Rămâi conectat

Actualitate

Mascații l-au ridicat pe șeful Noii Gărzi Maghiare din Transilvania și îl escortează până la granița cu Ungaria

Publicat

în

Garda-Maghiara-Tinutul-Secuiesc-Anti-RomaniaȘeful Noii Gărzi Maghiare din Transilvania, Mikola Bela, declarat în cursul zilei de astăzi indezirabil de către Curtea de Apel București (CAB), a fost ridicat de mascați de la domiciliul său din Târgu Mureș, joi, în jurul orei 16.30, și este escortat către granița cu Ungaria.

Mikola Bela este însoțit de prietena lui și este escortat de două dube cu mascați și de o mașină a Poliției Rutiere. Întrucât acesta nu a participat joi la procesul de la Curtea de Apel București, a fost ridicat de la domiciliul din Târgu Mureș imediat după pronunțarea sentinței.

Înainte de ziua procesului, Mikola Bela a declarat că nu a încălcat niciodată Constituția României și nu a acționat niciodată împotriva poporului român, iar demersul împotriva sa ar fi unul strict politic, de care nu ar fi străini nici politicienii din Ungaria, nici cei din România.

Judecătorii Curții de Apel București au admis joi cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de declarare a lui Mikola Bela ca indezirabil pe teritoriul României. Decizia poate fi atacată cu apel, însă este executorie și poate fi pusă în aplicare de îndată.

Conform legii, o persoană declarată indezirabilă este escortată imediat la frontieră sau până în țara de origine de către personalul Oficiului Român pentru Imigrări.

Ministerul Afacerilor Interne a decis interzicerea pătrunderii în România a patru cetățeni maghiari pe o perioadă de un an, a anunțat luni Monica Dajboc, purtător de cuvânt al MAI. Este vorba despre Tyrityan Zsolt, membru al organizației Oastea Haiducilor, Zagyva Gyorgy Gyula, membru Jobbik, Szavay Istvan, membru Jobbik, și Mikola Bela, membru al organizației Noua Gardă ungară, față de care organele competente au sesizat Curtea de Apel București în vederea declarării acestora ca indezirabili. Decizia a fost adoptată cu scopul preîntâmpinării producerii unor evenimente care să afecteze grav ordinea publică pe teritoriul României.

Sursa: Agerpres




Actualitate

Bărbat de 67 de ani, găsit decedat într-o mașină, la Aiud. Polițiștii cercetează împrejurările în care s-a produs tragedia

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 67 de ani, din Aiud, a fost găsit decedat, joi dimineața, într-un autoturism, după ce familia a sesizat Poliția cu privire la faptul că nu mai putea lua legătura cu acesta.

Potrivit polițiștilor, în jurul orei 08:40, bărbatul ar fi plecat de la domiciliu, iar ulterior membrii familiei au solicitat sprijinul autorităților.

În urma căutărilor desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud, acesta a fost identificat în autoturismul personal, pe raza municipiului.

La fața locului a intervenit un echipaj medical, care a constatat decesul. Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei exacte a morții.

Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, într-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă.

Autoritățile recomandă responsabilitate în prezentarea și distribuirea informațiilor referitoare la astfel de cazuri, în special în ceea ce privește detaliile privind modul producerii decesului, care pot avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat trimis în judecată după o agresiune într-un local din Aiud. Victima ar fi fost lovită cu un ciob de sticlă

Publicat

în

Judecătoria Aiud a dispus începerea judecății într-un dosar penal în care un bărbat este acuzat că ar fi agresat o persoană într-un local din municipiu, folosind inclusiv un ciob provenit dintr-o sticlă de bere.

Decizia a fost luată în procedura de cameră preliminară, printr-o încheiere pronunțată la 27 august 2026. Instanța a constatat că rechizitoriul, probele administrate și actele efectuate în timpul urmăririi penale respectă cerințele legale, astfel că dosarul poate intra în faza de judecată.

Conflictul ar fi pornit pe fondul consumului de alcool

Potrivit situației de fapt reținute în rechizitoriu, incidentul ar fi avut loc în data de 25 mai 2026, într-un local din Aiud. Procurorii susțin că, pe fondul consumului de alcool, între inculpat și persoana vătămată ar fi izbucnit o discuție în contradictoriu, care ulterior ar fi degenerat într-un conflict fizic.

Conform acuzației, bărbatul ar fi lovit victima în zona feței cu pumnul, având în mână un ciob provenit dintr-o sticlă de bere. Anchetatorii susțin că sticla ar fi fost spartă anterior de inculpat, de o bordură aflată în exteriorul localului, iar fragmentul rezultat ar fi fost folosit ulterior în timpul agresiunii.

Rechizitoriul mai arată că agresiunea ar fi continuat și după ce persoana vătămată ar fi căzut la pământ.

În urma incidentului, victima ar fi suferit mai multe plăgi la nivelul feței, inclusiv o plagă penetrantă la obrazul stâng. Potrivit actelor medico-legale aflate la dosar, leziunile ar fi necesitat între 15 și 17 zile de îngrijiri medicale, în cazul unei evoluții favorabile.

Probe administrate în dosar

Pentru susținerea acuzației, procurorii au administrat mai multe mijloace de probă, printre care declarația persoanei vătămate, declarația unui martor, acte medico-legale, procesul-verbal de cercetare la fața locului și o planșă fotografică.

Dosarul mai conține un proces-verbal privind vizionarea unor imagini, informații transmise de Spitalul Municipal Aiud, precum și declarațiile inculpatului.

În cadrul procedurii de cameră preliminară nu au fost formulate cereri sau excepții, iar judecătorul nu a identificat din oficiu motive care să impună verificări suplimentare privind legalitatea administrării probelor sau a actelor de urmărire penală.

Instanța a constatat, totodată, că este competentă să soluționeze cauza și că rechizitoriul îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Dosarul intră în faza de judecată

Prin încheierea pronunțată la 27 august 2026, Judecătoria Aiud a dispus începerea judecății, în baza art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Începerea judecății nu reprezintă o pronunțare asupra vinovăției inculpatului, aceasta urmând să fie stabilită de instanță după analizarea acuzațiilor și a probelor în cadrul procesului.

Încheierea prin care s-a dispus începerea judecății poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.




Citește mai mult

Actualitate

Accident rutier pe DJ 107M, între Feleud și Măgina. Pompierii din Aiud au intervenit la fața locului

Publicat

în

Secția de Pompieri Aiud a intervenit, marți, pentru asigurarea măsurilor specifice în urma unui accident rutier produs pe DJ 107M, la ieșirea din localitatea Feleud spre Măgina.

Potrivit primelor informații, în accident a fost implicat un autoturism. Din fericire, nu au fost raportate persoane încarcerate.

La locul evenimentului au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Aiud, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud