Știri din zonă
Locuitorii din Rădeşti au rămas cu gunoaiele în curte dupa pierderea licenței de catre S.C. Salprest S.R.L.
După cum se cunoaşte, Salprest SRL, societatea comercială care făcea servicii de salubrizare în mai multe localităţi din judeţul Alba nu mai are începând din noiembrie anul trecut licenţă de funcţionare. O situaţie deloc simplă care înseamnă că peste 20 de comune şi sate printre care şi Rădeştiul riscă să rămână cu gunoiul neridicat, până la preluarea activităţii de colectare de către o altă firmă.

Oamenii sunt nemulţumiţi după cum am aflat, că noul proprietar, le-ar fi cerut să returneze pubelele de gunoi aparţinând firmei ”Salprest” şi să cumpere pubelele oferite de noua societate de salubrizare, la preţul de 120 de lei/bucată. O ofertă care nu pare de respins, dacă ţinem seama că firma a găsit o soluţie în aşa fel încât, pubela să poată fi achitată în 10 rate de câte 12 lei/lună, la care să se adauge contravaloarea serviciului de colectare de 5 lei/persoană/lună. Potrivit unor surse aparţinând mai multor localnici, marţi, 12 februarie, se va lua o hotărâre legată de această situaţie şi se va stabili dacă nouă firmă îşi începe sau nu activitatea sau dacă rădeştenii rămân cu gunoiul în curte, aşa cum s-a întâmplat săptămâna trecută.
FOTO: ARHIVĂ
Știri din zonă
Panouri fotovoltaice pe acoperișul Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” din Rădești
Primăria comunei Rădești a demarat proiectul privind înființarea unei capacități de producere a energiei electrice din sursă solară, destinată acoperirii consumului propriu al administrației locale.
Potrivit primarului comunei Rădești, Alin Nicula, panourile fotovoltaice vor fi montate pe acoperișul unei clădiri care aparține Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” din localitate. Suprafața pe care vor fi amplasate instalațiile este de aproximativ 570 de metri pătrați.
Investiția beneficiază de sprijinul Ministerului Energiei, prin Fondul pentru Modernizare – Programul-cheie 1, iar termenul de finalizare a proiectului este stabilit pentru 20 decembrie 2026.
Producție estimată de peste 158 MWh anual
Conform estimărilor tehnice, centrala fotovoltaică va produce aproximativ 158,15 MWh de energie electrică pe an, contribuind la acoperirea unei părți din necesarul de consum propriu al comunei. Valoarea totală a investiției se ridică la 859.000 de lei.
Prin implementarea proiectului, administrația locală urmărește valorificarea energiei solare și reducerea costurilor cu energia electrică, prin utilizarea unei surse regenerabile.
Constantin PREDESCU
Știri din zonă
Tânăr de 19 ani din Rădești, prins la volan fără permis, în localitatea Râmeț
Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Rădești, a fost depistat de polițiști conducând un autoturism fără a deține permis de conducere. Acesta a fost oprit pentru control pe DJ 107I, pe raza localității Râmeț.
Potrivit IPJ Alba, incidentul a avut loc în seara zilei de 27 octombrie 2026, în jurul orei 23:00, când polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au oprit autoturismul pentru verificări.
În urma controlului, oamenii legii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Știri din zonă
Hram la Mănăstirea Dumbrava: Arhiepiscopul Irineu a oficiat Sfânta Liturghie de Sfântul Dimitrie
Mănăstirea Dumbrava, din protopopiatul Aiud, a îmbrăcat haine de sărbătoare luni, 26 octombrie 2026, cu prilejul hramului vechii biserici, închinate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi, în prezența obștii monahale și a credincioșilor veniți să participe la sărbătoare.
În cadrul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a subliniat importanța asumării credinței creștine prin fapte și prin respectarea poruncilor dumnezeiești. Acesta i-a îndemnat pe credincioși să se apropie de Hristos și să evite indiferența spirituală.
„Dacă vreunul dintre noi este creștin nominal sau creștin cu numele, să căutăm a ne preda lui Hristos chiar astăzi, lui Hristos, «Păstorul Cel bun», «Lumina lumii», «Vița cea adevărată»”, a transmis Arhiepiscopul Irineu, atrăgând atenția asupra necesității unei vieți trăite în acord cu învățătura Evangheliei.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul vocal „Enosis” al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. La momentul chinonicului, copiii ocrotiți în cadrul Așezământului social „Sfânta Veronica” de la Mănăstirea Dumbrava au susținut un moment muzical religios.
La finalul slujbei, părintele arhimandrit Vasile Crișan, vicar eparhial și duhovnic al mănăstirii, i-a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, evidențiind totodată participarea numeroasă a credincioșilor la sărbătoarea așezământului monahal.
Obștea Mănăstirii Dumbrava se află sub îndrumarea maicii starețe stavrofora Mina Cerceș și sub îndrumarea duhovnicească a arhimandritului Vasile Crișan.
O mănăstire ridicată pe locul martiriului unui preot ortodox
Situată în nord-estul județului Alba, Mănăstirea Dumbrava a fost ridicată pe un teren donat de localnici. Potrivit tradiției istorice consemnate despre acest loc, aici, la începutul secolului al XVIII-lea, preotul ortodox Ioan ar fi fost martirizat în contextul prozelitismului uniatist, fiind ars de viu într-o căpiță de fân pentru apărarea credinței ortodoxe.
Piatra de temelie a vechii biserici, având hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost pusă la 26 octombrie 1996. Ansamblul monahal a fost construit sub forma unei cetăți, cu o clopotniță amplasată la intrare, iar pictura bisericii cuprinde numeroase elemente neobizantine.
Lăcașul de cult a fost târnosit la 26 octombrie 2002, în prezența unui număr mare de credincioși. De atunci, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie reprezintă un moment important pentru comunitatea monahală și pentru credincioșii care participă anual la hramul vechii biserici.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O femeie din Aiud și-a ucis copilașul, imediat după ce l-a născut. L-ar fi pus într-un sac menajer și l-a ascuns în coșul cu haine
-
Aiudeniacum 11 luni
O tânără originară din Aiud i-a cucerit pe jurații de la „Chefi la cuțite”


