui mandat emis de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Aiud.

La acțiune au participat polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, ai Poliției Municipiului Aiud și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

În urma activităților desfășurate, cele două persoane au fost reținute pentru 24 de ore și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta și pentru documentarea întregii activități infracționale.




Citește mai mult

Actualitate

De luni, 24 august 2026, Judecătoria Aiud își mută temporar sediul. Activitatea se va desfășura pe strada Ecaterina Varga

Publicat

în

Judecătoria Aiud își va reloca temporar sediul începând cu 24 august 2026, ca urmare a lucrărilor de modernizare, reabilitare și extindere care se desfășoară la sediul actual din municipiul Aiud, strada Morii, nr. 7A.

Pe durata lucrărilor, activitatea instanței se va desfășura în imobilul situat în Aiud, strada Ecaterina Varga, nr. 14. Relocarea va avea loc etapizat, în perioada 17–23 august 2026, în baza Deciziei nr. 94/C.P. din 11 august 2026, emisă de președintele Tribunalului Alba.

Astfel, până la data de 23 august 2026 inclusiv, Judecătoria Aiud își va desfășura activitatea la sediul din strada Morii, nr. 7A. Începând din 24 august 2026, activitatea instanței va fi transferată la noua locație de pe strada Ecaterina Varga, nr. 14.

Lucrări de modernizare la sediul actual

Relocarea este necesară în contextul derulării contractului de achiziție publică de lucrări nr. 4780/IIA/39/22.06.2026, care vizează proiectul de investiții „Lucrări de intervenție (RK, Consolidare, Reabilitare termică, Modernizare) și extindere la sediul Judecătoriei Aiud”.

Pentru asigurarea unui spațiu adecvat desfășurării activității instanței pe perioada lucrărilor, Consiliul Local Aiud a aprobat, prin Hotărârea nr. 177 din 23 iulie 2026, transmiterea în folosință gratuită către Tribunalul Alba a unor spații situate pe strada Ecaterina Varga, nr. 14.

Este vorba despre edificiul „Ateliere instruire”, o parte din imobilul cu regim P+2E, parterul clădirii cantinei și o parte din imobilul destinat construcțiilor administrative și social-culturale, cu regim P+E.

Actele de procedură, transmise prin mijloace la distanță

Pe perioada relocării, reprezentanții instanței recomandă justițiabililor și celorlalte persoane implicate în cauzele aflate pe rolul Judecătoriei Aiud să transmită actele de procedură prin e-mail, fax, servicii poștale sau prin curierat, pentru a evita deplasările la sediul instanței.

De asemenea, studierea dosarelor se va realiza exclusiv în format electronic, prin intermediul aplicației electronice a dosarului, disponibilă pe site-ul Tribunalului Alba.

Autoritățile judiciare își cer scuze pentru eventualul disconfort creat de relocare și solicită înțelegerea justițiabililor și a celorlalte persoane implicate în procesele aflate pe rolul instanței.

Textul integral al Deciziei nr. 94/C.P./11.08.2026 poate fi consultat pe site-ul Tribunalului Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud