Știri din zonă
Într-o lună, noul pod peste Mureş de la Rădeşti va putea fi inaugurat

„În urmă cu aproximativ două luni a avut loc montarea grinzilor pe cei 4 piloni de susţinere ai construcţiei, astfel că la acea vreme constructorul a afirmat că lucrările sunt finalizate în proporţie de peste 80%, la această oră existând premisele ca, deşi termenul de execuţie este de 18 luni, la doar 10 sau 11 luni de la demararea lucrărilor recepţia finală să fie făcută, constructorul, firma «Dacia Faber» din Cluj-Napoca, devansând peste aşteptările noastre finalizarea lucrărilor”, spune Alin Nicula.
Odată inaugurat acest pod, pe el vor avea acces şi maşinile de mai mare tonaj, care vin de pe DN 1, care până acum erau obligate să folosească o rută ocolitoare de peste 15 kilometri prin Aiud – Ciumbrud – Sîncrai. Vechiul pod, construit din lemn, are o vechime de peste 10 ani şi a ieşit din perioada de garanţie, ceea ce a obligat administraţia locală să facă toate demersurile pentru realizarea unuia nou, construit din beton armat, care are două benzi de circulaţie şi o lungime de 90 metri, finanţarea lui, aproximativ 2 milioane de lei, făcându-se prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
Inaugurat în octombrie 2008, vechiul pod de lemn a fost construit la iniţiativa fostului primar de atunci, Aurel Lazăr, şi a devenit în scurt timp varianta cea mai folosită de cei care locuiesc pe malul stâng al râului Mureş pentru accesul spre lume. Astfel că locuitorii comunei Rădeşti, dar şi cei din Sîncrai şi Ciumbrud, localităţi aparţinătoare municipiului Aiud, care vor să ajungă la DN 1 cu acces spre Teiuş sau Alba Iulia, de mai bine de zece ani folosesc această rută, obligând la acea vreme administraţia să toarne un covor asfaltic pe drumul care face legătura între DN 1 şi drumul judeţean DJ 142 L, care străbate comuna Rădeşti.
Singurele inconveniente ale vechiului pod au fost durata mică de garanţie a siguranţei circulaţiei, limitarea tonajului şi faptul că avea o singură bandă de circulaţie, inconveniente pe care, iată, actuala administraţie le-a înlăturat.
Dorel LAZĂR
Știri din zonă
Stație de încărcare pentru autovehicule electrice, pusă în funcțiune în comuna Rimetea
O nouă facilitate destinată atât locuitorilor, cât și vizitatorilor comunei Rimetea a devenit disponibilă începând de luni, 2 noiembrie 2026, odată cu punerea în funcțiune a stației de încărcare pentru autovehicule electrice.
Stația este amplasată în apropierea sediului Primăriei Rimetea, lângă postul de transformare, și oferă o soluție de încărcare pentru conducătorii autovehiculelor electrice care tranzitează localitatea sau se află în zonă.
Prin realizarea și operaționalizarea acestui proiect, comuna Rimetea își diversifică serviciile puse la dispoziția cetățenilor și vizitatorilor și face un nou pas în direcția dezvoltării infrastructurii pentru mobilitate electrică.
Administrația locală mulțumește tuturor celor care au contribuit la implementarea proiectului și la realizarea acestei investiții, prin care localitatea beneficiază de un nou serviciu adaptat nevoilor actuale de mobilitate.
Știri din zonă
O adolescentă de 16 ani din Lopadea Nouă a dispărut. Poliția a declanșat căutările
Polițiștii din județul Alba sunt în alertă după dispariția unei adolescente în vârstă de 16 ani, din localitatea Lopadea Nouă. Tânăra a plecat de acasă în urmă cu trei zile și nu a mai revenit, iar familia a anunțat dispariția autorităților.
Potrivit IPJ Alba, în cursul zilei de 31 octombrie 2026, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au fost sesizați de tatăl fetei cu privire la faptul că fiica sa, VARZĂ NICOLETA, a plecat de la domiciliu în data de 28 octombrie, în jurul orei 13:00, fără să se mai întoarcă.
Adolescenta are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, cântărește 45 de kilograme, are părul brunet și ochii căprui.
La momentul dispariției, aceasta purta o geacă neagră, o bluză neagră, pantaloni negri și adidași maro.
Tânăra a fost dată în urmărire, iar polițiștii au început imediat verificările și activitățile de căutare. Până în prezent, aceasta nu a fost identificată.
Persoanele care dețin informații care pot conduce la găsirea adolescentei sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze de urgență numărul 112.
Orice informație poate fi importantă pentru găsirea tinerei.
ACTUALIZARE – 2 noiembrie 2026: „Ieri, 1 noiembrie 2026, minora a fost identificată pe raza localității Lopadea Nouă, satul Beța. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care aceasta a plecat de la domiciliu”, a transmis IPJ Alba.
Știri din zonă
Panouri fotovoltaice pe acoperișul Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” din Rădești
Primăria comunei Rădești a demarat proiectul privind înființarea unei capacități de producere a energiei electrice din sursă solară, destinată acoperirii consumului propriu al administrației locale.
Potrivit primarului comunei Rădești, Alin Nicula, panourile fotovoltaice vor fi montate pe acoperișul unei clădiri care aparține Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” din localitate. Suprafața pe care vor fi amplasate instalațiile este de aproximativ 570 de metri pătrați.
Investiția beneficiază de sprijinul Ministerului Energiei, prin Fondul pentru Modernizare – Programul-cheie 1, iar termenul de finalizare a proiectului este stabilit pentru 20 decembrie 2026.
Producție estimată de peste 158 MWh anual
Conform estimărilor tehnice, centrala fotovoltaică va produce aproximativ 158,15 MWh de energie electrică pe an, contribuind la acoperirea unei părți din necesarul de consum propriu al comunei. Valoarea totală a investiției se ridică la 859.000 de lei.
Prin implementarea proiectului, administrația locală urmărește valorificarea energiei solare și reducerea costurilor cu energia electrică, prin utilizarea unei surse regenerabile.
Constantin PREDESCU
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O femeie din Aiud și-a ucis copilașul, imediat după ce l-a născut. L-ar fi pus într-un sac menajer și l-a ascuns în coșul cu haine
-
Aiudeniacum 12 luni
O tânără originară din Aiud i-a cucerit pe jurații de la „Chefi la cuțite”


