Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Sub îndemnul „Fă şi tu o faptă bună… sau chiar trei!” „Dă mai departe!” – proiect de voluntariat al Colegiului Tehnic Aiud

Publicat

în

Elevii Colegiului Tehnic Aiud au finalizat de Sf. Nicolae activităţile derulate în cadrul proiectului de voluntariat „Dă mai departe!”, desfăşurat timp de o săptămână sub deviza „În decembrie, fii mai bun!”, ne-a informat prof. Ramona Buta, consilierul educativ al liceului.

voluntari

Din echipa de proiect sprijinită de directoarea Veronica Ciortea, alături de consilierul educativ au mai făcut parte dascălii: Oana Badea, Cristina Bogdan, Cornelia Cohuţ, Liliana Miron, Aureliana Ranca,
Gheorghe Suciu şi Ioana Szilaghi. Pornind de la îndemnul „Fă şi tu o faptă bună… sau chiar trei!”, echipa Colegiului Tehnic Aiud a exersat cu succes generozitatea, altruismul, dăruirea şi iubirea aproapelui implicându-se într-un proiect de voluntariat. În cadrul acestui proiect, în Aula colegiului elevii au vizionat filmul „Pay it forward”, un film cu mare impact emoţional, reprezentând de fapt premisa derulării proiectului, având ca rol sensibilizarea tuturor celor 68 de elevi implicaţi în aceste activităţi. Totodată, au fost colectate toate donaţiile constând în mere, rechizite şcolare, jucării, haine, dulciuri şi resursele materiale necesare „atelierului de bucurii”. Apoi, la Cantina Colegiului Tehnic, elevii s-au implicat trup şi suflet în atelierul culinar, al cărui scop a fost prepararea unor delicioase dulciuri tradiţionale, care să le umple copiilor sufletul de bucurie. Cele 7 echipe formate au pregătit gogoşi, biscuiţi şi mere caramelizate, iar în ajun de Sf. Nicolae rezultatele muncii de voluntariat au fost duse şi oferite celor 15 copii instituţionalizaţi la Casa de tip familial „Sfântul Ioan Botezătorul” Aiud. Vineri, 6 decembrie, au avut loc evaluarea rezultatelor proiectului şi declanşarea procedurii de feedback şi diseminare, printr-o expoziţie de imagini–simbol, pentru lansarea votului ce va desemna top 10 secvenţe de voluntariat.




Învățământ-Cultură

Elevi din cadrul Școlii Gimnaziale „Ovidiu Hulea” din Aiud au descoperit frumusețea bisericii în cadrul programului „Școala altfel”

Publicat

în

Marți, 20 octombrie 2026, elevii clasei I A de la Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud au participat la o activitate educativ-catehetică desfășurată la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiu, în cadrul programului național „Școala altfel”. Intitulată „Micii exploratori în Casa lui Dumnezeu”, întâlnirea le-a oferit copiilor ocazia de a descoperi semnificația locașului de cult prin rugăciune, lectură, activități creative și jocuri educative.

Activitatea a debutat cu rugăciunea „Tatăl nostru”, rostită în comun, după care părintele paroh Nicolae-Ioan Aloman le-a vorbit celor mici despre rolul bisericii ca spațiu al întâlnirii cu Dumnezeu și al comuniunii dintre credincioși.

Pe înțelesul copiilor, preotul a prezentat principalele elemente ale locașului de cult, semnificația icoanelor, importanța rugăciunii și regulile de comportament în biserică. Un moment deosebit de interesant a fost dedicat prezentării obiectelor de cult, printre care Sfânta Evanghelie, cădelnița, epitrahilul, cristelnița, Sfântul Potir și Sfântul Disc. Elevii au aflat informații despre rolul și utilizarea acestora în cadrul sfintelor slujbe.

Povești cu tâlc despre bunătate, prietenie și generozitate

Programul a continuat cu un moment de lectură și reflecție, având ca punct de plecare două povestiri cu tâlc: „Darul cel mai frumos” și „Locul de lângă mine”. Lecturile au fost urmate de discuții interactive, prin care elevii au fost încurajați să descopere importanța bunătății, a generozității, a prieteniei și a grijii față de aproapele.

Pornind de la exemple apropiate de experiența lor cotidiană, copiii au înțeles că gesturile simple și faptele bune pot aduce bucurie celor din jur și pot contribui la construirea unor relații bazate pe respect și solidaritate.

Creativitatea și imaginația și-au găsit locul în cadrul unui atelier de colorat, în care fiecare copil și-a exprimat sensibilitatea prin desen. După o scurtă pauză pentru gustare, elevii s-au bucurat de momente de joacă și recreere în curtea bisericii, într-o atmosferă veselă și prietenoasă.

Învățarea prin joc, la finalul activității

La întoarcerea în biserică, elevii au participat la un exercițiu interactiv de recapitulare. Prin extragerea unor cartonașe cu întrebări despre informațiile prezentate pe parcursul vizitei, copiii și-au verificat cunoștințele într-un mod atractiv, bazat pe dialog și implicare activă.

Întâlnirea s-a încheiat cu o rugăciune de mulțumire, iar la despărțire fiecare copil a primit un mic dar, ca amintire a acestei experiențe.

Activitatea „Micii exploratori în Casa lui Dumnezeu” a reprezentat un prilej de apropiere a elevilor de viața Bisericii și de familiarizare cu valorile creștine. Prin îmbinarea explicațiilor religioase cu lectura, creativitatea și jocul, întâlnirea a demonstrat că educația religioasă poate fi transmisă într-un mod accesibil și atractiv, contribuind la dezvoltarea cunoașterii, a credinței și a dragostei față de semeni.

 

Înv. Luminița Manole




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Echipa de fotbal a Liceului Tehnologic Aiud a câștigat Cupa Viitorilor Polițiști

Publicat

în

Elevii din opt licee ale județului Alba au participat, pe 12 octombrie 2026, la Cupa Viitorilor Polițiști la fotbal, competiție organizată de Biroul Pregătire Profesională Alba.

Evenimentul a urmărit promovarea profesiei de polițist și încurajarea tinerilor interesați să se alăture Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Pe teren s-au întâlnit echipe de la unități de învățământ din Alba Iulia, Sebeș, Teiuș, Câmpeni, Aiud, Baia de Arieș și Ocna Mureș.

Trofeul a fost câștigat de echipa Liceului Tehnologic Aiud. Locul al doilea i-a revenit Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, iar pe poziția a treia s-a clasat Colegiul Național „Avram Iancu” din Câmpeni. Mențiunea a fost obținută de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.

Organizatorii au mulțumit instituțiilor și organizațiilor care au sprijinit desfășurarea competiției, între care Asociația Județeană de Fotbal Alba, CSM Unirea Alba Iulia și Serviciul Județean de Ambulanță Alba.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, celebrată la Liceul Tehnologic Aiud

Publicat

în

Vineri, 9 octombrie 2026, la Liceul Tehnologic Aiud, a avut loc un eveniment dedicat Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Manifestarea a avut ca scop, păstrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului prin prezentări realizate de elevi, un concurs tematic și vizionarea filmelor „Băiatul cu pijama în dungi” și „Tatuatorul de la Auschwitz”.

„Prin aceste activități, elevii au reflectat asupra consecințelor urii, discriminării și intoleranței, înțelegând importanța respectului, a solidarității și a demnității umane”, ne-a transmis profesoara de istorie, Corina Valentina Voicu.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud