Rămâi conectat

Actualitate

Semafor cu bucluc în municipiul Aiud

Publicat

în

semaforVineri, 7 noiembrie 2014 centrul municipiului Aiud a fost blocat de sute de autoturisme. Cauza nu a fost un accident rutier sau vreo demonstrație, ci pornirea primului semafor stradal din istoria municipiului.

Haosul produs de semafor a obligat municipalitatea ca după numai câteva ore de la punerea în funcţiune a semnalelor luminoase din intersecţia străzilor Tudor Vladimirescu, Ion Creangă și Ștefan cel Mare să le oprească din nou lăsând funcțională doar lumina de avertizare galben intermitent. Decizia a fost luată pentru a decongestiona circulația automobilelor conduse de către șoferii grăbiți care au format coloane de aproape un kilometru aproape blocând străzile Tudor Vladimirescu și Transilvaniei (DN1) pe ambele sensuri de mers.
Odată oprit semaforul, spre avantajul conducătorilor auto, circulația s-a reluat fluidizându-se rapid. Dezavantajaţi au fost pietonii, care au rămas din nou de izbelişte în intersecţia în care taversarea străzii Tudor Vladimirescu (DN1) este o adevărată loterie, mai ales atunci când faci acest lucru dinspre strada Ștefan cel Mare.
Viceprimarul Liviu Octavian Rusu a explicat decizia de mutare a instalației doar pe lumina intermitentă de culoare galbenă prin nevoia de reglaje. „Am făcut unele reglaje însă se pare că acestea nu au fost adecvate pentru traficul intens din după-amiaza de vineri. Vom încerca să facem reglajele în așa fel încât să avem o fluidizare a circulației astfel încât acest semafor să fie într-adevăr util pentru aiudeni. Cert este că prin montarea acestui semafor urmărim siguranța pietonilor și în special a copiilor, în plus intersecția a înregistrat un număr record de accidente din cauza neacordărilor de prioritate așa ca odată funcțional, semaforul va elimina acest risc”, ne-a declarat viceprimarul Liviu Octavian Rusu.
Încă în timpul celor câteva ore în care a funcționat în prima lui zi de existență, la confluența celor trei străzi, semaforul a împărțit comunitatea aiudeană în două tabere. Una este tabăra pietonilor, care laudă inițiativa administrației locale și se arată chiar entuziasmată: „Ce să spun despre acest semafor?! Este bun. Are un rol bun pentru siguranța pietonilor și în special a copiilor care trec șoseaua în drumul lor către școală. Cred că șoferii sunt nemulțumiți, dar cred că ei au uitat că și noi, cei fără mașini suntem participanți la trafic și avem nevoie de siguranță”, ne-a declarat aiudeanul Ioan T. „Este bun. Lasă-i domnule să tot latre cei cărora nu le convine. La noi în Aiud, dacă se face ceva nu este bine și este criticată administrația, iar dacă nu se face nimic din nou nu este bine și critica este tot la adresa administrației. Nicicum nu este bine. Aiudenilor noștri nu le convine nimic. Semaforul este bun. Cred că reglajul este prost. Oricum am așteptat de zeci de ani un semafor aici și cred că ar mai trebui montate câteva!”, ne-a spus Ludovic K.
Dacă tabăra pietonilor este mulțumită și îngăduitoare cu disconfortul creat de semafor, nu așa se poate spune despre cei din tabăra conducătorilor auto: „Ăștia sunt nebuni? Ce? Asta este intersecție pentru semaforizat? De 10 minute stau la coadă să trec de tâmpenia asta”, a afirmat Vasile Nedelcu, participant la trafic. „Își bat joc de noi! Niște nesimțiți nenorociți. Nu au făcut mai nimic ani de zile și s-au apucat acum să pună tâmpenia asta aici! Dacă va rămâne în picioare acest semafor va trebui să schimb traseul, să ocolesc această intersecție. Am stat la rând mai bine de zece minute. La început am crezut că este un accident, când colo văd că au pornit tânpenia asta de semafor”, se indignează Bogdan S.
Potrivit celor declarate de viceprimarul Rusu, la această oră administrația locală aiudeană caută soluții suplimentare de fluidizare a circulației cel puțin până la darea în folosință a autostrăzii Sebeș-Turda, urmând ca apoi reglementările de circulație în municipiu să fie analizate din nou și să se intervină, acolo unde este necesar, cu semaforizări sau alte modalități de reglementare.

Dorel LAZĂR


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
8 Comentarii

Un comentariu

  1. Aiudean

    12.11.2014 la 10:47

    Si a mai costat si 1 miliard 600 milioane !

    • Calin Ema

      12.11.2014 la 13:18

      da, sigur era cea mai mare nevoie de un semafor in Aiud…asta lipsea..niste bani investiti de pomana: SPER CA NU UITATI CA ASTIA SUNT BANI DIN BUZUNARELE DUMNEAVOASTRA, distinsi locuitori ai supermarelui si superpopulatului Aiud! …imi vine sa vomit

  2. Adrian Florin

    12.11.2014 la 14:50

    CALIN Ema si eu am avut aceeasi zenzatie, cand a murit vecina mea din cauza unui sofern care nu a dat ptioritate in intersectie. Mi-a venit sa vomit cand o mamica grijulie imi povestea ca nu poate sa aiba un servici normal pentru ca la ora 7 jumatate trebuie sa fie cu fetita ei in intersectie sa o treaca strada in drum spre scoala. Consider semaforul util

  3. marius

    12.11.2014 la 14:56

    Ăstia de la primăria Aiud stiu sa arunce cu banii 🙂 dar nu merg pe Tribun Tudoran sa vada cum camioanele de zeci de tone distrug casele aflate in vecinătatea drumului,din cauza vitezei si a tonajului prea mare.Nu au pus nici o limitare

  4. celalalt

    13.11.2014 la 16:01

    sunt politisti la fiecare trecere de pietoni in aproprierea scolilor,in plus ar mai trebui inca cativa pe zona centru sa limiteze trecerile de pietoni(adica sa nu mai treaca cate un pieton la 5 secunde trecerea)

  5. tiby

    13.11.2014 la 17:08

    Dar ma oameni….la noi in aiud , daca s.a dorit un semafor pt pietoni, de ce suparare nu s.a montat unul cu buton pt pietoni. Ca nu trec o mie de oameni prin intersectia vietii. Te trezesti ca stai la rosu sa treaca pietonii care nu sunt. Si stai de prost…. ca sa nu mai zicem de bani…

    • unu din aiud

      13.11.2014 la 18:31

      bine zic mai tiby dar de unde dracu sa stie astia de asa ceva ala cu buton era mai ieftin si trebuia pus pentru pieton care vin din directia stefan cel mare sau care se duc pe stefan cel mare si in rest o tabla cu cedeaza trecerea pentru pieton si eu am stat la coada vineri de mam saturat bine ca lau scos din functiune ca de nu sigur era era scos de careva cu tiru

  6. dezolat

    20.11.2014 la 11:51

    Este inca o investitie „necesara” Aiudului – marca Josan. Toata lumea stia, numai primarul nu, ca acest semafor va crea blocaje pentru ca aduna masinile in coloana si aceasta coloana vine apoi in centru unde tot trece cate un pieton la 5 secunde, blocand si centrul orasului. Asa ca investitia a fost ingropata, functioneaza galben intermitent ca si inainte de a fi montat celebrul semafor. Bravo d-le Josan, ti-ai dat din nou cu stangul in dreptul!

Lasă un răspuns

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Bărbat de 39 de ani reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat un telefon mobil și o geantă, dintr-un autoturism lăsat neasigurat pe strada Gării

Publicat

în

Joi, 16 aprilie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din orașul Sebiș, județul Arad, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 12 aprilie 2026, în jurul orei 19.00, bărbatul ar fi sustras dintr-un autoturism neasigurat, care se afla parcat pe strada Gării din Municipiul Aiud, o geantă în care se afla un telefon mobil, suma de 800 de lei și diverse documente personale.

O parte din prejudiciul cauzat a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Doi bărbați au fost amendați de Poliția Locală Aiud, după ce au turnat lichid dintr-un butoi într-o pubelă de gunoi și au murdărit carosabilul

Publicat

în

Două persoane au fost sancționate de Poliția Locală Aiud după ce au vărsat un lichid dintr-un butoi într-una dintre pubelele de gunoi de pe strada Stadionului, iar substanța s-a scurs ulterior pe carosabil, murdărind zona.

Cei doi au fost identificați cu ajutorul camerelor de supraveghere amplasate în zonă și au fost amendați cu 1.500 de lei.

„Poliția Locală din Aiud a identificat două persoane care au adus un butoi plin cu lichid și l-au vărsat într-una dintre pubelele de gunoi de pe strada Stadionului. Lichidul s-a scurs ulterior pe carosabil, murdărind zona și lăsând urme vizibile. Cu ajutorul camerelor de supraveghere, făptașii au fost identificați și sancționați cu amendă în valoare de 1.500 de lei. Nu vom tolera astfel de comportamente. Toate zonele cu pubele sunt monitorizate video”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Un camion care transporta baloți a luat foc pe Autostrada A10. Au intervenit pompierii militari din Aiud

Publicat

în

Un camion care transporta baloți a luat foc, miercuri în jurul orai 10.50, pe Autostrada A10, la kilometrul 56, sensul de mers Turda – Aiud. Au intervenit pompierii militari din Aiud, pentru localizarea și stingerea incendiului.

„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe autostrada A10, sens Cluj-Alba, aprox km 56. Este vorba despre un incendiu izbucnit laun autocamion care transportă baloti, fara victime. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă”, a trabsmis ISU Alba.

UPDATE: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul se manifestă cu ardere generalizată la o platformă care transporta baloți (aproximativ 70 baloți). Se intervine pentru stingerea in totalitate a incendiului”, a mai transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud