Rămâi conectat

Administrație

Statutul de cetăţean de onoare, „mărul discordiei” în CL Aiud?

Publicat

în

Propunerea UDMR Aiud de acordare a statutului de „cetăţean de onoare” pentru două personalităţi din municipiu, va stârni aprinse discuţii şi în cadrul şedinţei ordinare de Consiliu Local al Municipiului Aiud, care va avea loc astăzi, 31 iulie.

cetatean-onoare-aiud-propuneri-udmr

Potrivit unuia dintre aleşii locali, care face parte din alianţa aflată la cârma administraţiei municipiului şi care a dorit să-i asigurăm, din motive lesne de înţeles, anonimatul, discuţiile vor porni în primul rând de la faptul că nici până la această oră, executivul nu a pus la dispoziţia aleşilor locali proiectul de hotărâre şi expunerea de motive, cea de a doua cauză generatoare de discuţii fiind, în opinia domniei sale, meritele pe care cei doi propuşi le au pentru a putea primi statutul de „cetăţean de onoare”. Consilierul local ne-a declarat: „Cu siguranţă că vor fi discuţii. În primul rând secretariatul primăriei nu ne-a pus la dispoziţie niciun fel de documentaţie, a trecut doar în ordinea de zi a convocatorului proiectul şi atât. Ca atare din punct de vedere legal acest proiect nu ar trebui să mai intre în plen. În al doilea rând, în comisii, cu siguranţă că vor exista şi unele discuţii asupra meritelor celor doi. Unul este un poet şi om de cultură recunoscut şi merită acest statut. A făcut ceva pentru cultura adevărată a municipiului. A transformat municipiul în capitala culturală a judeţului. Celălalt are merite în promovarea numelui municipiului, şi cam atât. Însă, pentru acest lucru cheltuieşte din bugetul local şi judeţean aproape un miliard de lei fără ca noi să ştim şi pe ce…”  Cei doi aiudeni propuşi de formaţiunea UDMR pentru statutul de „cetăţean de onoare” sunt: poetul şi omul de cultură Ioan Hădărig, directorul Centrului Cultural „Liviu Rebreanu”, iniţiator a numeroase proiecte menite să ridice faima culturală a municipiului Aiud, şi artistul plastic Ştefan Balog, organizatorul taberei internaţionale de Artă plastică ce se desfăşoară la Aiud în fiecare lună august, finanţată fiind de către Consiliul Judeţean Alba şi Consiliul Local al Municipiului Aiud.

Dorel LAZĂR




Administrație

Lucrările de modernizare continuă în Aiud: asfaltare pe strada Gheorghe Lazăr și investiții în infrastructură

Publicat

în

Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din Aiud avansează pe mai multe fronturi. Pe strada Gheorghe Lazăr se desfășoară, în prezent, lucrările de așternere a stratului final de asfalt, intervenție care urmează să fie finalizată în perioada următoare.

Proiectul prevede și refacerea și amenajarea spațiilor verzi din zonă, astfel încât, odată cu finalizarea lucrărilor de infrastructură, strada să beneficieze de un aspect modern și îngrijit.

În paralel, sunt în desfășurare lucrări și pe alte străzi incluse în proiectul „Transalpina Nord și Sud”, investiție care vizează modernizarea infrastructurii rutiere și îmbunătățirea condițiilor de circulație în municipiul Aiud.

Lucrările fac parte din seria investițiilor derulate pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii urbane din Aiud.




Citește mai mult

Administrație

Municipiul Aiud a stabilit modul de organizare a evenimentului „Ziua Recoltei” și a Festivalului „Vin și Trandafiri”

Publicat

în

Consiliul Local Aiud a adoptat, în cadrul unei recente ședințe ordinare, o hotărâre privind organizarea evenimentului „Ziua Recoltei” și a Festivalului „Vin și Trandafiri”, programate pentru data de 3 octombrie 2026. Totodată, aleșii locali au aprobat regulamentul privind desfășurarea activităților comerciale în zona publică în care va avea loc manifestarea.

Potrivit hotărârii, activitățile comerciale se vor desfășura în Piața Agroalimentară „Doctor Constantin Hagea” și în Parcul Municipal Aiud. Amenajarea spațiilor va putea începe în data de 2 octombrie 2026, iar dezafectarea standurilor se va realiza după încheierea evenimentului, cel târziu până duminică, 4 octombrie.

Expozanții își vor amenaja propriile standuri

Amenajarea spațiului expozițional va fi asigurată de fiecare expozant, în funcție de suprafața solicitată pentru amplasarea corturilor. Participanții vor fi responsabili și pentru asigurarea mobilierului necesar expunerii produselor, precum mese, scaune, rafturi sau suporți.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Aiud. Administrația locală va pune la dispoziție spațiile necesare pentru amplasarea standurilor și corturilor și va amenaja o zonă specială destinată alimentației publice, amplasată la extremitatea târgului, fără a interfera cu activitatea expozanților.

De asemenea, Primăria Aiud intenționează să pregătească și un program artistic și de divertisment, care va include, printre altele, momente de muzică folk, workshop-uri și prezentări, pentru a atrage un număr cât mai mare de vizitatori.

Participarea va fi gratuită

În perioada 2–4 octombrie 2026, inclusiv, ocuparea terenului din Piața Agroalimentară „Doctor Constantin Hagea” de către comercianți și ceilalți participanți va fi gratuită. Participarea la eveniment se va face pe baza completării unui formular care va trebui depus la sediul Primăriei Aiud.

Expozanții vor avea obligația să respecte programul minim de funcționare stabilit de organizatori, între orele 11:00 și 18:00. Standurile vor putea funcționa și în afara programului oficial al evenimentului.

Printre obligațiile participanților se numără asigurarea securității propriilor corturi și standuri, menținerea curățeniei în zona de activitate, respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor și păstrarea standurilor pe întreaga durată a evenimentului.

Produse locale, artizanale și servicii de alimentație publică

Comercianții vor putea desfășura activități de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare, artizanale și meșteșugărești, precum și servicii de alimentație publică și agrement. Activitățile se vor putea desfășura în standuri mobile și demontabile, chioșcuri mobile, rulote sau vehicule special amenajate.

Organizatorii vor pune la dispoziția participanților mai multe facilități, printre care racordarea gratuită la rețeaua electrică, iluminat public, surse de apă potabilă, puncte de colectare a deșeurilor și servicii de salubrizare a zonei.

Comercianții vor avea obligația de a respecta legislația în vigoare privind activitatea comercială, protecția consumatorilor și condițiile igienico-sanitare. De asemenea, aceștia trebuie să dețină documentele care le atestă calitatea de comerciant.

Regulamentul interzice abandonarea deșeurilor pe domeniul public, inclusiv a uleiului alimentar uzat, jarului sau tăciunilor, precum și expunerea sau comercializarea produselor în afara suprafeței alocate. Totodată, este interzisă comercializarea substanțelor toxice, inflamabile sau explozive și a altor produse interzise de lege.

Salubrizarea Pieței Agroalimentare „Doctor Constantin Hagea” va fi asigurată de Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local Aiud, iar ordinea publică va fi asigurată de Poliția Locală Aiud.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Administrație

Aiudul marilor proiecte prinde contur: Coridorul de Mobilitate Urbană, unul dintre cele mai importante proiecte pentru dezvoltarea municipiului

Publicat

în

Primarul municipiului Aiud, Dragoș Ionuț Crișan a declarat astăzi, că mai multe firme s-au înscris la licitația pentru realizarea Coridorului de Mobilitate Urbană, unul dintre cele mai importante proiecte pentru dezvoltarea orașului.

„Am atras peste 8,3 milioane de euro din fonduri nerambursabile, iar proiectul se află în ultima etapă importantă înainte de demararea lucrărilor și anume, desemnarea constructorului.După finalizarea licitației, trecem de la planuri la muncă în teren: kilometri de trotuare modernizate, piste pentru biciclete, rigole și câte un Park&Ride la fiecare intrare în oraș”, a declarat edilul din Aiud.

Potrivit primarului, proiectul este finanțat în cadrul Priorității 4: „O Regiune cu mobilitate urbană durabilă”, Acțiunea 4.1 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile in Municipiile Regiunii Centru iar autoritatea de management este Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru).

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud