De câţiva ani încoace privesc cu invidie din ce în ce mai mare la absolvenţii liceelor noastre. Îi invidiez pentru tinereţea lor, nu pentru ceea ce ştiu. Privindu-i, an după an, îmi aduc aminte de anii mei de liceu, când la absolvire cei de la „forţele de muncă” ne dădeau nişte hârtii cu care ne prezentam la locurile de muncă din marea noastră industrie socialistă. Atunci toţi absolvenţii erau trimişi în producţie.

Că aşa era pe vremea aceea: sistemul socialist îţi asigura, vrei nu vrei, un loc de muncă, iar despre şomaj nu se auzea decât la buletinele de ştiri pe postul naţional de televiziune, care ne informa că în nu ştiu care ţară, capitalistă, şomajul a ajuns la procente îngrijorătoare. La noi, statisticile oficiale nici nu aveau capitolul şomaj decât aşa, evaziv. Pe acea vreme se pare că naţia română era mai harnică decât oricare alta şi că japonezii se uitau cu ciudă la noi…
Personal, am prins vremurile acelea în care, ca absolvent de liceu în Alba Iulia, am trecut prin furcile caudine ale unui examen de bacalaureat în care îţi fluturau nădragii mai abitir decât steagul de la primărie. De teama sau din silinţa de a nu rămâne pe dinafară, mai „îngrăşai porcul în ajun” şi mai buchiseai câte ceva pentru „bacul” la care nu pica aproape nimeni. Unii dintre noi au mers la facultăţi, unde au dat examene concurând cu alţi 10 sau 20 de candidaţi pentru un loc, în funcţie de specialitatea pe care şi-o doreau. Celorlalţi, partidul le-a răsplătit efortul intelectual de formare a intelectului cu câte o repartiţie în „câmpul muncii”, în judeţ sau cine ştie pe unde în ţară. Astfel, având în mână câte un certificat de absovire care atesta că ai o meserie oarecare, nu rămâneai fără pâine şi nimeni nu se putea plânge că nu are loc de muncă la absolvirea liceului. Normal că puţini au respectat acele repartiţii. Părinţii şi rudele au pornit moara relaţiilor şi şi-au „aranjat” odraslele care pe unde au putut sau i-au dirijat spre sistemul de învăţământ superior. Orice s-ar spune dar, mai poticnit şi politizat cum era, învăţământul mergea destul de bine, iar corelarea cu oferta de muncă era cât de cât bună.
Ce s-a întâmplat după „marea revoluţie din decembrie 1989” se resimte astăzi aidoma unui dezastru. An după an, echilibrul cerere-ofertă s-a stricat, iar despre învăţământul superior ce să mai spun? A ajuns unul rutinat, unul al diplomelor cumpărate cu bani grei şi al plagiatului ridicat la cote înalte. Astăzi, din diverse interese, mai mult sau mai puţin ascunse, specializările au devenit aproape fantasmagorice. Un liceu cu specific agricol scoate absolvenţi specializaţi în panificaţie sau cine ştie ce altă meserie care nu are mai nimic de a face cu agricultura, poate doar faptul că undeva în lanţul tehnologic se foloseşte un anume produs agricol. Un liceu cu specific metalurgic scoate anual zeci de specializaţi în croitorie şi industria textilă. Sute şi sute de absolvenţi cu specializări ciudate care nu se adaptează cerinţelor de piaţă locală ies de pe băncile instituţiilor de învăţământ.
Criza financiară din ultimii câţiva ani a avut şi efecte benefice. A mai făcut curăţenie în rândul unor facultăţi. Cele serioase şi cu un curriculum sănătos au rămas şi îşi văd în continuare de treabă. Chiar dacă rănile lăsate de criză mai dor, şcolile şi facultăţile care au ştiut să preţuiască actul didactic şi să ţină ştacheta ridicată au viitorul asigurat. În rest… Bunele practici în educaţie, în aceste vremuri tulburi, sunt puţine, iar statul se pare că nu mai este interesat ca tineretul să fie educat temeinic. Un exemplu sunt acele facultăţi şi colegii superioare unde studenţii, fără diplomă de bacalaureat, ştiu că obţinerea unei diplome şi parcursul profesional ulterior le sunt garantate de taxa anuală şi nu de voinţa de a învăţa. Şi atunci să nu te întrebi: încotro ne îndreptăm? Unde se doreşte să se ajungă? Se ştie că prostimea este uşor de cârmuit. Personal nu-mi doresc ca poporul să devină o masă amorfă şi incultă. Pe noi, cei mai în vârstă, sistemul comunist nu ne-a prostit. Iată de ce sunt mândru că am făcut şcoală atunci şi nu acum, şi mă întreb care sistem era mai bun. De aceea, singurul lucru pe care-l invidiez la absolvenţii de acum este tinereţea şi consider că şcoala trebuie repusă pe un făgaş sănătos. Altfel, îi bai mare…

Dorel LAZĂR

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS