Știri din zonă
Se reiau lucrările la DJ 107I – Transalpina de Apuseni
Reprezentanții Consiliului Județean Alba au avut ieri, 9 septembrie 2021, o întâlnire cu cei ai constructorului DJ 107I – Transalpinei de Apuseni.
În urma întâlnirii s-a decis reluarea lucrărilor. Lucrările de modernizare a drumului au fost oprite în cea mai mare parte ca urmare a creșterii explozive a prețurilor la materialele de construcții. Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, a anunțat că au fost identificate surse de finanțare pentru acoperirea costurilor suplimentare, de circa 4 milioane de euro.
Drumul de aproape 80 de kilometri este modernizat printr-un proiect al Consiliului Județean Alba în valoare de aproximativ 40 de milioane de euro, finanțat din fonduri europene. Lucrările erau, la momentul opririi, avansate față de programarea inițială, în condițiile în care constructorul a realizat mare parte din terasamente și a turnat asfalt pe o lungime de 12 kilometri.
În ultima perioadă constructorul a mai lucrat doar la terasamente.


Știri din zonă
Parteneriatul educațional „Școala din tinda bisericii”, derulat în biserica parohială „Sfântul Proroc Ilie Tezviteanul” din comuna Livezile
Marți, 31 martie 2026, numeroși elevi ai Școlii Primare din Livezile au fost prezenți la biserica parohială „Sfântul Proroc Ilie Tezviteanul”.


Începând cu ora 08.00, au luat parte la Taina Sfintei Spovedanii 16 de tineri, timp în care s-a citit Acatistul Mântuitorului. Apoi, tinerii elevi au primit cu evlavie Preasfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos. Aceștia au fost însoțiți de către înv. Andreea Adorean și înv. Ioana Popa, alături de are s-a aflat prof. Răzvan Fugaciu (disciplina Religie).
Acest moment de suflet s-a desfășurat în contextul parteneriatului educațional intitulat „Școala din tinda bisericii”, derulat pe parcursul ultimilor ani. Pe această cale, s-a urmărit sporirea și întărirea legăturilor existente între Parohia Ortodoxă Livezile, păstorită de către părintele Răzvan Petru Țârău, și Școala Primară din Livezile, aflată în subordinea Școlii Gimnaziale „Ovidiu Hulea” din municipiul Aiud, reprezentate de către prof. Gheorghe Georgescu, directorul unității de învățământ.
Pr. paroh Răzvan Petru Țârău
Știri din zonă
120 de credincioși au fost prezenți duminică la Slujba Sfântului Maslu, săvârșită la Biserica Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Rădești
Se spune ca Taina Sfântului Maslu este aducatoare de tămaduire și de aceea credincioșii participă in număr mare la astfel de slujbă.


În contextul Postului Mare, peste 120 de credincioși din localitatea Rădești și nu numai, s-au reunit astăzi, la slujba Sfântului Maslu, oficiată în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitate.
Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvânterea Preasfintitului Parinte Irineu, Ariepiscop al Alba Iuliei, la inițiativa părintelui paroh Ioan Ghibescu, care de aproape 20 de ani păstorește credincioșii ortodocși din frumoasa localitate.
Aici, un sobor de 6 preoți din Protopopiatul Aiud (Ovidiu Tuluc- Parohia Sâncrai, Bogdan Florea –Măhăceni, Marius Suciu – Stremț, Iulian Morar – Meșcreac, Nicolae Usca din Noșlac, respectiv Ioan Ghibescu – Rădești (gazda evenimentului)a săvarsit Taina Sfantului Maslu, in prezența credincioșilor veniți special să participe la acest eveniment de de înaltă trăire spirituală.
La final, preotul paroh Iulian Morar din parohia Meșcreac, a rostit un cuvânt de învățătură in care a fost subliniat rolul duhovnicesc al Sfintelor Taine in viata credinciosilor. S-a vorbit despre mărturisitori și mărturisirea credinței, legătura noastră cu persoanele în vârstă și modul în care ne arătăm credința rugându-ne unii pentru alții.
De asemenea, preotul paroh Ioan Ghibescu le-a mulțumit credincioșilor pentru participare și preoților parohi pentru aportul lor la eveniment. Le-a dorit tuturor sărbători pascale binecuvântate în liniște și pace.
Taina Sfântului Maslu ca înțeles și semnificații este admirabil cuprinsă în cele șapte Sfinte Evanghelii care, prin înțeleapta lor alegere ca text (pericopă) și ordine de citire, prezintă lucrarea lui Dumnezeu de identificare, de îngrijire, de vindecare a tuturor celor care sunt bolnavi trupește și sufletește – conștient sau mai puțin conștient.
Denumirea de maslu este de origine slavă: „maslo” care înseamnă „untdelemn”, dar se mai foloseşte denumirea de „eleoungere” – „ungere cu untdelemn”.
Sfântul Maslu a fost instituit de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, atunci când a trimis pe Sfinţii Apostoli la propovăduire: ,,Celor ce vor crede acestor semne vor urma: în numele Meu vor scoate demoni, peste cei bolnavi mâinile îşi vor pune şi se vor face sănătoşi (Marcu 16, 17-18)”.
Sfinţii Apostoli au săvârșit această Taină încă din timpul în care Hristos era cu ei: Şi mulţi demoni scoteau şi ungeau cu untdelem pe mulţi bolnavi şi îi vindecau (Marcu, 6, 13).
Practica apostolică este confirmată de Sfântul Apostol Iacov în epistola sa: Este cineva bolnav întru voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav, şi-l va ridica pe el Domnul, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15).
PENTRU CINE SE SĂVÂRȘEȘTE SFÂNTUL MASLU: Potrivit practicii Sfinţilor Apostoli, se săvârșește pentru cei bolnavi, ca Dumnezeu să le dăruiască sănătate trupească şi sufletească.
Cel bolnav trebuie să se spovedească mai întâi şi, dacă va primi dezlegarea duhovnicului, să se şi împărtăşească. Această practică ne sugerează faptul că, aşa cum boala trupească este cauztă uneori de îmbolnăvirea sufletească, tot astfel şi vindecarea trupească trebuie să fie precedată de însănătoşirea sufletească.
Constantin PREDESCU
Știri din zonă
Incendiu izbucnit la o locuință din Ocnișoara. Intervin pompierii militari din Aiud
Pompierii militari din Aiud au fost solicitați să intervină, sâmbătă după-amiază, în localitatea Ocnișoara, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință.


„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu în localitatea Ocnisoara, comuna Lopadea Nouă. Din informațiile primite de la apelant incendiul se manifestă la o locuință. Forțe alocate: 2 x autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 x echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul se manifestă cu ardere generalizată la o locuință pe aproximativ 40 mp si la un tractor agricol, aflat în proximitatea locuinței. Se intervine pentru stingerea în totalitate a incendiului. Fară victime”, a mai transmis ISU Alba.
-



Din Județacum 12 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 6 zileMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 8 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniCe nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2025. Cui îi spunem ”la mulți ani” | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniMESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 6 zileNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro













































