Situată nu departe de municipiul Aiud, la doar 8 kilometri, localitatea Lopadea Veche sau Olahlapád (Lopadea Românească), aşa cum i se spune în limba maghiară, este una dintre localităţile cele mai misterioase din zona Mureşului mijlociu.

Aici, în Lopadea Veche, legendele te întâmpină la tot pasul şi se pare că multe din cele povestite din moşi-strămoşi au şi sâmburele de adevăr care le face să trăiască şi să fie interesante. Se spune că aici, la Lopadea Veche, ar fi existat un fel de cetate apărată de valuri de pământ, că pe undeva prin apropiere ar fi ascunse comori nebănuit de mari, că odinioară satul ar fi fost locuit şi de o mare comunitate maghiară, care a fost alungată de băştinaşii români.
Nimeni nu poate spune cu certitudine care ar fi adevărul. Misterul a rămas aidoma unei pâcle depuse peste satul care numără câteva sute de oameni. Ceea ce este cert este faptul că lopădenii, nu se ştie din ce cauză, au renunţat la vechea lor biserică aflată astăzi în ruină, precum şi la vechiul lor cimitir, şi s-au mutat cu amândouă pe un deal din apropiere. Deşi până în prezent nu au fost găsite documente care să ateste acest fapt, se presupune că biserica respectivă ar data din ultima jumătate a secolului al XV-lea. Situată pe o movilă lutoasă, în partea de nord-vest a localităţii, biserica şi cimitirul vechi prezintă toate caracteristicile necesare unei poziţii strategice ce putea fi uşor fortificată, la fel de uşor cum procedau strămoşii daci care-şi ridicau cetăţile pe vârfuri de deal. Locuitorii spun că aici a existat cu siguranţă o cetate ţărănească fortificată, din care au rămas doar ruina bisericii şi zecile de morminte presărate pe colină. În cursul anilor, la ruina bisericii şi împrejurul ei, pe toată movila pe care se află, au fost efectuate cercetări arheologice, colectivul de cercetare fiind alcătuit din redutabilii arheologi Gheorghe Petrov (Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj) şi Paul Scrobotă (Muzeul de Istorie Aiud), care au cercetat caracteristicile tehnice şi constructive ale bisericii precum şi cronologia începuturilor bisericii. Intervenţia arheologică a constat în efectuarea unor săpături în interiorul şi exteriorul bisericii, astfel că au fost descoperite şi cercetate un număr de 119 morminte.
Potrivit celor doi arheologi, multe din mormintele descoperite sunt mai vechi decât biserica, unele fiind găsite neatinse sub temeliile edificiului, altele fiind deranjate parţial sau distruse în întregime de şanţurile săpate pentru fundaţie. Deşi parte dintre arheologi acceptă varianta existenţei unei fortificaţii în jurul bisericii, nimeni nu certifică acest lucru, chiar dacă în jurul ei, prin eroziunea pereţilor dealului pe care se află biserica, au ieşit la iveală unele concavităţi şi convexităţi care au forma unor amfore folosite pentru păstrarea cerealelor, lucru ce ar atesta existenţa unei fortificaţii. „Nu putem certifica exact dacă biserica a fost sau nu fortificată. Cert este că acele concavităţi fac trimitere la modul în care, în urmă cu sute de ani, oamenii locului, în timpul unor atacuri, depozitau cerealele într-un fel de silozuri săpate în pământ, însă nu ştim nimic sigur despre o fortificaţie. Nu negăm că s-ar fi putut ca în jurul bisericii să fi existat un val de pământ menit să o apere, însă nici nu suntem siguri de acest lucru”, ne-a declarat arheologul Paul Scrobotă.
Într-adevăr, erodat de timp, ape şi mâna omului, peretele de sud al dealului mai lasă să se observe două ogive care, aşa după cum spunea şi arheologul Paul Scrobotă, erau folosite pentru depozitarea cerealelor în timpuri de restrişte. În plus de acestea, de pe ambele laturi ale dealului au început să cadă oase omeneşti şi bucăţi putrede din lemnul sicrielor din vechiul cimitir. Astfel, nu de puţine ori, în urma unor ploi mai abundente, localnicii găsesc în marginea drumului câte o tibie, un craniu, ori câte o scândură putregăită, rostogolite de la aproape 10 metri înălţime. Dacă pentru un străin acest lucru ar fi unul care i-ar da frisoane, pentru localnici, găsirea unor oase în drum a devenit o obişnuinţă. Nu le mai pasă. Doar copiii, din ce în ce mai rari, mai spun că le este frică de stafii şi că pe undeva prin împrejurimi ar fi îngropate cine ştie ce comori.
Tot în Lopadea Veche, dacă stai de vorbă cu bătrânii satului, poţi afla şi de ce, la o distanţă de mai puţin de 25 de kilometri în linie dreaptă, există şi o altă localitate cu numele „Lopadea”. „Nu ştiu exact care a fost cauza, dar se spune că în urmă cu mult timp s-a iscat un scandal între români şi unguri. Se spune că dincolo de pârâu, la intrarea în sat, dispre Aiud, ar fi stat unguri şi că după un scandal care a durat mai mulţi ani, aceştia s-ar fi refugiat peste Mureş şi s-ar fi aşezat între dea­lurile de dincolo şi au întemeiat un alt sat căruia i-au spus Lopadea Nouă sau Magyarlopád”, ne-a spus unul dintre bătrânii din sat. Că este sau nu aşa, nu avem cum să ştim. Cert este că acum există două localităţi Lopadea şi că într-adevăr în una locuiesc numai români (în Lopadea Veche sau Olahlapád – Lopadea Românească), în cealaltă locuind numai maghiari (în Lopadea Nouă sau Magyarlopád – Lopadea Ungurească).