Rămâi conectat

Actualitate

În cursul dimineții de astăzi, 24 octombrie 2023, preoți și credincioși din protopopiatul ortodox Aiud au participat la o acțiune de donare de sânge

Publicat

în

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în Eparhia noastră se derulează periodic campania „Salvează viața, donează sânge!”.

Întrucât sistemul medical se confruntă adesea cu o acută criză de sânge, pe parcursul anului se desfășoară mai multe astfel de acțiuni de donare de sânge, preoții și enoriașii mobilizându-se într-un profund sentiment de solidaritate față de semenii lor bolnavi.

Marți, 24 octombrie 2023., numeroși clerici și credincioși din cuprinsul protopopiatului Aiud, însoțiți de către părintele protopop Ioan Bogdan, au fost prezenți la Centrul de Transfuzie Sanguină Alba, aflat sub coordonarea doamnei Director Dr. Ana Savu, donând sânge și dovedind dragoste față de aproapele. Și de această dată, comunitatea credincioșilor din Lunca Mureșului a fost la înălțime, la campanie participând un însemnat număr de enoriași din localitate, alături de familia părintelui paroh Petre Sărmașiu.

Creșterea și fortificarea duhovnicească a omului presupune, pe lângă harul primit de la Hristos, credință și fapte bune. Donarea de sânge poate fi considerată, pe drept cuvânt, o faptă lucrătoare prin iubire, întrucât reprezintă un gest umanitar ce nu poate fi evaluat în bani, valoarea vieții oricăruia dintre noi fiind incomensurabilă. La ora actuală, sângele nu poate fi înlocuit cu altceva din cauza structurii sale complexe și a numeroaselor funcții îndeplinite în organism. Observând situația conflictuală din lume, putem vedea foarte ușor fragilitatea vieții. De aceea, gesturile nobile trebuie să fie în permanență la îndemâna noastră, conform spuselor Sfântului Apostol Pavel: „Iar facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu” (Evr. 13, 16).

Pr. Nicolae Aloman




Actualitate

Tânără din Aiud, bătută și amenințată cu un cuțit de iubitul său, în Geoagiu. Agresorul și-a atacat și mama fiind ulterior reținut de polițiști

Publicat

în

Un tânăr de 18 ani din Geoagiu a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi agresat fizic concubina, o tânără de 18 ani din Aiud, și ar fi amenințat-o cu un cuțit. În încercarea de a opri conflictul, mama acestuia a fost, la rândul ei, agresată.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 10 iulie 2026, în jurul orei 19:45, într-o locuință din orașul Geoagiu. Polițiștii au fost sesizați printr-un apel privind un caz de violență în familie.

Din primele cercetări a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit în familie, tânărul și-ar fi agresat fizic concubina, o tânără de 18 ani din Aiud. Mama acestuia, o femeie de 34 de ani din Geoagiu, a intervenit pentru a aplana conflictul, însă a fost și ea agresată.

Anchetatorii au stabilit că tânărul ar fi luat apoi un cuțit de bucătărie și le-ar fi amenințat pe cele două femei. După incident, acesta a fugit din locuință și s-a ascuns într-o zonă cu vegetație din apropierea râului Mureș.

Polițiștii au demarat imediat căutările și l-au găsit la aproximativ un kilometru de locul faptei, unde a fost imobilizat în condiții de siguranță.

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare, iar față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.

Polițiștii subliniază că tratează cu maximă seriozitate orice faptă de violență, iar sesizarea promptă a autorităților poate preveni producerea unor tragedii.




Citește mai mult

Actualitate

Sâmbătă, 11 iulie 2026: „Pe urmele Iancului – Retro Raid pe Transapuseana”, eveniment dedicat automobilelor de epocă organizat la Aiud

Publicat

în

Retromobil Club România – Filiala Județeană Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Aiud, organizează evenimentul „Pe urmele Iancului – Retro Raid pe Transapuseana”, dedicat pasionaților de automobile istorice.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 11 iulie 2026. În intervalul orar 09:00–11:00, în parcarea din fața Primăriei Municipiului Aiud, va fi amenajată o expoziție de automobile de epocă, unde publicul va putea vedea modele istorice aparținând membrilor clubului.

După încheierea expoziției, echipajele participante vor porni într-un retro-raid pe Transapuseana, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România. Traseul își propune să promoveze atât patrimoniul automobilistic, cât și potențialul turistic al zonei.

Organizatorii transmit că evenimentul este deschis publicului și îi invită pe cei interesați să participe la expoziție și să admire automobilele de colecție înainte de plecarea acestora pe traseul montan.




Citește mai mult

Actualitate

Accident rutier la ieșirea din Aiud către Mirăslău. Un autoturism a părăsit partea carosabilă

Publicat

în

Secția de Pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor medical, în urma unui accident rutier produs pe DN 1, la ieșirea din Municipiul Aiud, spre localitatea Mirăslău.

Din primele informații, este vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă. Nu sunt persoane încarcerate.

La intervenție au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud