Rămâi conectat

Știri din zonă

Primăria Livezile vrea să reabiliteze singură un drum forestier care deocamdată aparține Romsilva-Regia Naţională a Pădurilor

Publicat

în

Potrivit informațiilor primite de la primarul comunei Livezile, domnul Horațiu Han, la această oră administrația locală a făcut diligențele necesare prin care cere Romsilva drumul forestier Poiana Aiudului – Valea Inzelului.

Din cele afirmare de primarul Horațiu Han am aflat că acest drum, în lungime de câțiva kilometri, a aparținut odinioară comunei Livezile, dar ca urmarea a unei hotărâri superioare luată de către autoritățile din acea vreme, în anul 1956 a fost trecut în patrimoniul Romsilva.

„Dorim trecerea acestui drum în domeniul public al comunei Livezile din unele considerente bine determinate. În primul rând acest drum pornește de la podul peste Valea Inzelului de pe DJ 107M Aiud – Rimetea și merge 1,8 kilometri prin intravilanul comunei noastre înspre satul Valea Inzelului din comuna Râmeț. În altă ordine de idei, atât timp cât acest drum este în patrimoniul Romsilva, noi administrația comunei Livezile, suntem legați de mâini și nu putem să investim nici măcar un leu în modernizarea lui”, ne-a declarat domnul Horațiu Han primarul comunei Livezile.

Horațiu Han ne-a informat că odată intrat în patrimoniul comunei are de gând să investească sume importante pentru ca drumul forestier să fie modernizat, iar pârâul Valea Inzelului să  beneficieze de unele lucrări de decolmatare, îndiguire și regularizare astfel încât locuitorii satului Poiana Aiudului să nu mai trăiască cu frica unei inundații în cazul unor ploi intense așa cum s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani.

„Vrem ca odată intrat în patrimoniul nostru acest drum să beneficieze de unele modernizări finanțate pe unul dintre proiectele guvernamentale sau europene. În primul rând cei 1,8 kilometri de drum aflat în intravilanul comunei să beneficieze de covor asfaltic și de toate celelalte utilităţi necesare unui trai decent. În al doilea rând, dorim neapărat să decolmatăm și să îndiguim pârâul Valea Inzelului astfel încât să  nu mai prezinte niciun fel de pericol pentru locuitorii din satul Poiana Aiudului. În al treilea rând și nu ultimul,  trebuie să specific faptul că datorită peisajului mirific al zonei pe Valea Inzelului au fost construite câteva zeci de case de vacanță și odată ce drumul va fi administrat de către noi accesul va fi mai facil pentruproprietarii acruali, dar și pentru cei viitori dat fiind faptul că acolo construcțiile au început să se înmulțească” ne-a mai declarat primarul Ham Horațiu.

Dorel Lazăr




Știri din zonă

Două persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și o autoutilitară, pe DJ 107E, la Lopadea Nouă

Publicat

în

Un accident rutier în care au fost implicat un autoturism și o autoutilitară s-a produs joi, pe DJ 107E în localitatea Lopadea Nouă. Două persoane au fost rănite.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Secției Aiud pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor medical.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ISU Alba, în accident au fost implicate două autoturisme, iar din primele date nu există persoane încarcerate.

Pentru gestionarea intervenției au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

UPDATE: „Două persoane sunt evaluate și asistate medical la locul producerii accidentului, conștiente, cooperante. În accident sunt implicate un autoturism și o autoutilitară care transporta înghețată”, a mai transmis ISU Alba




Citește mai mult

Știri din zonă

Comuna Mirăslău investește într-un parc fotovoltaic cu baterii de stocare. Factura la energie, de aproape 30.000 de lei pe lună, ar putea fi redusă semnificativ

Publicat

în

Comuna Mirăslău face un pas important către independența energetică prin realizarea unui parc fotovoltaic cu baterii de stocare, investiție în valoare de aproximativ 600.000 de lei, finanțată integral din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Noul parc fotovoltaic va avea o putere instalată de 145 kW și va fi dotat cu baterii de stocare cu o capacitate de aproximativ 450 kW. Energia produsă va alimenta iluminatul public, școala, baza sportivă și alte instituții aflate în administrarea comunei.

Primarul comunei Mirăslău, Aurel Mărginean, a precizat că sediul Primăriei nu este inclus în proiect, deoarece beneficiază deja de un sistem propriu de panouri fotovoltaice.

„Energia produsă de panourile fotovoltaice va fi introdusă în rețea și consumată de instalațiile noastre din comună, respectiv iluminatul public, școala și, probabil, baza sportivă”, a declarat edilul pentru ziarulunirea.ro.

Consumul de energie ar putea fi acoperit aproape integral

Potrivit primarului, investiția este dimensionată astfel încât să acopere aproape în totalitate necesarul de energie electrică al instituțiilor incluse în proiect, în condițiile în care iluminatul public din comună este deja realizat cu lămpi LED, cu un consum redus.

„Noi credem că va acoperi toată cantitatea pe care o consumăm, având în vedere că avem și iluminat public stradal cu LED-uri, iar lămpile sunt de putere mică”, a explicat Aurel Mărginean.

Factura lunară la energie ajunge la aproximativ 30.000 de lei

În prezent, administrația locală achită în jur de 30.000 de lei pe lună pentru energia electrică, iar principalul obiectiv al investiției este reducerea acestor cheltuieli.

„Factura la energie este destul de piperată. În jur de 30.000 de lei plătim lunar și sperăm să reducem substanțial aceste cheltuieli, dacă nu chiar să le eliminăm în totalitate”, a afirmat primarul.

Pentru realizarea proiectului, Primăria Mirăslău a suportat inițial costurile privind achiziția terenului și serviciile de proiectare. Aceste cheltuieli au fost însă incluse în documentația depusă pentru decontare, fiind eligibile în cadrul finanțării prin PNRR.

Lucrările ar putea fi finalizate în două luni

Autoritățile locale estimează că lucrările vor fi încheiate în cel mult două luni. După finalizarea investiției, va urma racordarea la rețeaua electrică, etapă care depinde de rezolvarea unor aspecte tehnice împreună cu operatorul de distribuție.

Primarul a precizat că existența unui transformator în imediata apropiere a amplasamentului ar putea facilita conectarea rapidă și punerea în funcțiune a parcului fotovoltaic.




Citește mai mult

Știri din zonă

Investiție de aproape un milion de lei în Lopadea Nouă: Trotuare, șanțuri betonate și accese modernizate pe DJ 107E

Publicat

în

Primăria Comunei Lopadea Nouă a demarat procedurile pentru obținerea avizului de mediu necesar implementării unei investiții de aproape un milion de lei, care vizează modernizarea infrastructurii rutiere din intravilanul localității. Proiectul prevede amenajarea de trotuare, șanțuri betonate, accese la proprietăți și podețe pe un tronson al drumului județean DJ 107E.

Investiția, intitulată „Amenajare șanțuri și trotuare adiacente drumului județean în intravilanul localității Lopadea Nouă – Tronsonul 1”, are o valoare estimată de 966.735,19 lei, fără TVA, și vizează modernizarea unui sector de 752 de metri din DJ 107E. Durata de execuție a lucrărilor este estimată la șase luni.

Ce lucrări vor fi realizate

Potrivit documentației depuse pentru obținerea acordului de mediu, proiectul urmărește îmbunătățirea siguranței circulației și a sistemului de colectare a apelor pluviale printr-o serie de lucrări de infrastructură.

Printre acestea se numără:

  • amenajarea a 293 de metri de trotuare cu lățimea de 1,20 metri;
  • refacerea a peste 1.000 de metri de acostamente;
  • realizarea a 699 de metri de șanțuri betonate și a unei rigole carosabile;
  • modernizarea și repararea podețelor transversale;
  • amenajarea a 30 de accese la proprietăți;
  • construirea unei parcări cu suprafața de 165 de metri pătrați.

Trotuarele vor fi executate din pavele autoblocante, iar sistemul de scurgere a apelor va fi modernizat pentru a preveni acumulările de apă și degradarea carosabilului.

Investiția urmărește creșterea siguranței pietonilor

Autoritățile locale motivează necesitatea proiectului prin lipsa trotuarelor continue și starea necorespunzătoare a șanțurilor existente, care în multe zone sunt colmatate sau lipsesc complet.

Prin realizarea investiției se urmărește:

  • creșterea siguranței circulației pietonale;
  • îmbunătățirea accesului către proprietăți și instituțiile din localitate;
  • reducerea riscului producerii accidentelor;
  • creșterea confortului locuitorilor;
  • modernizarea aspectului comunei și crearea unor condiții favorabile dezvoltării locale.

Reprezentanții administrației locale arată că neimplementarea proiectului ar conduce la accentuarea problemelor legate de evacuarea apelor pluviale și la degradarea infrastructurii rutiere.

Impact redus asupra mediului

Conform memoriului de prezentare, lucrările nu presupun defrișări și nu vor afecta destinația terenurilor, acestea urmând să fie executate exclusiv pe domeniul public.

După finalizarea șantierului, zonele afectate vor fi refăcute și însămânțate cu vegetație, iar pe durata execuției constructorul va avea obligația să adopte măsuri pentru limitarea prafului, zgomotului și a oricăror surse de poluare.

Potrivit documentației, investiția va avea un impact pozitiv asupra comunității, contribuind la creșterea siguranței circulației, la îmbunătățirea sistemului de drenaj și la creșterea calității vieții locuitorilor din Lopadea Nouă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud