Rămâi conectat

Actualitate

Lipsurile financiare i-au determinat pe Polgar Levente şi Daniel Maco să pună punct, după 2.600 de kilometri, expediției către Laponia

Publicat

în

După 21 de zile şi 2.600 de kilometri parcurşi, Polgar Levente şi Daniel Maco au hotărât să pună capăt expediției către Laponia. Punctul terminus a fost în Olanda, la Maastricht.

Expediţia Trans Europa trebuia să aibă 5.500 km, din România până în Laponia, perioada de desfășurare fiind 26 martie-15 aprilie. Lipsurile financiare i-au oprit pe cei doi atleţi să ajungă, aşa cum şi-au propus, până în Laponia, ei revenind în ţară pe 16 aprilie.

”Sponsorii care s-au anunțat ne-au întors spatele. Inițial ei au promis că dacă trecem de Serbia, vor trimite banii ca să resoftăm echipamentul. Nu puteam intra în țările nordice, Danemarca, Suedia și Finlanda fără echipamente necesare climei respective, care nu coincidea deloc cu clima din zonele noastre mai blânde. În Germania trebuia să cumpărăm echipamente la prețuri rezonabile. (…) În Franța, în munți, au fost momente când nu știam unde suntem. Era pustiu. GPS-ul meu arăta un drum, al lui Daniel alt drum. Aveam două direcții diferite. Dar, am învățat un lucru: odihna are rolul ei. Nu poți funcționa fără odihnă.

Din punct de vedere fizic, au fost situații la care nu ne-am așteptat. Nu ne-am așteptat să ni se umfle picioarele în ultimul hal. Și genunchii, abia acum încep să se dezmorțească și să îi simt.

Dacă regret ceva? Regret că nu am știut să le pun cap la cap cum trebuie. Nu am regrete că m-am întors. A fost o decizie de echipă. Am scris o poveste frumoasă, atât cât a fost. Am întâlnit români pe traseu care s-au bucurat. Unul a plâns și a sărutat drapelul României.  A fost cel mai frumos moment din viața mea. A fost și este o poveste frumoasă. Nu regret nimic, dar dacă ar fi să o iau de la capăt aș schimba modul de organizare, de promovare și logistic.

Am vrut să arătăm în Uniunea Europeană, o altfel de Românie. România este o țară frumoasă, o țară care își respectă eroii și valorile. Dar nu am reușit decât până în Olanda. Drapelul cu semnăturile câtorva ambasadori cu misiuni diplomatice deosebite, va fi înmânat la București, domnului președinte”, a declarat pentru ziarulunirea.ro aiudeanul Levente Polgar.

Cei doi au plecat la drum trăgând pe rând o sanie pe roţi, vehicul care le-a creat probleme pe drum. Nu a fost numai atât: cei doi au avut şi anumite răni din cauza efortului fizic, dar a intervenit și lipsa susținerii materiale a expediției, lucruri  care au pus sub semnul întrebării ducerea la bun sfârșit a expediţiei.

Levi şi Daniel au trecut în marș prin Serbia, Croaţia, Slovenia, Italia, Franţa, Elveția, Luxemburg, Belgia şi o bucată scurtă de drum în Olanda.

În  acest an, Levente Polgar va participa la Ultra Maratonul Mont Blanc, comperiție la care a mai alergat  în 2016 şi 2017.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Lift, la ambulatoriul Spitalului Municipal Aiud. Joi, 9 mai 2024, s-a semnat contractul de execuție

Publicat

în

Ambulatoriul Spitalului Municipal Aiud va fi dotat cu lift. În cursul zilei de astăzi, 9 mai 2024, a fost semnat constractul de proiectare și execuție a lucrărilor.

„Liftul care va deservi ambulatoriul Spitalului Municipal Aiud devine realitate. Astăzi am semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru obiectivul de investiții lift ambulatoriu. Acesta este un element absolut necesar pentru accesibilizarea infrastructurii ambulatorii și asigurarea unor servicii medicale la un standard înalt de calitate. Așteptat cu nerăbdare de către pacienți și personalul nostru, obiectivul de investiții lift ambulatoriu are o durată de realizare de aproximativ 3 luni. Vă mulțumim pentru sprijin și rămâneți alături de noi în această călătorie către un spital mai modern și mai accesibil”, au transmis reprezentanții unității medicale.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Problema ciorilor a revenit la Aiud, odată cu sosirea primăverii. Cine o rezolvă?

Publicat

în

Problema ciorilor din municipiul Aiud și din alte administrații locale nu este nouă, ea revine în fiecare iarnă și primăvară. Dacă te plimbi prin locurile în care mai există brazi, pini sau copaci mai înalți, ai parte de surprize neplăcute constând în disconforturi olfactive, sonore sau mai știe Dumnezeu de care, la care se pare că administrațiile nu au nicio soluție.

Și în municipiul Aiud, oamenii au fost obligați să se acomodeze cu… ciorile. O plimbare prin zona spitalului municipal sau prin locurile în care „unii gospodari” nu și-au „retezat” de la rădăcină pinii, brazii sau copacii mai înalți, care au o coroană dezvoltată, așa cum procedează mai nou administrația locală, riscă să se transforme în una regretabilă.

Zburătoarele respective te pot întâmpina cu mirosuri greu de suportat sau chiar cu o surpriză care să-ți păteze hainele. Mulți susțin că una dintre cauze ar fi dispariția plopilor de pe marginea „drumurilor comuniste”, care a obligat ciorile să „migreze” spre centrele urbane.

Din cauza căldurii, în unele locuri din localități mirosurile degajate sunt de nesuportat. Dacă acum, în primăvară, miroase așa, oare la ce să se aştepte locuitorii la vară? Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud a mai scăpat de necaz deoarece, în urma modernizărilor și amenajărilor făcute, s-au cam „rărit” pinii și brazii, care asigurau suport pentru cuiburile înaripatelor, dar și ozonul, element obligatoriu și necesar vindecări bolnavilor internați.

Acum, odată cu venirea timpului cald, ciorile și-au făcut cuiburi, iar copacii pe care s-au așezat, trotuarele și împrejurimile sunt pline de excremente. Marele avantaj este al celor care au avut inițiativa de a-și înființa spălătorii auto. Afacerile acestora vor lua avânt deoarece proprietarii de mașini din municipii și localități arondate vor apela mult mai des la serviciile acestora în încercarea de a-și proteja, pe cât posibil, vopseaua autoturismelor.

• Se pare că aceste păsări nu pot fi „deranjate”

Cineva de la administrația spaţiului public din Aiud, în urmă cu 2 ani, a afirmat, la cererea unui cetățean care dorise să fie ajutat să dea jos două cuiburi din pinul din fața casei, că nu poate face nimic deoarece este o „specie ocrotită de lege”.

De curând, mai mulți fermieri mi-au relatat o îngrijorare a lor, legată tot de ciori, afirmând că înmulţirea excesivă a acestor păsări a devenit un adevărat pericol pentru culturile agricole. Cioara de semănătură şi cioara grivă sunt păsări omnivore şi oportuniste, care se hrănesc cu orice. Problema ridicată de fermieri este destul de serioasă:

„Știm că, mai nou, cioara a ajuns să fie o pasăre ocrotită, dar la oricât echilibru ecologic s-ar veghea, cum spun unii, numărul ciorilor crește în fiecare an și ne provoacă pagube. Mai mult, a început să contribuie chiar și la dezechilibrul ecosistemelor. Parcă nu ne ajungea seceta care se resimte bine în unele locuri și care a compromis unele culturi, peste aceasta au venit ca niște nori negri stolurile de ciori, care fac o gălăgie infernală și ne distrug semănăturile”, ne-a declarat un fermier.

La cererea și plângerile făcute de către fermierii care au suferit pagube însemnate, ciorile au ajuns subiect de discuţie inclusiv în mediile politice. Întrebarea este: ce fac administrațiile publice în această problemă?


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Locatarii unui bloc din Aiud s-au autoevacuat, în urma unui incendiu izbucnit la subsolul blocului

Publicat

în

Pompierii militari din AIUD au intervenit în seara zilei de luni, 6 mai 2024, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la subsolului unui bloc de pe strada Ecaterina Varga.

„Detașamentul de pompieri Aiud intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu în Municipiul Aiud, strada Ecaterina Varga. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu la subsolul unui bloc cu degajare de fum. Forțe alocate: 2 x ASAS și 1 x EPA”, a transmis ISU Alba.

UPDATE 1: „La subsolul blocului au ars mai multe materiale textile. Incendiul la momentul de față este localizat, se lucrează la lichidarea incendiului. Din bloc s-au autoevacuat 10 persoane. 1 persoană cu atac de panica este asistată la față locului de către o ambulanță SAJ”, a mai transmis ISU Alba.

UPDATE 2: „Incendiul a fost lichidat, în jurul oreor 22.40”, a tramsis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud