Rămâi conectat

Administrație

În ședința de joi, 26 ianuarie 2017, Consiliul Local al Municipiului Aiud a decis să suplimenteze numărul posturilor pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap

Publicat

în

Potrivit prevederilor Legii Nr. 448/2006, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal, angajat cu contract individual de muncă încheiat cu primăria localităţii de domiciliu sau reşedinţă a persoanei cu handicap grav.

În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) din HG nr. 427/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de încadrare, drepturile și obligaţiile asistentului personal al persoanei cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare, anual, la propunerea primarului, consiliul local aprobă numărul asistenţilor personali.

În prezent, Primăria Municipiului Aiud are în evidenţă un număr de 111 asistenţi personali încadraţi cu contract individual de muncă pe perioadă determinată şi nedeterminată, în funcţie de valabilitatea certificatului de persoană cu handicap.

La propunerea Primarului Municipiului Aiud,  în ședința de joi, 26 ianuarie 2017, suplimentarea numărului posturilor pentru asistenții personali, astfel, numărul acestora va fi de 140 în anul 2017.

Birou Comunicare şi Relaţii Publice




Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. Nicu

    29.01.2017 la 7:31

    Alo, primăria Aiud și domnilor consilieri locali, mai citiți din când în când modificările legislative. În calitatea mea de președinte al Sindicatului Asistentului Personal din cadrul Primăriei mun. Aiud, înființat în anul 2001 și de jurist, va aduc la cunoștință că potrivit art. 40 din LEGEA nr. 448 din 6 decembrie 2006 (**republicată**)(*actualizată*)privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap*)(actualizată până la data de 6 ianuarie 2017*), prevede că : ,, Articolul 40(1) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă şi să garanteze în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum şi celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii.,,
    Prin acest articol și a legii mai sus amintite au fost abrogate prevederile atât a art. 6 alin. (2) din HG nr. 427/2001, cat si a intregii hotarari, astfel încât autoritățile locale din Aiud motivează o Hotarâre de Consiliu Local pe prevederile unui act normativ ABROGAT, respectiv HG 427/2001. Oricum vreau să atrag atenția administrație locale ca potrivit celor de mai sus, au obligația să prevadă în plată asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav indiferent de numărul lor. Dacă la un moment dat în mun. Aiud vor fii mai mulți de 140 de posturi cât sau votat prin HCL, administrația locala nu se poate limita doar la plata acestota ci trebuie sa plătească toți asistenții personali, așa ca administrația locală nu poate limita nr. asistenților personali, și acesta va fi în funcție de nevoile de îngrijire a persoanelor cu handicap de pe raza mun. Aiud care poate sa fie mic sa mai mare de nr. ,,stabilit ,, pt. anul. 2017.

    Președinte Sindicatului Asistentului Personal Aiud, jurist TON NICOLAE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Lucrările de modernizare continuă în Aiud: asfaltare pe strada Gheorghe Lazăr și investiții în infrastructură

Publicat

în

Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din Aiud avansează pe mai multe fronturi. Pe strada Gheorghe Lazăr se desfășoară, în prezent, lucrările de așternere a stratului final de asfalt, intervenție care urmează să fie finalizată în perioada următoare.

Proiectul prevede și refacerea și amenajarea spațiilor verzi din zonă, astfel încât, odată cu finalizarea lucrărilor de infrastructură, strada să beneficieze de un aspect modern și îngrijit.

În paralel, sunt în desfășurare lucrări și pe alte străzi incluse în proiectul „Transalpina Nord și Sud”, investiție care vizează modernizarea infrastructurii rutiere și îmbunătățirea condițiilor de circulație în municipiul Aiud.

Lucrările fac parte din seria investițiilor derulate pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii urbane din Aiud.




Citește mai mult

Administrație

Municipiul Aiud a stabilit modul de organizare a evenimentului „Ziua Recoltei” și a Festivalului „Vin și Trandafiri”

Publicat

în

Consiliul Local Aiud a adoptat, în cadrul unei recente ședințe ordinare, o hotărâre privind organizarea evenimentului „Ziua Recoltei” și a Festivalului „Vin și Trandafiri”, programate pentru data de 3 octombrie 2026. Totodată, aleșii locali au aprobat regulamentul privind desfășurarea activităților comerciale în zona publică în care va avea loc manifestarea.

Potrivit hotărârii, activitățile comerciale se vor desfășura în Piața Agroalimentară „Doctor Constantin Hagea” și în Parcul Municipal Aiud. Amenajarea spațiilor va putea începe în data de 2 octombrie 2026, iar dezafectarea standurilor se va realiza după încheierea evenimentului, cel târziu până duminică, 4 octombrie.

Expozanții își vor amenaja propriile standuri

Amenajarea spațiului expozițional va fi asigurată de fiecare expozant, în funcție de suprafața solicitată pentru amplasarea corturilor. Participanții vor fi responsabili și pentru asigurarea mobilierului necesar expunerii produselor, precum mese, scaune, rafturi sau suporți.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Aiud. Administrația locală va pune la dispoziție spațiile necesare pentru amplasarea standurilor și corturilor și va amenaja o zonă specială destinată alimentației publice, amplasată la extremitatea târgului, fără a interfera cu activitatea expozanților.

De asemenea, Primăria Aiud intenționează să pregătească și un program artistic și de divertisment, care va include, printre altele, momente de muzică folk, workshop-uri și prezentări, pentru a atrage un număr cât mai mare de vizitatori.

Participarea va fi gratuită

În perioada 2–4 octombrie 2026, inclusiv, ocuparea terenului din Piața Agroalimentară „Doctor Constantin Hagea” de către comercianți și ceilalți participanți va fi gratuită. Participarea la eveniment se va face pe baza completării unui formular care va trebui depus la sediul Primăriei Aiud.

Expozanții vor avea obligația să respecte programul minim de funcționare stabilit de organizatori, între orele 11:00 și 18:00. Standurile vor putea funcționa și în afara programului oficial al evenimentului.

Printre obligațiile participanților se numără asigurarea securității propriilor corturi și standuri, menținerea curățeniei în zona de activitate, respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor și păstrarea standurilor pe întreaga durată a evenimentului.

Produse locale, artizanale și servicii de alimentație publică

Comercianții vor putea desfășura activități de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare, artizanale și meșteșugărești, precum și servicii de alimentație publică și agrement. Activitățile se vor putea desfășura în standuri mobile și demontabile, chioșcuri mobile, rulote sau vehicule special amenajate.

Organizatorii vor pune la dispoziția participanților mai multe facilități, printre care racordarea gratuită la rețeaua electrică, iluminat public, surse de apă potabilă, puncte de colectare a deșeurilor și servicii de salubrizare a zonei.

Comercianții vor avea obligația de a respecta legislația în vigoare privind activitatea comercială, protecția consumatorilor și condițiile igienico-sanitare. De asemenea, aceștia trebuie să dețină documentele care le atestă calitatea de comerciant.

Regulamentul interzice abandonarea deșeurilor pe domeniul public, inclusiv a uleiului alimentar uzat, jarului sau tăciunilor, precum și expunerea sau comercializarea produselor în afara suprafeței alocate. Totodată, este interzisă comercializarea substanțelor toxice, inflamabile sau explozive și a altor produse interzise de lege.

Salubrizarea Pieței Agroalimentare „Doctor Constantin Hagea” va fi asigurată de Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local Aiud, iar ordinea publică va fi asigurată de Poliția Locală Aiud.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Administrație

Aiudul marilor proiecte prinde contur: Coridorul de Mobilitate Urbană, unul dintre cele mai importante proiecte pentru dezvoltarea municipiului

Publicat

în

Primarul municipiului Aiud, Dragoș Ionuț Crișan a declarat astăzi, că mai multe firme s-au înscris la licitația pentru realizarea Coridorului de Mobilitate Urbană, unul dintre cele mai importante proiecte pentru dezvoltarea orașului.

„Am atras peste 8,3 milioane de euro din fonduri nerambursabile, iar proiectul se află în ultima etapă importantă înainte de demararea lucrărilor și anume, desemnarea constructorului.După finalizarea licitației, trecem de la planuri la muncă în teren: kilometri de trotuare modernizate, piste pentru biciclete, rigole și câte un Park&Ride la fiecare intrare în oraș”, a declarat edilul din Aiud.

Potrivit primarului, proiectul este finanțat în cadrul Priorității 4: „O Regiune cu mobilitate urbană durabilă”, Acțiunea 4.1 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile in Municipiile Regiunii Centru iar autoritatea de management este Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru).

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud