Rămâi conectat

Actualitate

Ieri, 4 februarie 2017, Serviciul de Ajutor Maltez Român (SAMR), filiala Aiud, a organizat cea de a XX-a ediție a binecunoscutului „Bal Maltez”

Publicat

în

Programat a avea loc în spațiul oferit cu generozitate de către „Salon Georgia”, „Balul Maltez” a strâns la un loc oamenii politici, de afaceri și intelectualii cu inimă mare și suflet larg ce au contribui la strângerea unor sume de bani necesare derulării proiectelor pe care le implementează SAMR Aiud.

Generozitatea , altruismul și bunătatea au fost valorile care au fost exprimate de cei aproape 400 de participanți care prin implicarea și dorința de a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși și aflați în jenă financiară au dat dovada că lor le pasă și de ceilalți.

Ediția a XX-a  a balului, la fel ca și celelalte ediții a fost organizată având drept motto deviza Ordinului Suveran de Malta – „Tuitio fidei et obsequtum pauperum în traducere „Păstrarea credinței și ajutorarea nevoiașilor” , deviză care a devenit în toți acești douăzeci de ani un mod de viață, în care valorile creștine se împletesc firesc și simplu cu principiile umanitare, ajutându-i pe cei aflați în nevoie, de la copii orfani și persoane cu dizabilități, până la oamenii în vârstă izolați la domiciliu.

Desfășurat sub înaltul patronaj al excelenței sale baronul Jakob Kripp, ambasadorul Ordinului Suveran de Malta în România, excelenței sale Imre Ugron, ambasadorul Ordinului Suveran de Malta în Ungaria și a doamnei Oana Badea, primarul municipiului Aiud, balul maltezilor aiudeni a reușit să satisfacă toate pretențiile participanților oferindu-le distracție la maximum și ocazia de a ajuta fiecare după posibilități pentru strângerea sumelor necesare derulării celor câteva proiecte pe care maltezii aiudeni le derulează.

Deschiderea balului a revenit, ca de obicei elevilor din anul terminal al Colegiului Național „Bethlen Gabor” membri juniori ai SAMR Aiud, care au demonstrat talent și virtuozitate în dansurile de societate învățate de la dascălul și pastorul lor Lorincz Zoltan, unul dintre cetățenii de onoare ai municipiului și a soției sale doamna Trudi Lorincz.

Amfitrion-prezentator-crainic a fost binecunoscutul reporter de la Radio România studioul Cluj Napoca, domnul Cezar Firu, care a moderat tombola și licitația, cele două acțiuni menite să strângă o sumă de bani suficient de mare pentru ca maltezii aiudeni să-i poată ajuta pe cei aflați în situații dificile.

• Tombola caritativă a avut zeci de premii speciale.

La licitație au fost scoase „la strigare” aranjamente florale, torturi, obiecte de artizanat, coșuri încărcate cu produse tradiționale din carne, lactate, lucrări de artă plastică și fotografică, care au fost vândute „cât ai zice pește” de binecunoscutul om de radio Cezar Firu, reușindu-se în acest fel strângerea unei sume importante de bani care va asigura susținerea financiară a proiectelor SAMR Aiud.

Desfășurat sub semnul „Crucii de Malta” cea de a XX-a ediție a balului SAMR Aiud a reușit să strângă sub „umbrela carității” pe lângă aiudenii „mai avuți” sau mai puțin „avuți” și reprezentanți ai altor filiale ale Serviciului de Ajutor Maltez din România. Au fost prezenți reprezentanți ai Ordinului Cavalerilor de Malta, președintele SAMR domnul Denes Mihaly, președintele de onoare a SAMR domnul Puskas Balint, secretarul general al SAMR domnul Tischler Ferenc, dar și reprezentanți ai SAMR din Oradea, Timișoara, Sfântul Gheorghe, Micfalău, Brașov, Arad și Târgu Mureș.

O pată veselă de culoare au constituit-o grupul de majorete din Gyomaendrod-Ungaria, oraș înfrățit cu municipiul Aiud, majorete care sub îndrumarea doamnei Hunia Iolan au încântat privirile celor prezenți cu dansurile lor ritmate și pline de tinerețe.

Ca și în fiecare an alături de aiudeni au fost și domnii Cătălin Petrescu și Florin Butnaru, actori ai Teatrului Național de Operetă „Ioan Dacian” din București care au interpreta arii celebre din repertoriul teatrului pe care l-au reprezentat cu cinste.

Potrivit declarațiilor făcute de către doamna Fari Ilona, președinta SAMR filiala Aiud: „Balul și-a atins scopul. Suma strânsă care va completa donațiile primite de filială va susține material peste 200 de familii cu probleme din municipiul Aiud”.

Potrivit doamnei Fari Ilona de mai bine de douăzeci de ani SAMR Aiud a reușit să susțină material mii de oameni aflați în nevoi. „Am asigurat pâinea pentru sute de persoane, am avut grijă ca în fiecare an de sărbătorile religioase importante, Paște sau Crăciun, zeci de familii să aibă meniu adecvat. Pe lângă acestea am fost aproape de persoanele cu dizabilități și le-am ajutat cu tot ceea ce s-a putut pentru a le ușura viața”, ne-a mai declarat doamna Fari Ilona.

Din cele aflate de noi, la finalul acţiunii caritabile ce a avut loc sâmbătă în municipiul Aiud au fost strânse câteva zeci de mii de lei din partea darnicilor participanţi, sumă care cu siguranță prin grija maltezilor aiudeni va ajunge exact acolo unde trebuie.

Dorel Lazăr




Actualitate

Tânără din Aiud, bătută și amenințată cu un cuțit de iubitul său, în Geoagiu. Agresorul și-a atacat și mama fiind ulterior reținut de polițiști

Publicat

în

Un tânăr de 18 ani din Geoagiu a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi agresat fizic concubina, o tânără de 18 ani din Aiud, și ar fi amenințat-o cu un cuțit. În încercarea de a opri conflictul, mama acestuia a fost, la rândul ei, agresată.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 10 iulie 2026, în jurul orei 19:45, într-o locuință din orașul Geoagiu. Polițiștii au fost sesizați printr-un apel privind un caz de violență în familie.

Din primele cercetări a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit în familie, tânărul și-ar fi agresat fizic concubina, o tânără de 18 ani din Aiud. Mama acestuia, o femeie de 34 de ani din Geoagiu, a intervenit pentru a aplana conflictul, însă a fost și ea agresată.

Anchetatorii au stabilit că tânărul ar fi luat apoi un cuțit de bucătărie și le-ar fi amenințat pe cele două femei. După incident, acesta a fugit din locuință și s-a ascuns într-o zonă cu vegetație din apropierea râului Mureș.

Polițiștii au demarat imediat căutările și l-au găsit la aproximativ un kilometru de locul faptei, unde a fost imobilizat în condiții de siguranță.

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare, iar față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.

Polițiștii subliniază că tratează cu maximă seriozitate orice faptă de violență, iar sesizarea promptă a autorităților poate preveni producerea unor tragedii.




Citește mai mult

Actualitate

Sâmbătă, 11 iulie 2026: „Pe urmele Iancului – Retro Raid pe Transapuseana”, eveniment dedicat automobilelor de epocă organizat la Aiud

Publicat

în

Retromobil Club România – Filiala Județeană Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Aiud, organizează evenimentul „Pe urmele Iancului – Retro Raid pe Transapuseana”, dedicat pasionaților de automobile istorice.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 11 iulie 2026. În intervalul orar 09:00–11:00, în parcarea din fața Primăriei Municipiului Aiud, va fi amenajată o expoziție de automobile de epocă, unde publicul va putea vedea modele istorice aparținând membrilor clubului.

După încheierea expoziției, echipajele participante vor porni într-un retro-raid pe Transapuseana, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România. Traseul își propune să promoveze atât patrimoniul automobilistic, cât și potențialul turistic al zonei.

Organizatorii transmit că evenimentul este deschis publicului și îi invită pe cei interesați să participe la expoziție și să admire automobilele de colecție înainte de plecarea acestora pe traseul montan.




Citește mai mult

Actualitate

Accident rutier la ieșirea din Aiud către Mirăslău. Un autoturism a părăsit partea carosabilă

Publicat

în

Secția de Pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor medical, în urma unui accident rutier produs pe DN 1, la ieșirea din Municipiul Aiud, spre localitatea Mirăslău.

Din primele informații, este vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă. Nu sunt persoane încarcerate.

La intervenție au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud