Actualitate
Mii de PET-uri și tone de gunoaie au invadat „Valea Aiudului” după ploile din ultima perioadă
După toate probabilitățile oamenilor care locuiesc în bazinul hidrografic „Valea Aiudului” nu le pasă de faptul că apa este cea care întreține viața și că dacă apa este „bolnavă” se îmbolnăvesc și cei ce locuiesc în apropierea ei și o folosesc pentru diverse nevoi.
Valea Aiudului și afluenți ei este poluată într-un grad destul de alarmant de activitățile pe care le desfășoară riveranii. Latrinele și cotețele localnicilor, dar și gunoaie aruncate cu nepăsare de turiști își pun amprenta pe calitatea apei ce străbate satele și municipiul. De mii de ori s-a vorbit și s-au tras alarme asupra cantităților uriașe de deșeuri și reziduri care distrug calitatea și aspectul apelor. Se pare că totul a fost degeaba. Localnicii cu greu înțeleg să își mute latrinele și cotețele, ce se scurg în cursul de apa, și să nu mai arunce materiile fecaliere, ori diversele materiale care nu le trebuiesc în apele pârăueilor și ale văii ce străbate municipiul Aiud. La toate acestea se adaugă și „turiștii” aiudeni sau de aiurea, care merg la „iarbă verde”, se răcoresc în apa pârâului și mai apoi arunca deșeurile în apa care le duce unde altundeva decât în… Aiud.
Administrația locală din Aiud se confruntă de ani de zile cu această problemă a poluări apelor și malurilor văii care străbate de la vest spre est municipiul. Poluarea masivă este vizibilă îmediat ce plouă ceva mai tare și crește puțin debitul apelor. Mirosurile îți dau de înțeles că undeva, una sau mai multe latrine au fost inundate și spălate de apele învolburate, asta dacă nu cumva „gospodarul” nu-și curăță el singur latrina și aruncă totul în apă.
În cazul în care plouă abundent și crește debitul poți vedea plutind pe ape o pleiadă întreagă de resturi și deseuri menajere sau gunoaie de grajd. Mii, poate zeci de mii de recipiente de plastic, acele faimoase PET-uri, oferă un adevărat spectacol al unei „caravane multicolore” a indiferenței și inconștienței umane.
Unii spun că este foarte greu să conștientizezi populația, sau că este foarte greu și uneori chiar imposibil să îi faci pe oameni să-și mute din apropierea albiei latrinele și gunoaiele de grajd.
Știu cu toții acest lucru, dar mai știm că dacă vrei poți. Municipalitatea Aiud a înființat la începutul anilor 2000 un post de inspector cu problme de mediu și a încercat educarea populației prin luarea unor măsuri coercitive. Atunci, prin anii 2002-2006, la cererea primarului în funcție, ing. Liviu Octavian Rusu, înspectorul de specialitate însoțit de o brigadă de control a aplicat, în comformitate cu legislația în vigoare, o mulțime de amenzi, care odată contestate în instanță au fost transformate în avertismente deoarece persoanele amendate „nu prezintă pericol social”.
De atunci și până acum liniște și pace. Nimeni nu a mai făcit nimic în afară de a pune din când în când niște afișe sau pancarde ce interziceau depozitarea și aruncarea gunoaielor, ori de a trimite oamenii ce sunt obligați să presteze muncă pentru ajutorul social.
Nu știm când și cum s-au făcut măsurători privitoare la gradul de poluare a apelor ce străbat municipiul Aiud. Cert este că vara, în special când debitul apelor este mai mic și când concentrația de mizerii din apă este mai mare, sute de pești plutesc morți cu burta în sus. Exista în Valea Aiudului câteva locuri extrem de poluate și mizerabile. Acest lucru se vede și simți mai ales în centrul orașului, lângă podul stavilar din apropierea ștrandului municipal, acolo unde mizeriile se adună și dau un aspect murdar apelor care strabat centrul. Aici este „centrul” în care se strâng gunoaiele. Deși amenzile sunt mari oamenii nu au teamă. Ei știu că nu-i amendează nimeni. S-au abișnuit așa, iar obișnuința este a doua natură.
Mai nou, pe malurile apei, chiar în centrul municipiului, sunt depozitate gunoaie de tot felul. Pot fi văzute, pe lângă PET-uri, piese de mobilier, haine rele și zdrențe, resturi specifice barurilor care-și desfășoară activitatea în municipiu, dacă ai timp și vrei să ști cine și ce datorii are poți căuta ăn gunoaiele depozitate pe malul apei și te vei lămurii. Găseștin facturi de utilități cu nume prenume și adresă, găsești acte bancare și poți afla ce rate are X sau Y la bancă. Bonurile de casă cu adresa și codul societăților care le-au eliberat și cantitățile de băutură sau cafelele băute de clientelă sunt cu sutele, în acest fel te poți edifica de faptul că aiudeniilor le plac băuturile ieftine de genul rachiu „Adio mamă” și vodcă „Genocid” probabil singurele băuturi pe care, la veniturile lor, și le permit .
Cu alte cuvinte poți să te edifici cât de gospodari sunt anumiți oameni de afaceri, cât de bogați sunt aiudenii și mai ales cât sunt de interesați edilii de curățenia văii ce străbate municipiul, mai ales că asfel de acte (facturi, acte Bancare, bonuri de casă, etc) au ajuns pe biroul lor.
Dorel Lazăr
Actualitate
Accident pe DN1, la Aiud: O femeie a fost rănită după o coliziune între două autoturisme
O femeie în vârstă de 30 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs sâmbătă, 25 iulie 2026, pe DN1, în municipiul Aiud.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, accidentul s-a produs în jurul orei 16:37, la kilometrul 406+40 de metri, pe direcția de mers Aiud – Teiuș.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că o femeie de 32 de ani, din localitatea Aiudul de Sus, aflată la volanul unui autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător în momentul efectuării unui viraj la stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din Gârbova de Jos, care era angajat regulamentar în depășire.
În urma impactului, o pasageră în vârstă de 30 de ani, aflată în autoturismul condus de tânărul de 21 de ani, a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Actualitate
Incendiu puternic la Măgina. Pompierii au evacuat 10 butelii, iar traficul pe DJ 107M este blocat
Pompierii Secției Aiud intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (filigorie) din localitatea Măgina.

La locul intervenției au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim ajutor.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba, incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați.
În timpul intervenției, pompierii au evacuat 10 butelii aflate pe un rastel, în apropierea anexei cuprinse de flăcări, pentru a elimina riscul producerii unor explozii.
La această oră, echipajele continuă intervenția pentru lichidarea completă a incendiului și împiedicarea propagării focului.
Din cauza intervenției, traficul rutier este blocat pe DJ 107M, pe raza localității Măgina. Polițiștii dirijează circulația în zonă, iar conducătorii auto sunt sfătuiți să evite acest sector de drum și să respecte indicațiile forțelor de ordine până la reluarea circulației în condiții de siguranță.
Deocamdată nu au fost raportate victime, iar cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției.
Actualitate
Festivalul Internațional de Folclor Aiud revine la sfârșitul lunii iulie cu artiști din opt țări. Programul complet al ediției a XIV-a
Municipiul Aiud va găzdui, în perioada 30 iulie – 2 august 2026, cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor Aiud, unul dintre cele mai importante evenimente culturale dedicate promovării tradițiilor și patrimoniului cultural imaterial.

Festivalul este organizat de Primăria Municipiului Aiud, prin Direcția de Cultură – Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud, în parteneriat cu Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Alba.
Membru al rețelei internaționale CIOFF® (Conseil International des Organisations de Festivals de Folklore et d’Arts Traditionnels), partener oficial al UNESCO, evenimentul promovează dialogul intercultural și valorificarea patrimoniului cultural prin muzică, dans și tradiții populare.
Pe parcursul celor patru zile de festival, publicul va putea urmări spectacole susținute de ansambluri folclorice din Georgia, Grecia, Italia, Mexic, Republica Moldova, Turcia, Ucraina și România.
Pe lângă reprezentațiile internaționale, ediția din acest an va include parada portului popular, recitaluri susținute de artiști consacrați și Gala Festivalului Internațional de Folclor Aiud.
Programul Festivalului Internațional de Folclor Aiud 2026
Joi, 30 iulie
- 19:00 – Deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Folclor Aiud, urmată de un spectacol artistic susținut de toate ansamblurile participante.
Vineri, 31 iulie
- 19:00 – Spectacol artistic cu participarea Ansamblului Folcloric „Dor Teiușan”, a ansamblurilor din Grecia, Turcia și Ucraina, precum și a Ansamblului Folcloric „Doina Aiudului”.
- 21:30 – Recital extraordinar susținut de Mariana Anghel.
Sâmbătă, 1 august
- 09:30 – Parada Portului Popular.
- 19:00 – Spectacol artistic cu participarea ansamblurilor din Republica Moldova, Italia, Mexic și Georgia, alături de Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” și Ansamblul Folcloric „Doina Aiudului”.
- 20:30 – Spectacol extraordinar susținut de Lavinia Goste și Marius Zorilă, alături de Grupul Instrumental „Valahia”.
Duminică, 2 august
- 19:00 – Gala Festivalului Internațional de Folclor Aiud, ediția a XIV-a, urmată de spectacolul extraordinar susținut de toate ansamblurile participante.
Organizatorii îi invită pe locuitorii municipiului și pe toți iubitorii de folclor să participe la această ediție a festivalului, care va transforma din nou Aiudul într-un loc al întâlnirii dintre tradiții, culturi și comunități din mai multe colțuri ale lumii.
-



Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 4 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
































Ice
09.04.2013 la 20:25
nici nu stiu daca ar avea effect stiu eu ce solutie legala, amenda, etc. Atunci cand romanul nostru drag va intelege ca gunoiul trebuie aruncat la tomberon, ca trebuie selectat, atunci o sa avem si noi o populatie si o tara civilizata, cand cei 7 ani de acasa or sa se vada in fiecare om. Pana atunci, ne racim gura degeaba si ne doare doar pe unii nepasarea altora.